China respinge blocajul economic impus de UE produselor chineze

Li Keqiang - Angela Merkel, mai 2013Premierul chinez, Li Keqiang, a declarat, în cadrul vizitei derulate în Europa că sunt urmărite cu atenţie deciziile Uniunii Europene cu privire la anchetele antidumping împotriva panouri solare şi a dispozitivelor mobile de telecomunicaţii produse în China, transmite Radio China Internaţional.
„Este o măsură care prejudiciază pe toată lumea şi nu aduce niciun folos. Pe fondul globalizării, o astfel de măsură nu va conduce la succes. În condiţiile în care criza financiară internaţională nu s-a terminat, iar economia la nivel mondial nu s-a revigorat suficient, o astfel de măsură este foarte discutabilă”, a arătat Li Keqiang.
Declaraţiile primului ministru chinez au fost făcute, la Berlin, în timpul întâlnirii avute cu cancelarul german, Angela Merkel. Comisia Europeană este aşteptată să ia o decizie cu privire la ancheta antidumping până la sfârşitul acestui an. Cu toate acestea, cancelarul german a arătat că va face tot posibilul pentru a rezolva problemele existente între China şi Uniunea Europeană.
„Germania va sprijini intens dialogul cu China, astfel încât să nu fie impuse taxe de import permanente şi astfel să putem clarifica problemele dintre China şi Europa. Pe acest subiect, vom purta discuţii cât mai curând posibil. Noi nu credem că impunerea de taxe permanente pe import ne va ajuta mult, în condiţiile în care trebuie să utilizăm următoarele şase luni în mod eficient”, a declarat Angela Merke.
În cadrul discuţiilor, cei doi lideri au mai convenit să promoveze cooperarea şi parteneriatul chino-german. Premierul chinez a sugerat înfiinţarea un mecanism de dialog la nivel de miniştrii de finanţe şi a guvernatorilor băncilor centrale.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în China, Din presa chineză, Europa - Asia, Uniunea Europeană, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.