China sprijină Rusia și Ucraina în rezolvarea problemelor existente prin negocieri și îndeamnă toate părțile să renunțe la mentalitatea Războiului Rece, să respecte reciproc preocupările legitime de securitate și să depună eforturi pentru un mecanism de securitate european echilibrat, eficient și durabil prin dialog și negociere, transmite presa chineză, redând dialogul telefonic purtat, aseară, de președinții Xi Jinping și Vladimir Putin.
Schimbul de opinii privind situația din Ucraina a avut loc după ce, de la începutul săptămânii, autoritățile chineze au lansat o serie de mesaje prin care au solicitat tuturor părților implicate să asigure cadrul necesar pentru stabilirea unui mecanism de securitate european echilibrat, eficient și durabil, instituit prin dialog și negociere.
China susține respectarea preocupărilor de securitate ale tuturor țărilor
Astfel, China a cerut, marți, tuturor părților să dea dovadă de reținere și să rezolve diferendele prin dialog și negociere pentru a reduce tensiunile din Ucraina. Consilierul de stat – ministrul chinez de Externe, Wang Yi, a dialogat cu Secretarul de stat al SUA Antony Blinken, fiind informat cu privire la punctele de vedere și poziția părții americane legate de situația din Ucraina.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe (foto), Hua Chunying, a respins miercuri impunerea de sancțiuni unilaterale Rusiei și a reiterat soluționarea tensiunilor cu Ucraina prin dialog și consultare.
China înțelege preocupările legitime de securitate ale Rusiei!
Purtătorul de cuvânt Hua Chunying a declarat, joi, după declanșarea atacului forțelor militare ruse, că abordarea Chinei este fundamental diferită de cea a Statelor Unite, care au oferit Ucrainei facilităţi şi echipamente militare. Concret, China nu va furniza echipament și suport militar Rusiei.
Mai mult, tot joi, ministrul Wang Yi a avut o conversație cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în care a arătat că autoritățile chineze înțeleg preocupările legitime de securitate ale Rusiei, dar a subliniat că China a respectat întotdeauna suveranitatea și integritatea teritorială a tuturor țărilor.