Capacitatea de înţelegere şi acceptare a realităţii, alta decât cea imaginată de propriul EU, ţine de o anumită educaţie şi evoluţie personală. Când opţiunea Guvernului Ponta în faţa JUSTIŢIEI, a principalului partid aflat la putere, urmăreşte exclusiv discreditarea acesteia, chiar dacă nu este declarată intenţia, tot despre abuzul de poziţie este vorba. Ce nu pare să înţeleagă guvernarea USL, este faptul că prin intermediul JUSTIŢIEI se poate construi o legătură mult mai solidă cu masele, chiar mai puternică decât prin susţinerea unor proiecte magalomane de tip religios. Voi încerca, în cele ce urmază, să fac o paralelă între modurile de abordare a JUSTIŢIEI şi actului de justiţie din China şi România de azi, ţinând cont de faptul că, în ambele ţări, la guvernare există o grupare politică cvasi-majoritară, iar actul administrativ-economic este controlat de guvernare prin intermediul celor promovaţi de partide.
Deşi este condusă de un fost procuror, specialist care ar trebui să fie dominat de puternice reflexe acuzatoare la cele mai mici semnale de vinovăţie a vreunei persoane, Guvernarea Ponta îşi construieşte imaginea unui mandat politic al protejării infractorilor, al promovării nepotismului, al punerii permanente sub semnul îndoieli a actului de justiţie. Altfel spus, Guvernarea USL, cu precădere componenta Partidul Social Democrat (PSD), alunecă într-un mod periculos în criza de identitate generată de multitudinea de infracţiuni comise de proprii membrii de partid. Altfel spus, PSD şi guvernarea USL riscă să devină emblema corupţiei, repetând istoria mandatului 2000 – 2004, a guvernării Adrian Năstase.
Când un reprezentat al guvernării, fie ales local, naţional sau membru al guvernului, ajunge să conteste şi să sfideze reprezentanţii justiţiei, primul responsabil pentru aceasta este partidul care tolerează, protejează, încurajează … sau pur şi simplu nu cunoaşte activitatea infracţională a propriilor membri, ceea ce este cu atât mai grav. Aceasta este fundația pe care, după 1990, a fost consolidată realitatea distorsionată a administrației românești, în care, la toate nivelurile, primarul, președintele de Consiliu Județean, parlamentarul, ministrul, premierul sau președintele s-au folosit de funcții pentru a acumula beneficii pe care bunul simț nu le poate cauționa. Această realitate distorsionată a generat tragedii umane, nu puține fiind situațiile în care se poate discuta despre o nouă colectivizare forțată a resurselor României, de această dată nu în beneficiul statului comunist român, ci în beneficiul personal sau de grup al noii ordini democratice.
Iată două idei care ar trebui tratate de specialiştii în materie juridică drept semnale de alarmă pentru viitorul apropiat:
„… eu nu sunt nici prim-ministru, nici şef de stat. Dar dacă cumva voi fi, rad tot. (…) Nu ştiu ce putere are USL să schimbe lucrurile acestea, nu ştiu ce putere nu are, dar să-i ferească sfântul să ajung eu la putere pe toţi ăştia din servicii. Eu nu sunt USL, eu sunt Mazăre”.
„Preşedintele Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu cere Parlamentului României desfiinţarea prin lege a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, un aparat odios de poliţie politică”. (citat dintr-un comunicat de presă – n.m.)
Altfel spus, nu separaţia puterilor în stat şi legea sunt cele care trebuie să domine imperativ democraţia din România ci decizia personală. Evident, PSD a scăpat de sub control proprii membri de partid, fiind de notorietate atitudinea de superioritate care excede chiar şi actul de justiţie. Însă, această situaţie este încurajată de însuşi premierul Victor Ponta, prin declaraţii de multe ori la limita demisiei de onoare, chiar dacă ulterior revine şi susţine că:
„Eu sunt liniştit de faptul că justiţia este atât de independentă încât, în mod sigur, nu poate fi influenţată de nimeni, nici de cel care are cheile justiţiei, nici de mine, de nimeni”.
Aceasta este situaţia în România, acolo unde, liderii politici naţionali şi locali, aflaţi în funcţii parcă de când lumea, generează o falsă stare de criză. Din fericire, reprezentanţii justiţiei româneşti reuşesc să îşi facă datoria, chiar dacă, în unele cazuri, nu reuşesc să fie suficient de convingători.
La polul opus, în China, cu precădere de la preluarea mandatului de preşedinte de către Xi Jinping, una dintre temele frecvente care apar în mesajele oficiale vizează lupta anti-corupţie, cu predilecţie la adresa aparatului administrativ al ţării şi al Partidului Comunist Chinez. Iată de ce nu consider forţată afirmaţia că actuala echipă de conducere a Chinei este dispusă la o „epurare” a propriei echipe, scopul principal vizat fiind menţinerea şi creşterea cotei de încredere în clasa conducătoare.
Declar deschis că nu intru în discuţie pe tema diferenţelor de sistem, de sistem politic, nici măcar pe oportunităţile avute la dispoziţie pentru a face cunoscut un mesaj cu privire la un subiect sau altul. Având experienţa mai multor ani în mijlocul evenimentelor chineze, asum riscul de a afirmă că, în China, există suficientă libertate şi surse de informare pentru ca un subiect să poată fi cunoscut sub toate aspectele. Mai mult, abordările şi aplicarea şabloanelor occidentale asupra realităţilor chineze sunt la fel de eronate cum sunt abordările chineze la adresa modului de viaţă din occident.
Aceste precizări fiind făcute, prezint câteva informaţii de dată recentă legate de modul în care conducerea chineză priveşte problema corupţiei. Comisia Centrală pentru Inspecţie şi Disciplină (CCID) a PCC a sancţionat, în 2013, un număr de 182.000 funcţionari la nivel naţional, cu 13,3% mai mult decât în 2012. De asemenea, 31 de oficiali de rang înalt au fost cercetaţi de către CCID, alţi opt predându-se procurorilor. În repetate râduri, am consemnat evenimente care au avut în centrul atenţiei oficiali chinezi de rang înalt aduşi în faţa justiţiei, chestiune care, aici, nu comportă şi latura de circ şi spectacol grotesc oferit de aleşii şi politicienii din România. Cine consideră că în China nu sunt oferite spectacole de stradă ca urmare a nemulţumirilor, în mod evident nu este conectat la realitate.
Iată câteva dintre mesajele lansate de preşedintele chinez, Xi Jinping, în urmă cu câteva zile, la reuniunea de lucru a CCID:
„Lupta anticorupţie este vitală pentru integritatea partidului pe termen lung” (…) „Nu trebuie să lăsăm normativele să devină „tigri de hârtie” sau „sperietori de ciori” (…) „Problemele sunt întotdeauna legate de bani publici şi puterea oficială. Niciun ban public nu ar trebui să fie irosit şi nu trebuie să fie utilizat de reprezentanţii oficiali în mod abuziv sau în scopuri personale”.
Sunt idei care îşi găsesc valabilitatea în absolut toate sistemele politice din lume, iar faptul că preşedintele chinez vorbeşte în numele partidului nu înseamă că adevărul celor exprimate are de suferit. Ba, mai mult, afirmaţiile ar putea fi asumate şi de premierul Victor Ponta în măsura în care nu ar depinde, în mod vital, de cei pe care justiţia din România încearcă să îi tragă la răspundere. Obsesia cu care USL îşi revendică suprapoziţionarea şi imunitatea în faţa justiţiei este nu doar periculoasă pentru România în interior, dar este generatoare de semnale de alarmă pe relaţia externă.
În mod evident, primul contact al Guvernului USL cu realitatea maselor va avea loc la alegerile europarlamentare, când zdrobitoarea majoritate de aproape 70% va înregistra o cădere cât un puternic semnal de alarmă. Este o previziune bazată pe suma consensuală a percepţiilor publice, a dezamăgirilor mult prea rapid acumulate de cei care ies în stradă, pe devoalarea personalităţii celor care au ajuns în Parlamentul supradimensionat, dar mai ales pe incapacitatea Guvernului de a demonstra că ştie să administreze România în beneficiul românilor. Realitatea confirmă faptul că guvernarea de la Bucureşti continuă să fie un protector al grupurilor de interese politico-economice, în succesiunea lor putere, acum fiind vorba de USL format din PSD, PNL, PC, UNPR. Mai mult, desprinderea de moralitate, echilibru şi autocontrol a ajuns atât de evidentă încât niciunul dintre partidele enumerate nu mai au cum să invoce dorinţa de schimbare. Aceasta, nu este deloc de neluat în calcul, ar putea duce la o cădere a guvernului chiar şi la presiunea străzii.
