Statele Unite ale Americii şi China au încheiat cea de a cincia reuniune a dialogului Strategic & Economic (S&ED), derulat zilele acestea la Washington, transmite agenţia oficială de presă chineză Xinhua notând că s-a ajuns la un „consens crucial privind schimbările climatice, energia şi investiţiile”, fapt care reprezintă un pas mai departe spre promovarea unei „relaţii de tip nou între ţările lumii”.
Chiar dacă este considerată „o rutină diplomatică” în relaţiile bilaterale demarate în acestă formă în anul 2009, discuţiile din acest an au marcat o serie de noi sensuri. În primul rând, dialogul prin co-prezidarea dezbaterilor, o noutate în relaţiile bilaterale, care a ajutat la apropierea chimiei personale între participanţi, a fost o chestiune apreciată de chinezi. Apoi, discuţiile din acest an au urmat dialogului avut luna trecută de preşedinţii Barack Obama şi Xi Jinping, în California, cei doi stabilind „un nou ton şi noi obiective de dialog”. Fără îndoială, problema securităţii cibernetice, „care a atras în mod exagerat” (n.a. în opinia părţii chineze) atenţia presei occidentale, a fost de asemenea o noutate în cadrul reuniunii, un grup de lucru fiind constituit în premieră pe acest subiect.
Cu toate acestea, în comparaţie cu probleme mult mai importante, cu influenţe durabile, strategice şi globale, securitatea informatică a devenit o prioritate în cadrul relaţiei SUA – China.
China se arată deranjată de reluarea „acuzaţiilor reciproce cu privire la dezvăluirile lui Edward Snowden”, în condiţiile în care Beijingul susţine că a adoptat o atitudine constructivă şi a încercat să coopereze cu Washingtonul pentru construirea unui spaţiu cibernetic mai sigur şi mai ordonat. „În ciuda zgomotului făcut de unii reprezentanţi la Washington, care au continuat să arate cu degetul spre China asupra problemei şi să manipuleze subiectul Snowden, China a rămas concentrată pe aspectele importante dintre cele două naţiuni, în acelaşi timp poziţia sa cu privire securitatea cibernetică fiind clară”, consemnează Xinhua.
Chiar şi aşa, dialogul din aceste zile a aratat, din perspectivă chineză, o nouă dinamică de interacţiune între cele două state. Totuşi, există teme prioritare diferite în stabilirea agendei, între cele două părţi. În timp ce Washingtonul a pus în discuţie problema securităţii cibernetice, China a afirmat în mod clar cererea sa de acces mai mare pentru investitorii chinezi pe piaţa americană şi mai puţine restricţii asupra exporturilor americane hi-tech în China.
Preocupările şi interesele Chinei, susţine Xinhua, au prevalat, trecându-se de la subiectele şablon privind valuta şi de protecţia intelectuală, la un acord bilateral de investiţii şi cooperarea între băncile centrale.
„Relaţiile militare şi de securitate sunt, fără îndoială, cea mai slabă verigă în relaţia de ansamblu, cele două părţi prezentând, în timpul discuţiilor, atitudinea unor colaboratori, mai mult decât a unor concurenţii”, în condiţiile în care, în cadrul dialogului dintre preşedinţii celor două state, din urmă cu o lună, s-a pus în discuţie „relaţia de tip nou”, sarcină fără precedent, „de dragul de păcii şi prosperităţii a lumii, de durată”.
Adaptare după Xinhua –Key dialogue one step further in redefining China-U.S. ties
REFERINŢE >>>
Dialogului Strategic şi Economic China – SUA
Agerpres – Washingtonul „foarte dezamăgit” că Beijingul nu i l-a predat pe Snowden
Agerpres – „Libertăţi fără precedent în Tibet”, afirmă China în faţa SUA