Banca Mondială a prezentat o nouă analiză cu privire la economiile din Asia de Est şi Pacific, arătând că această regiune continuă să fie un motor al creşterii globale, transmite Radio China Internaţional.
Vicepreşedinte pentru zona Asia de Est şi Pacific a Băncii Mondiale, Axel van Trotsenburg, consideră că Asia „este cea mai dinamică regiune a lumii. În prezent, Asia de Est este responsabilă pentru 40% din creşterea globală. Făcând un alt tip de comparaţie, economiile din Asia de Est sunt în creştere de trei ori mai repede decât creşterea medie a lumii”.
Potrivit estimărilor Băncii Mondiale, creşterea din acest an a Asiei va fie de 7,8%, pentru a scădea în 2014 la 7,6%. Economiile în curs de dezvoltare din Asia, cu excepţia Chinei, au crescut cu 6,2% anul trecut. Creşterea economică a Chinei a încetinit în 2012 la 7,8%, situaţie care era de aşteptat potrivit lui Axel van Trotsenburg. „Autorităţile chineze au luat o serie de măsuri suplimentare, în a doua jumătate a anului 2012, măsuri care au avut efect şi vor acţiona şi în 2013. Prin urmare, va exista un vârf de creştere de 8,3%. Acestea sunt date foarte bune şi vom vedea, de asemenea, că sunt o veste bună pentru economia mondială”.
-
CELE MAI CITITE 24h
- DIALOG XI JINPING - VLADIMIR PUTIN: Rusia și China vor asigura stabilitatea globală
- Domnului H.D. Hartmann, cu litere de AUR, dacă nu este ... prea Tîrziu!
- Imbecilul șpion Barna. Cristian Barna
- UDMR recunoaște geniul lui Călin Georgescu: era spion la 7 ani!
- Amuzantul procuror militar șef al Secției Parchetelor Militare, Generalul Pițu
Apelul Academiei Române pentru IDENTITATE, SUVERANITATE ŞI UNITATE NAŢIONALĂ!
Semnatarii acestui Apel, îngrijoraţi de evoluţiile interne şi internaţionale din ultimele decenii, caracterizate printr-o continuă şi alarmantă încercare de erodare a identităţii, suveranităţii şi unităţii naţionale a României, cu multe acţiuni plasate sub semnul globalismului nivelator sau al unei exagerate „corectitudini politice”, dar şi cu multe acţiuni îndreptate direct împotriva Statului şi Poporului Român (...)
Textul integral AICISă nu vă mai fie ruşine că sunteţi români !
Celor care încă nu aţi uitat că sunteţi români, urmaşii unei civilizaţii şi ai unui neam de oameni mândri, ridicaţi-vă şi schimbaţi soarta României de azi! Îmbrăcaţi din nou cămaşa mândriei de a fi români. Ajutaţi-i pe toţi cei care au uitat cine sunt, pe toţi cei care nu au ştiut niciodată, pe toţi cei care au învăţat strâmb despre neamul şi ţara lor, că a fi român este o mândrie şi o datorie de onoare în faţa celor care au trăit şi murit pentru demnitatea şi liniştea acestui popor mereu încercat! (...) Textul integral AICI
-
COMANDĂ CARTEA AICI
_________________________ -
COMANDĂ CARTEA AICI
_________________________ -
STATUI DE DACI AICI
______________________ -
Articole recente
- DIALOG XI JINPING – VLADIMIR PUTIN: Rusia și China vor asigura stabilitatea globală
- Dr. Cupcea. Specialistul în Rusia care nu a ajuns încă la Moscova
- DIALOG XI JINPING – DONALD TRUMP: SUA trebuie să abordeze cu prudență problema Taiwan
- UDMR recunoaște geniul lui Călin Georgescu: era spion la 7 ani!
- Ciolacu ne-a făcut „actori politici” și riscăm 10.000 euro amendă
- Echipa de cenzura și protecție a ministrului PNL Turcan
- Bolojan are mai multe goluri decât Hagi și Mutu
- 12 IANUARIE 2025: AICI ESTE ROMÂNIA!
Categorii
- ABC – Minutul de chineză (9)
- Africa (22)
- ALEGERI 2014 (34)
- ALEGERI 2016 (12)
- ALEGERI 2019 (39)
- ALEGERI 2020 (38)
- ALEGERI 2024 (29)
- ALEGERI 2025 (1)
- Analize – Comentarii (2.633)
- ANRPC 2016 (5)
- ANRPC 2018 (7)
- ANRPC 2019 (1)
- ANRPC 2020 (7)
- ANRPC 2021 (7)
- ANRPC 2022 (4)
- ANRPC 2023 (13)
- ANRPC 2024 (9)
- APEC (11)
- ASEAN (42)
- Asia (464)
- Asia – Pacific (94)
- BREXIT (8)
- BRICS (54)
- Cărţile mele (58)
- China (2.903)
- CHINA-ECE (43)
- CHINA-ECE, Belgrad 2014 (3)
- CHINA-ECE, București 2013 (7)
- CHINA-ECE, Budapesta 2017 (1)
- CHINA-ECE, Riga 2016 (5)
- CHINA-ECE, Sofia 2018 (5)
- CHINA-ECE, Suzhou 2015 (4)
- CNPCC 19/2017 (8)
- Comemorare 1945-2015 (11)
- Confucius (48)
- Congresul 20 PCC (18)
- CORONAVIRUS 2020 (409)
- DAVOS (11)
- De departe … România (1.631)
- Descoperind China (259)
- Din arhive (1.270)
- Din presa chineză (1.847)
- Din presa moldovenească (90)
- Din presa românească (973)
- Dincolo de Marele Zid (10)
- Drumul Mătăsii (39)
- Eminescu în China (39)
- EU Centrală şi de Est (644)
- Europa (825)
- Europa – Asia (684)
- Fâșia Gaza (32)
- Fotografii de poveste (80)
- G20 Hangzhou (7)
- HUANGSHAN (8)
- Înţelege China (1.500)
- Interviuri (118)
- JO Beijing 2022 (14)
- Mari sinologi români (42)
- Multilateralism … în doi (667)
- OCS (28)
- Poemele mele (15)
- Problema Taiwan (215)
- Război în Gaza (22)
- Război în Ucraina (308)
- Referendum 2018 (5)
- Republica Moldova (322)
- Români în China (620)
- România (2.178)
- România – China (1.061)
- România – R. Moldova (133)
- ROMANIA-CHINA 70 (51)
- ROMANIA-CHINA 75 (43)
- Rusia (557)
- Șapte zile la Shaanxi (8)
- Sărbători chinezești (45)
- Stația Spațială a Chinei (31)
- Uniunea Economică Eurasiatică (13)
- Uniunea Europeană (664)
- Ursul Panda (18)
- Veşti din China (2.764)
- Video (49)
- ZBORUL MH370 (24)
-
Textul integral AICI
Ora acasă
Ora la Beijing
Arhive
Meta