XINHUA – Fost diplomat român condamnat la trei ani de închisoare

Un fost diplomat român a fost găsit vinovat într-un caz de fugă de la locul accidentului în Singapore şi condamnat la trei ani de închisoare de către un tribunal din Bucureşti, a informat, miercuri, presa din Singapore preluată de agenţia oficială de presă chineză XINHUA.
Silviu Ionescu, fostul însărcinat cu afaceri al României în Singapore, a fost acuzat de omucidere din culpă, cauzare de prejudiciu şi fugă de la locul faptei. Acesta a primit trei ani de închisoare pentru omor, opt luni pentru producerea de daune şi alţi trei ani pentru fugă de la locul faptei. Acesta a fost absolvit de acuzaţia de fals în declaraţii.
Ionescu a fost acuzat că a lovit trei pietoni într-un accident petrecut în dimineaţa zilei de 15 decembrie 2009. Fostul diplomat, care a revenit în România, în octombrie 2010, pentru derularea procesului, a susţinut că maşina misiunii diplomatoce româneştii a fost furată.
În urma accidentului, Tong Kok Wai, un malaiezian 30 de ani, a fost ucis. Prietenul acestuia, Bong Hwee, care a supravieţuit accidentului, a depus mărturie în cauză.
Potrivit Agenţiei France-Presse, Ionescu a anunţat prin intermediul avocatului său că va ataca decizia instanţei.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Din presa chineză, România, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.