DESCOPERIND CHINA – Templul Zeiţei Bixia Yuanjun

În urmă cu o săptămână, pornit într-un nou traseu cu bicicleta, aveam să descopăr, în nord-vestul capitalei Beijing, un loc impresionant prin imagine şi istorie. Un templu al cărui vârf, azi, abia se mai observă dintre furnale uriaşe cu care a fost împresurat. Accesul spre templu îmi era blocat de o cale ferată electrificată, în China toate acestea fiind protejate de ziduri inaccesibile. Iată de ce, după o necesară documentare, cu ajutorul GPS-ului, azi, am ajuns la Templul Bixia Yuanjun din districtul Haidian, construit în timpul împăratului Wan Li (dinastia Ming) şi denumit iniţial Casa „Hu Guo Hong Chi”.
Aşa cum aveam să mă conving personal, încercând temerar să urc cu bicicleta, dealul în vârful căruia se află templul este unul cu pante abrupte, greu accesibile chiar şi la pas. Mai mult, după ce în urmă cu mai bine de 40 de ani, în jurul dealului, au fost construite centrale electrice şi întreaga fostă zonă industrială de vest a Beijingului, ai nevoie de o bună orientare pentru a găsi drumul potrivit spre primul nivel al templului. Dar, cu puţină şansă, am reuşit. Efortul făcut pe o zi toridă, cu temperatura de aproape 40 de grade Celsius, a meritat din plin.
Cu cât mă apropiam de templu redescopeream ce deja aflasem din multe alte locuri marcate de istorie din China, unde sistemul, chiar şi în perioada Revoluţiei Culturale, a lăsat în părăsire multe valori, dar nu le-a distrus. Aşa au fost salvate Oraşul Interzis, Templul Cerului, Palatul Imperial de Vară, Parcul Beihai şi Jingshan, Strada Qianmen şi o serie de hutonguri, ca să dau doar câteva exemple din Beijing. Prădate, uitate aproape 100 de ani, multe dintre acestea au fost măcinate de vreme, dar nu puse la pământ. În anii din urmă, înţelegând valoarea istorică, dar mai ales turistică, toate emblemele istorice imperiale chineze au fost şi sunt restaurate, devenind bogate resurse financiare.
După ce am sărit un zid care blochează accesul celor curioşi, am ajuns să trăiesc senzaţia de vertij dată de înălţimea impresionantă şi de abruptul de sub platforma pagodei din vârful dealului. Accesul spre vârful pagodei se poate face numai din interior, iar speranţa de a ajunge deasupra furnalelor a fost zădărnicit. Ziduri şi uşi din metal făceau imposibilă trecerea mai departe. Oricum, liniştea, urmele de daltă care au săpat în piatra dealului stâncos pentru a face loc chiliilor, fostele construcţii acum în restaurare, panorama fostei zone industriale, a lacurilor, toate răsplăteau din plin efortul depus. Eram la mai bine de 22 de kilometri de Piaţa Tian Anmen, tot în Beijing, reuşind să văd mai departe, spre Vest, alţi zeci de kilometri, şi districtele aparţinătoare capitalei chineze.
Înaintea imaginilor, puţină istorie, aşa cum am reuşit să găsesc pe internet …
În cel de-al 36-lea an al domniei împăratului dinastiei Ming, Wan Li (1608), familia imperială donează locul de azi al templului pentru a se construi „Hóng chì gōng” (Palatul aripii roşii).
În anul 1712, la aniversarea de 51 de ani a împăratului Kang Xi (dinastia Qing), templul a fost redenumit Bixia Yuanjun, cunoscut azi şi sub numele de Vârful de Vest. Deşi este în mare parte părăsit, lucrările de restaurare fiind începute nu de multă vreme, templul rămâne unul dintre cele cinci cele mai faimoase temple din Beijing.
Acesul în templu se face pe versantul de Sud, prin ceea ce cândva era Qian Dian – o construcţie în formă de sală. Pagoda se află mult deasupra, pe vârful dealului. Accesul se aface prin pasaje subterane care dau pe platforme, apoi iar în pasaje săpate în piatra dealului pentru a ajunge, în final, la baza pagodei.
Fără îndoială, cu 400 de ani în urmă, locul era un colţ de Rai, pe latura vestică fiind mărginit de un teren mlăştinos, azi un superb lanţ de lacuri şi zone umede, amenajate spectaculos. Probabil că acesta este motivul pentru care locul a fost declarat o comoară “Feng Shui” al vestului, iar în perioada dinastiei Qing a devenit spaţiu ministerial imperial.
Dedicat zeiţei taoiste Bixia Yuanjun (cunoscută şi sub numele „Song Zi Niang Niang”), templul a crescut odată în plus în valoare. Bixia Yuanjun este un personaj legendar al taoismului ale cărei origini nu sunt cunoscute cu exactitate. Pe seama ei circulă mai multe istorii privind apariţia şi rădăcinile sale imperiale. Oricum ar fi fost, Bixia Yuanjun avea un rol protector asupra ţării şi localnicilor, fiind considerată un spirit al prosperităţii.
Tot legenda spune că data de 18 aprilie, după calendarul lunar chinezesc, este ziua de naştere a Templului Bixia Yuanjun. Iată de ce, în fiecare an, la începutul lunii aprilie, aici, era organizat un târg în jurul templului. Atunci, începând cu reprezentanţii dinastiei Ming, până la oamenii de rând, toţi veneau în pelerinaj, purtând îmbrăcăminte de culoare roşie şi aducând mici saci cu pământ.
Existenţa Templului Zeiţei din Munte (Bixia Yuanjun) a fost una extrem de agitată, fiind succesiv incendiat, distrus şi reconstruit, fiind în mare parte loc de rugăciune dar şi un spaţiu în care curtea imperială îţi ţinea eunucii. Ultimul mare incediu care a afectat templul a avut loc în anul 1894, penultimul împărat chinez, Guang Xu (dinastia Qing), dispunând reconstruirea acestuia. Apoi, odată cu prăbuşirea dinastiilor imperiale, după fundarea noii Chine (1911), templul a fost utilizat ca spaţiu pentru servicii medicale şi de caritate, pentru ca în ultimii 50 de ani să fie părăsit şi degradat în cea mai mare parte.
Azi, lucrările de construcţie sunt reluate şi nu peste multă vreme, Templul Bixia Yuanjun (Zeiţei din Munte) va redeveni un loc al bucuriei şi prosperităţii.
Sursa informaţiilor: China Wikipedia