Ungaria a anunțat că va continua să cumpere gaz rusesc, în ciuda deciziilor UE legate de războiul din Ucraina.
„Nu există aprovizionare sigură cu energie în Europa fără surse de energie rusești. Este posibil să se comunice declarații politice sau ideologice, dar acestea sunt iluzii. Nu este posibil”, a declarat Peter Szijjarto (foto), Ministrul Afacerilor Externe și Comerțului de la Budapesta. (Surse: CGTN, TASS, Reuters)
Conform acordului bilateral semnat în 2021, pentru o perioadă de 15 ani, Rusia va furniza Ungariei 3,5 miliarde mc de gaz/an, prin Bulgaria și Serbia, și un alt miliard de metri cubi printr-o conductă din Austria.
În urma discuțiilor derulate la Moscova, luna trecută, Szijjarto a solicitat sprijin ministrului de Externe, Serghei Lavrov, pentru furnizarea suplimentară de 700 milioane mc de gaz/an.
Mai mult, guvernul de la Budapesta a adoptat, recent, un memorandum care permite companiei de stat Rosatom (Rusia) să construiască două reactoare nucleare pentru generarea de energie electrică. Reactoarele sunt programate să devină operaționale până în 2030.
Pe de altă parte, Rusia a anunțat, prin intermediul vicepreședintelui Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, că prețul gazului în Europa ar putea ajunge la 5.000 de euro pe piața spot, până la sfârșitul anului.
„Șefilor de stat și de guvern din țările Uniunii Europene. În legătură cu creșterea prețului gazelor la 3.500 de euro la o mie de metri cubi, sunt nevoit să majorez prețul prognozat la 5.000 de euro până la sfârșitul anului 2022. Cu salutări călduroase”, a declarat Medvedev.
Acesta a arătat că Rusia este pregătită să furnizeze gaze la volumele care au fost contractate, dar că acest lucru va depinde cu siguranță de poziția țărilor occidentale, de poziția țărilor europene. „Dacă mâinile noastre sunt legate, dacă plățile sunt interzise, dacă livrarea de turbine reparate sau lansarea Nord Stream 2 sunt blocate, atunci livrările nu vor fi, probabil, în volumele așteptate de țările occidentale”, a explicat Medvedev.