Ion Onuc Nemeș, haiku

Citind, poți trece dincolo de cuvinte. Metafora devine cheia porții sufletului celui care a sculptat gânduri în versuri sau proză. Trebuie să asumi, fie să rămâi la suprafață, fie să te lași cuprins, să te scufunzi până la contopire în lectură.

În zilele din urmă, am rearanjat toată cărțile adunat la Beijing. Din cele câteva sute, ieri, târziu în noapte, am ales să recitesc volumele semnate de profesorul și prietenul Ion Onuc Nemeș. Primite la Sibiu, după Sfintele Paști, le-am răsfoit pe avion, însă azi-noapte am constatat că „Suspinul umbrei” și „Ace de urzici”, apărute în 2006 și 2007 la Editura Imago, nu puteau fi cuprinse în huruitul motoarelor, în nesomnul lungului zbor. În liniștea nopții, însă, sub lumina veiozei … l-am regăsit pe omul și colegul Ion Onuc Nemeș, unul dintre cei cărora le datorez emorm de mult profesional.

L-am regăsit. Mai mult, poate că l-am înțeles. Altfel.

În umbra permanentului zâmbet, a permanentei și imensei îngăduințe, se află bunătatea născută din suferință, din dor, din frământări neștiute.

În liniștea nopții, citind haiku-urile domnului Nemeș, am reajuns în locurile comune, din Sibiu și Sălaj, uscate de oamenii deveniți cruci în fund de curte fără garduri. Ce lume poate să mai fie aia în care cei iubiți și adorați, mama și tata, nu mai sunt?

„Ultima seară.
Rugăciunea preotului.
În curte, sicriul.”

„Pribegesc prin mine
două flăcări nestinse:
tata și mama.”

„Mângâierea mamei
în visul de aseară
îmi arde fruntea.”

„Printre copacii goi
picurii grei ai ploii:
tatăl meu – bocet.”

„De-atâta ploaie
case albe curg din cimitire.
Putrezesc morții!”

Ion Onuc Nemeș taie gândurile cu pânza de traforaj. Fiecare cuvânt se aude, se răsucește, se agață de sensul vizibil, dar puțin observat. Nu dintr-o cauză modernă, ci pentru că trăim la intensități și în dimensiuni diferite.

„Nu-mi săsfoi caietul!
Amintile dor.
Eu – paznicul lor.”

„În lanul de grâu
păsări căzute din cer.
Macii beau sânge.”

„Flori de gheață:
povești ce se topesc
sub mirarea mea.”

Am îndoit colțul paginilor în dreptul a zeci de haiku-uri, gânduri în gânduri gândite de Ion Onuc Nemeș, ca un meșter care și-a lăsat nevăzut amprenta în cana și oala din care ne ostoim setea și foamea. În cele două volume e setea și foamea de viață trăită cu tihna celui care trăiește dincolo de detalii, în eternitatea unei clipe.

„În luntrea goală
se scutură uitarea.
Eu fără tine.”

Beijing, 29 Iulie 2023