Popuneri de cooperare între Regiunea Nord – Est din România şi provincii din China

Preşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din cadrul Senatului României, senator Cristian David, a avut, marţi, o întâlnire cu E.S. doamna Huo Yuzhen, ambasadorul Republicii Populare Chineze în România.
În contextul excelentelor relaţii bilaterale de cooperare existente la nivel guvernamental şi parlamentar, domnul preşedinte David a adus în discuţie necesitatea colaborării la nivel regional, între regiunea de nord-est din ţara noastră (unde este localizat şi colegiul electoral al domnului senator David) şi provincii din China.
Preşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a Senatului a realizat o expunere detaliată a principalului domeniu de cooperare avut în vedere, şi anume domeniul agricol şi al viticulturii, evidenţiind avantajul faptului că valorificarea acestui potenţial se poate face pe o zonă de navigaţie care leagă regiunea de Dunăre şi Marea Neagră. Fiind frontieră estică a Uniunii Europene, regiunea de nord-est poate deveni o zonă de distribuţie şi transport logistic în cadrul fluxului comercial care leagă Europa Occidentală şi Orientul Îndepărtat. Astfel, judeţul Vaslui va constitui o poartă principală prin care vor tranzita mărfurile între cele două continente. În acest context, a fost evocat şi proiectul readucerii râului Prut în rândul căilor de navigaţie din România.
Ambasadorul RP Chineze subliniat interesul ţării sale pentru acest tip de colaborare, afirmând întreaga sa disponibilitate pentru o mai bună cunoaştere a potenţialului economic al regiunii şi acordarea unui sprijin activ pentru stabilirea de legături între regiune şi provincii cu un profil economic asemănător din China. Partea chineză a subliniat necesitatea unei colaborări internaţionale, la nivelul statelor din Europa Centrală şi de Est, în vederea implementării, în parteneriat cu China, a unor proiecte de infrastructură de mare anvergură.
Domnul preşedinte Cristian David a adresat doamnei ambasador Huo Yuzhen invitaţia de a vizita regiunea de nord-est, invitaţie acceptată cu multă plăcere de către diplomatul chinez.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în China, EU Centrală şi de Est, România, România - China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.