Groapa. De la Eugen Barbu, la Antena 3 CNN, G4Media și Ministerul român de Externe

Dacă ar fi citit “Groapa” al lui Eugen Barbu, reporterul Cătălina Smereca (foto), găsitoarea de drone inexistente și gropi care pârjloesc aproape totul, dar nu și iarba deja uscată, ar fi înțeles că totul este trecător, dar și că mizeria umană rămâne, oricât ai încerca să schimbi ambalajul sau arhitectura Cuțaridei. La fel, dacă ar fi citit mai mult decât textele imbecile pe care le pregătesc pentru cititorii de promptere, producătorii de la Antena 3 CNN ar fi găsit o formulă puțin mai inteligentă, necum varianta: “Imagini cutremurătoare cu craterul descoperit la locul căderii celei de a doua drone”

Cătălina Smereca, această Lina a lui Stere, manifestă capacități paranormale, deși face muncă de teren în cizme de cauciuc, având ca armă deja banalul telefon inteligent (cu care o filmează, probabil, un prieten bun la toate). Cu ajutorul capacităților de invidiat, Smerca vede drone, vede Cabon, ba are curajul nebun de a intra într-un “crater care te cutremură” și pe care chia rea l-a descoperit mergând, a proasta, kilometru după kilometru, că unde să găsești un crater, dacă nu pe malul românesc al Dunării, la granița cu Ucraina. Merca este dovada faptului că cine caută, găsește!

În Cuțarida lui Barbu, craterele erau de ordin social-uman. În relatarea paranormalei Smerca, reluată zi lumină de Antena 3 CNN, craterele sunt de ordin cultural-ridicol. Smerca este reprezentarea hăului în care a coborât pentru a ne spune că ea are unu 70 înălțime, cam cât craterul și disponibilitatea la echilibru și decență.

 Să dăm citire transmisiunii:

 “Pare că este vorba de un aparat de dimensiuni mari, s-a format un crater imens, un crater … aici e clar locul, (reporterul se apleacă și exact ca la culesul de cartofi adună bucăți de ceva – n.m.) foarte multe bucăți de carbon, asemănătoare cu cele din prima dronă, sunt exact la fel. Se vede că aici a fost o explozie, un impact foarte puternic, este pe un câmp la aproximativ 15 kilometri de localitatea Plaurul. A explodat, practic, aici, în câmp foarte mare. (nu există dubii! Smerca știe, este clarificată, dă verdicte, prezintă probe și dimensiuni – n.m.)
Gândiți-vă că am 1,70 înălțime, aproximativ la fel este și craterul de aici (la o simplă privire, reporterul stă în afară cu cel puțin jumătate de metru – n.m.).
Vă spuneam că suntem într-un câmp, de jur împrejur a ars totul (este evident că pârjolul este produs de secetă – n.m.).
Să încerc să și ies, dacă mă ajută colegul meu, acestea este craterul, foarte multe bucăți, foarte multe bucăți, și în timp ce noi am mers cam patru kilometri pe jos, pe acest câmp, am și văzut bucăți de acest gen. (tot ce arată Smerca sunt două-trei bucățele de ceva – n.m.)
Așadar se confirmă că faptul că această dronă a căzut (care dronă? Nu există bucată de dronă sau măcar o probă vizibilă. Undem ai pui că Smerca este prima entitate umană care a găsit craterul cutremurător, prin urmare nimeni nu avea cum să plece cu drona în spate – n.m.), însă la 15 kilometri de localitatea Plaurul, de comuna Ceatalchioi, pe un câmp de această dată, și să știți că este ceva distanță de la Dunăre, până la acest câmp. Am putea spune că a căzut dincolo de linia României, ceva mai departe de Dunăre.” – Antena 3 CNN, reporter Cătălina Smereca

Din relatarea reporterului Smerca lipsește doar Popa Metru, din romanul lui Barbu, care să vină să aghezmuiască și să alunge pofta de război din capetele seci, dar înfierbântate ale tâmpiților de la Antena 3 CNN.

După declanșarea isteriei, liota de imbecili presa de la București și-a trimis reporterii la locul faptei, G4Media confirmând că Smereca de la A3-CNN a găsit locul unde a căzut a doua dronă, în apropiere de Plaurul. Unde mai pui că în imaginile celor de la G4Media sunt prezentate bucăți de dronă pe care paranormala Smereca nu le-a identificat.

Exact ca în cazul avionului care a lovit Pentagonul la 11 Septembrie 2001, avion pe care l-au văzut toți dar nu a găsit nimeni nicio urmă din el, doar clădirea avariată, G4Media scrie că “s-au găsite fragmente dintr-o a doua dronă pe teritoriul românesc”, dar și că “în zonă se vede craterul format de prăbușirea dronei și câteva elemente”, pe care Ministerul Apărării Naționale a anunțat că sunt “dintr-o dronă similară celor folosite de armata rusă”.

Ce scrie G4Media este o colportare a prostiilor promovate de Antena 3 CNN, pentru că absolut totul este infirmat în cadrul unui comunicat de presă, Ministerul Apărării Naționale, care a informat că:

“În urma informațiilor primite în după-amiaza zilei de sâmbătă, 9 septembrie, de la reprezentanții autorităților publice locale din Ceatalchioi, care semnalau posibila existență a unor fragmente de dronă într-o altă zonă decât cele cercetate până în prezent, aflată la aproximativ 3,5 kilometri vest de localitatea Plauru, militarii Regimentului de Infanterie Marină au executat, sâmbătă, 9 septembrie, în a doua parte a zilei, și în dimineața zilei de duminică, 10 septembrie, misiuni de cercetare în teren, în urma cărora nu s-a confirmat existența elementelor semnalate.”

Păi … cum? Să o luăm cu puțină logică și maxim bun simț:

1. Dacă din data de 9 Septembrie MApN a fost informat, cum de reporterul Smereca a descoperit craterul cutremurător abia pe data de 10 Septembrie, iar abia după transmiterea știrii în regim repetat “breaking news”, la fața locului au ajuns militari, surprinși inclusiv în imaginile celor de la G4Media?
2. Dacă în urma misiunilor de cercetare în teren nu s-a confirmat existența elementelor semnalate, ce mama mă-sii de dronă și carbon a găsit reporterul Smereca, intrata până în gât rahatul din craterul cutremurător?

Cert este că MApN veghează și chiar ceartă Federația Rusă, condemnâd “cu fermitate atacurile executate împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă din porturile ucrainene de la Dunăre”, atacurile fiind “nejustificate și în gravă contradicție cu regulile dreptului internațional umanitar, fiind crime de război”.

Dar, dacă Smereca are capacități paranormale, armata română de ce n-ar avea calități de judecător?

Și pentru ca ridicolul să fie împins până la limta inferioară a craterului cutremurător, în joc intră și Ministerul român de Externe condus de grav dezechilibrata emoțional Lumința Odobescu, ministru care a dispus convocarea de urgență a însărcinatului cu afaceri a.i. al Ambasadei Federației Ruse la București. Evenimentul s-a produs sâmbătă, 10 August a.c., după ce a fost vechiculată, apoi infirmată, teoria celei de-a doua drone.

Potrivit MAE, Secretarul de stat pentru afaceri strategice, Iulian Fota (Doamne ferește cine se ocupă de problemele strategice ale României! – n.m.), l-a certat pe oficialul rus pentru “violarea spațiului aerian al Romaniei urmare identificării pe teritoriul țării noastre, în proximitatea frontierei cu Ucraina, a unor fragmente de dronă, similare cu cele utilizate de forțele ruse în cadrul agresiunii împotriva Ucrainei”.

Aloooo! Păi nu a transmis Ministerul român al Apărării că “nu s-a confirmat existența elementelor semnalate, adică faptul că nu există nicio probă concludentă potrivit căreia vreo dronă a lovit teritoriul României?

Chiar și în aceste condiții, strategul Fota, un băsist reciclat de Iohannis, “a solicitat ferm părții ruse să înceteze acțiunile la adresa populației și a infrastructurii ucrainene, inclusiv a celor care ar amenința în orice fel siguranța și securitatea cetățenilor români din regiune”.

Sunt convins că diplomatul rus s-a abținut cât a fost necesar să nu izbucnească în râs, decât după ce întâlnirea cu rusofobul Fota a luat sfârșit.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, De departe ... România, Din arhive, Din presa românească, EU Centrală şi de Est, Europa, Multilateralism ... în doi, Război în Ucraina, România, Rusia. Salvează legătura permanentă.

3 răspunsuri la Groapa. De la Eugen Barbu, la Antena 3 CNN, G4Media și Ministerul român de Externe

  1. Roxana spune:

    Cu mult talent jurnalistic si cu mult simt al umorului Dl.Tomozei ne prezinta bufonii care ne conduc azi, fie in politica, fie in armata, peste tot. Iar muzica, masa si dansul este data cu sonor la maxim de latrinele TV. Ceea ce este foarte grav, ca dintr-o bufonerie din asta ne putem trezi in razboi….

  2. Liviu Mihail spune:

    Am înțeles că de fapt resturile ar fi din ceva americănește . Mi-e groază că imbecilii de sus împreună cu Plăvanul ne bagă în război la ordinul lui Bidinea !

  3. bloju spune:

    Savuros ! ridendo castigat mores ( sa speram )

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.