Tehnologia va prelua o parte importantă din activitățile care țin de supravegherea, controlul și coordonarea traficului din capitala Chinei. Deja rețeaua de metrou, de transport în comun de suprafață și cea de taxi, inclusiv cea de ride sharing, este coordonată de Inteligența Artificială. La orele de vârf, noile tehnologii caută și transmit soluții pentru evitarea aglomerațiilor în trafic sau pentru o mai bună coordonare a fluxului de autobuze sau trenuri de metrou. Documentul video poate fi urmărit pe FACEBOOK și YOUTUBE.
Traffic Control Technology Co. Ltd. este una dintre companiile care studiază, analizează și prezintă soluții legate de traficul din capitala Beijing. Unul dintre domeniile de specialitate este reprezentat de transportul subteran, viitorul operațiunilor fiind deja pregătit să fie preluat de Inteligența Artificială.
Ma Zongru, inginer în cadrul Centrului Național de Cercetare a Ingineriei Operațiunilor Transportului Feroviar și Sistemului Central, a prezentat o parte din avansul tehnologic deja aflat în exploatare în sistemul de transport subteran din Beijing.
Potrivit acestuia, China a ajuns deja la a cincia generație tehnologică în domeniul transportului subteran, generație care asigură în mod automat distanța dintre două trenuri, pe baza unui sistem propriu de senzori. Pe scurt, în viitorul apropiat se va renunța la conductorii de tren.
„A cincia generație va determina o scădere a costurilor privind echipametele și forța de muncă, pentru că totul va fi coordonat de un sistem de senzori care asigură distanța dintre trenuri. Senzorii montați pe trenurile de metrou deja știu să comunice și să schimbe informații în timp real, pe baza unui sistem de impulsuri de semnalizare. Asta face ca fiecare tren să fie mai inteligent, ajutându-l să controleze viteza de rulare, adaptată la trenul aflat în față, dar și oprirea și plecarea din stații”, Ma Zongru/马宗儒, Traffic Control Technology Co. Ltd.
Situată în districtul Fengtai al capitalei Beijing, Compania de Control al Traficului dezvoltă cele mai noi tehnologii în domeniul comunicațiilor, platforma de analiză de date și comunicare fiind bazată pe tehnologia 5GPlus.
Unul dintre laboratoarele companiei și totodată centrul de prezentare în relația cu partenerii interni și externi este amplasat la etajul 31 al complexului de birouri Lize SOHO, unul dintre cei mai noi zgârie nori din Beijing. Aici, absolut totul este monitorizat de tehnologiile inteligente.
Mediul ambiental și aparatura de ultimă generație, inclusiv cea medicală, lifturile, sistemele de acces și de comunicație, aparatele de purificare a aerului și coșurile pentru deșeuri, absolut totul este controlat de tehonologia 5GPlus.
În acest laborator sunt experimentate diverse tehnologii, de la supraveghere și ghidare, până la testarea medicală sau identificarea problemelor de ordin administrativ-organizatoric.
Unde se află astăzi China, în domeniul tehnologic, este o întrebare care trebuie să includă un răspuns complex, pe diverse niveluri, inclusiv în ceea ce privește ambițiile. Pentru că, în China, viitorul este deja aici!
Admirabila performanta tehnologica atinsa de China in domeniul transportului subteran si al inteligentei artificiale este de-a dreptul uimitoare! Compania de Control al Traficului, prezentata in detaliu, a facut din Beijing un oras modern, oferind persoanelor ce locuiesc acolo o calitate a vietii pe masura celor mai performante tehnologii. La fel ca si in alte domenii, China a aratat ca poate realiza orice!
DESI AS FI VRUT,NU POT SA AM INCREDERE NICI IN CHINA!CREDITUL SOCIAL,BATA-L VINA!
Și noi ca și alții din alte țări am fost ” sfătuiți ” să dărîmăm antenele 5 G că aduc nenorociri ! Limitează-i omului accesul la știință și tehnologiile noi și vei fi STĂPÎNUL lui !