INTERVIU | Adrian Năstase: În relația cu China, “nu suntem capabili să folosim anumite momente de oportunitate” (II)

În ciuda bunelor relații de prietenie, de respect și simpatie din partea Chinei, România nu reușește, de aproape 15 ani, să mențină nici măcar aparențele de respect în relația cu autoritățile și investitorii chinezi. În acest sens, domnul Adrian Năstase, a subliniat în interviul acordat joi, la Beijing, că astăzi “nu suntem capabili să folosim anumite momente de oportunitate”, la fel cum erorile sunt dublate și în relația cu Rusia.
Prin
ignorarea completă a relației cu China, România pierde investiții care ar fi extrem de utile pentru dezvoltarea țării, pentru creșterea nivelului de trai al românilor.

Pe de altă parte, fostul premier român a observat că, în urma sancțiunilor succesive impuse de SUA și UE, ca urmare a războiului din Ucraina, s-a ajuns ca astăzi să fie creat un cel puțin un bloc economic, care va avea o importanță deosebită.

Subliniind că, sub presiunea SUA, care doresc o fracturare a relațiilor UE-China, țările Uniunii Europene au interese divergente, unele fiind în favoarea deschiderii cu China, unele având nevoie de piața de desfacere sau de resursele din China. Mai mult, Conducerea UE este fracturată, între pro-americani și pro-intereselor europene în relația cu China, fiind greu de arătat cu precizie cine reprezintă în mod real punctul de vedere al uniunii.

Nu în ultimul rând, domnul Adrian Năstase a susținut că alăturarea României la grupul celor nouă țări UE care se exprimă în favoarea abandonării dreptului de veto în deciziile privind politica externă și de apărare va fi o foarte mare eroare, pentru că nu nu poți lăsa problema suveranității unui stat la îndemâna altor state, doar pentru “interese personale ale președintelui sau ale altcuiva, în legătură cu viitoare proiecte personale”.

* * *

Așa cum ați spus, după 20 de ani, sunteți din nou la Beijing. Există o memorie afectivă și de înalt respect pe care partea chineză o acordă prezenței dumneavoastră din 2003, într-o perioadă dificilă pentru China, în perioada epidemiei SARS, pentru că ați fost atunci singurul lider occidental care a asumat vizita la Beijing și nu doar atât, ați venit cu un ajutor pentru China. De atunci, evident asistăm la o diluare a relațiilor dinspre România, înspre China, o relație care privită din perspectiva ultimelor zece zile de când sunteți aici, din perspectivă chineză, diluarea nu există. Am observat atenția care vi s-a acordat sunteți singurul lider, singurul oficial, singurul reprezentant român care s-a bucurat de atenție în presa chineză și de limbă chineză, și de limbă engleză, în care ați fost amplu citat din cadrul conferinței ținute la Renmin University. Prin urmare, partea chineză nu a uitat prietenul România.
În aceste condiții, cum observați dumneavoastră această trecere de la șablonul pe care noi îl numim în mod frecvent prietenia tradițională, la prezentul confuz?

Aș vrea să remarc faptul că în ziua în care am sosit eu la Beijing a venit și ministrul de Externe al Ungariei. Eu plec de aici, după câteva discuții și după câteva interviuri, el pleacă cu un angajament de trei miliarde de dolari, pentru industria auto din Ungaria. Și România, și Ungaria, fac parte din NATO. Și România, și Ungaria, fac parte din Uniunea Europeană.
Eu cred că nu suntem capabili să folosim anumite momente de oportunitate. Și așa cum s-a întâmplat și cu relația cu Rusia. La fel, înainte de conflictul din Ucraina, au existat deplasări săptămânale ale oficialilor din Franța, Germania, Italia, la Moscova. Noi, de zece ani de zile, nu am avut niciun fel de relații politice cu Rusia. Și de aici nivelul foarte scăzut al relațiilor economice.
Până la urmă, o politică înțeleaptă a unei țări cum este România și care a trăit între marile imperii și a supraviețuit a fost aceea de a fi mobilă, flexibilă, de a încerca să găsească prieteni acolo unde îi are și să înțeleagă și filozofia chineză, că este mai bun prietenul vecinului tău care, uneori, atunci când vecinul devine periculos poate să îl atace sau să îi creeze o problem în partea cealaltă, vecinului tău. Asta s-a întâmplat în 1968.
Noi ignorăm problemele de securitate ale României și nu ne dăm seama că, practic, dincolo de încrederea noastră în NATO, și sunt primul să spun lucrul acesta, pentru că am lucrat pentru intrarea în NATO și consider că a fost un lucru absolut necesar și este util în continuare. Dar, iată că lucrurile se dezvoltă. Lumea se schimbă. România are nevoie de mai mulți prieteni.
Ungaria, mă uit cu interes la politica lor, are o o soție, dar are și mai multe amante. Reușește, până la urmă, chiar dacă unii critică această abordare.
Eu nu cred că este bine ce s-a întâmplat la noi după 2005, o ignorare completă a relației cu China și o relația a unor investiții care ar fi fost extrem de utile, la noi.
Sigur, noi mergem pe pilot automat în relația cu Statele Unite. Dar, cred că ar trebui să explicăm și americanilor, și unor occidentali, faptul că România are dreptul și la interese specifice. Nu este vorba doar de interesele generale ale alianței din care facem parte. Ori aceste interese specifice țin și de geografia țării, și de istoria țării, și de problemele complete ale țării, și nu putem doar să ascultăm promisiuni privind ferestre de oportunitate care se deschid în relația cu americanii, cu vizele cu americanii, cu proiecte cu americanii, cu experimente legate de nu știu ce mini-centrale nucleare și altele, când aveam de fapt un proiect, spre exemplu, pentru unitățile 3 și 4 de la Cernavodă, care până acum trebuiau să fie gata, de mult, de altfel. Pornise din 2004-2005. Și altele.
Cred că experiența chineză ne putea ajuta foarte mult și de asta am dat cifrele de mai devreme în legătură cu capacitatea lor de lucru. Cei care au vizitat Beijingul au văzut infrastructura extraordinară creată aici și nu cred că se mai îndoiește cineva de capacitatea de a construi, a chinezilor.
Eu cred că ar trebui să învățăm din lucrurile acestea și să dezvoltăm, să reluăm relația politică și să dezvoltăm relația economică.
Zilele trecute, la Shanghai, a avut loc o reuniune între premierul Chinei și premierul Rusiei, un forum de afaceri. Am văzut o sală cu sute de participanți, care dezvoltă o relație. Sigur, Rusia se află sub sancțiuni, războiul va avea finalul care va fi, dar este evident că dincolo de asta Rusia și China au creat, ca urmare a acestui conflict, un bloc economic cel puțin, care va avea o importanță deosebită.

China, în România și Europa, formatul China-Europa Centrală și de Est. Pare că Europa este deranjată de această construcție și reușește, și la presiune americană, să determine state să se retragă sau să adopte o atitudine de reținere. Ce ar trebui să facă România?

Pentru chinezi este clar că acest proiect însemna cumva o identificare a unei zone pentru un anumit tip de infrastructură. Pentru europeni părea cumva că China încearcă să împartă Europa în două, pe deoparte vechea Europă, de cealaltă parte noua Europă cu aceste 17 țări câte erau inițial. La cele 16 se adăugase, la un moment dat, Grecia. Pe urmă, au ieșit țările Baltice și au rămas 14 plus unu, respectiv China.
Acest proiect este foarte greu de realizat, pentru că cele 14 țări au interese foarte diferite, din punctul de vedere al infrastructurii, din punctul de vedere al economiei, și nu sunt foarte convins că el se va dezvolta cu foarte mare viteză. Pentru chinezi cred că este important să fie deblocat acordul de investiții cu Uniunea Europeană, care este blocat în Parlamentul European de vreo doi ani. Aceasta ar fi baza pentru o acțiune mai largă.
Pe de altă parte, eu nu cred foarte mult în varianta aceasta de grup. Sigur că și sentimental, fiecare țară dorește o relația bilaterală cu China, nu intermediată de un grup, o formulă în vrac: 14 țări deoparte, care discută cu China despre infrastructură. Cooperare, da, fără îndoială, pe anumite proiecte care sunt transnaționale, transfrontaliere. Dar, în esență, cred că până la urmă, baza va fi bilaterală, respectiv relația cu Uniunea Europeană.

Nu în acest sens demonstrează China că încearcă să revină, ca urmare a mesajelor tot mai contondente a Comisiei Europene, în comisia von der Leyen. Prezența din ultimele săptămâni a vicepreședintelui Chinei, în nordul Europei, a ministrului chinez de externe, în Franța, Germania, Norvegia, arată că se revine la un parteneriat unu-la-unu. Pentru că există fracturi evidente la nivel de reprezentare la nivel înalt, în cadrul Uniunii Europene.

Uniunea Europeană are problema pe care Henry Kissinger a subliniat-o odată: dacă vreau să vorbesc cu Uniunea Europeană ce număr de telefon formez? Pentru că, practic, dialogul se face cu marile capitale. Nu există o formulă unitară și în mod evident, și la nivelul țărilor din Uniunea Europeană există interese divergente. Unele sunt în favoarea deschiderii cu China, unele au nevoie de piață de desfacere sau de resurse din China. De aceea, foarte greu, sub presiune americană care, gândind pe termen lung la rivalitatea strategică cu China, doresc ca ea să aibă cât mai puține succese în plan economic și cât mai puține relații externe, și ar dori, fără îndoială, o limitare a relațiilor Uniunii Europene și implicarea Uniunii Europene în relația cu China. Și de aici poziții divergente.
Conducerea Uniunii europene este și ea fracturată. Președinta Comisiei este mult mai apropiată de americani, din punctul de vedere al abordărilor, iar reprezentantul pentru politică externă oarecum mai deschis, ținând seama că el vine din zona Spaniei. Lucrurile sunt destul de fluide și acolo. Este greu de spus că cineva, în momentul de față, reprezintă punctul de vedere al Europei.
Europa are o problemă pe care, înțeleg de la București, încearcă să o tranșeze, privind modul de decizie în chestiunile de politică externă și în chestiunile de apărare. Aici, îmi pare rău că nu am fost în țară, ca să spun ce cred, și folosesc prilejul acesta de a spune că, după părerea mea, alăturarea României la grupul celor nouă, în favoarea abandonării dreptului de veto la deciziile privind politica externă și de apărare ar fi o foarte mare greșeală. Nu îmi dau seama ce ar câștiga România de aici, dar îmi dau seama ce ar pierde.

Am fost martorul unor experiențe de acest gen la nivelul OSCE, atunci când s-a pus problema sancțiunilor față de Iugoslavia. În OSCE, CSCE inițial, dreptul de veto rezultat din folosirea regulii consensului. Este adevărat că Iugoslavia, atunci când era vorba de anumite măsuri împotriva ei, vota împotrivă. Dar, asta arăta că organizația avea o problemă pe care trebuia să o rezolve. Unii erau foarte impacientați să rezolve problemele Iugoslaviei, care devenise un poligon de încercare la momentul respectiv, pentru Europa, pentru interesele Germaniei, ale Rusiei, pentru folosirea Croației și Sloveniei pentru a ieși la Marea Mediterană. Atunci, ministru de externe german, Hans-Dietrich Genscher, a propus o formulă: consens minus unu, care însemna că țara care este vizată de o anumită măsură să nu participe la vot. De aici s-a ajuns la o altă propunere, consens minus cinci, erau cinci republici iugoslave care să nu participe la vot. Deci, într-o organizație care vizează interese de suveranitate, nu poți să supui suveranitatea unui stat unui drept al altora de a decide. Și de aceea cred că ar fi o foarte mare greșeală ca România să își tranzacționeze dreptul de veto în aceste chestiuni, pentru cine știe ce interese personale ale președintelui sau ale altcuiva, în legătură cu viitoare proiecte personale.

O ultimă întrebare, prin care aș vrea să revenim la latura umană, inclusiv personală. Sunteți președintele Fundației Europene Titulescu, sunteți fondatorul Muzeului Hărților și Cărții Vechi, pe care am avut bucuria să îl vizitez în urmă cu două săptămâni, la București. Știu că o parte din hărțile expuse la București și pe care le-ați donat statului român, sunt achiziționate din China. Întrebarea este: ați reușit să revedeți prieteni, să revedeți locuri, să regăsiți amintiri și emoții din urmă cu 20 de ani, odată ce ați revenit în China?

20 de ani înseamnă foarte mult în viața noastră, mai ales a celor de o anumită vârstă. Am regăsit câțiva prieteni și m-am bucurat să îl reîntâlnesc pe Li Ming, care m-a ajutat foarte mult, și am întâlnit la Departamentul Internațional prieteni și persoane pe care le cunoșteam de la București. Am întâlnit numeroase persoane cu care am discutat despre politică, despre relații externe. Am întâlnit un remarcabil al Departamentului Internațional al PCC, care, în opinia mea, a avut o foarte mare deschidere în discuțiile pe care le-am purtat, și care au durat mai mult de o oră și jumătate. A fost cea mai interesantă discuție pe care am avut-o, și m-am bucurat foarte mult să  schimbăm opinii într-un mod foarte-foarte deschis.
Și celelalte întâlniri interesante, mi-au fost foarte utile discuțiile de la Institutul de Relații Internaționale, unde am mulțumit pentru invitația de a vizita China, iar ceea ce mi-a făcut mare plăcere cu adevărat a fost marele amfiteatru de la Universitatea Renmin, cu peste 400 de studenți și profesori care, în pauză, au venit peste mine să facem selfie-uri și fotografi, și cu greu am reușit să ies din mijlocul lor.
Le-am vorbit cu sinceritate despre tema pe care ei mi-au propus-o, încercând să fac o comparație cu experiența noastră, cu experiențele lor, cu felul în care văd eu lucrurile.
Evident, în China există un anumit conformism ideologic. Este un mod de a pune împreună forțele din societate pe o anumită direcție. Putem să nu fim de acord cu lucru acesta. Dar, rezultatele, până la urmă, peste toți. Și acesta este un lucru de care sunt conștienți cei mai mulți dintre chinezi, din discuțiile pe care le-am purtat.
M-am bucurat să particip și la Institutul Cultural Român din Beijing. Am vorbit despre Titulescu, în mod evident tot pentru a căuta argumente în diplomația mai veche a României, pentru a le aduce în actualitate și pentru a arăta o anumită linie consecventă în politica externă românească. Îi mulțumesc lui Liviu Țăranu, care face o muncă extraordinară aici și colegilor săi care au reușit să aducă la acea expunere numeroase personalități din China, profesori de la lectoratele românești de aici.
Sper că nouă ambasador care va veni, va dezvolta această abordare și va da un impuls unor schimburi politice, dar și unor investiții masive în relațiile economice bilaterale.

Domnule președinte Adrian Năstase vă mulțumesc pentru amabilitatea de a dialoga, vă doresc drum bun spre Țară și spre să regăsiți la București interlocutorii necesari pentru a transmite ceea ce înseamnă China, astăzi.

Vă mulțumesc foarte mult.

Dan Tomozei
Beijing, 25 Mai 2023

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, Asia, Asia - Pacific, China, CHINA-ECE, De departe ... România, Din arhive, EU Centrală şi de Est, Europa, Europa - Asia, Înţelege China, Interviuri, Multilateralism ... în doi, Război în Ucraina, Români în China, România, România - China, Rusia, Uniunea Europeană, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la INTERVIU | Adrian Năstase: În relația cu China, “nu suntem capabili să folosim anumite momente de oportunitate” (II)

  1. andron spune:

    „Aș vrea să remarc faptul că în ziua în care am sosit eu la Beijing a venit și ministrul de Externe al Ungariei. Eu plec de aici, după câteva discuții și după câteva interviuri, el pleacă cu un angajament de trei miliarde de dolari, pentru industria auto din Ungaria. Și România, și Ungaria, fac parte din NATO. Și România, și Ungaria, fac parte din Uniunea Europeană.”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.