COMENTARIU | Cu cine vorbește doamna Victoria Nuland?

Victoria Nuland - George FriedmanLiderii de la Washington dau semne cu privire la riscul pierderii controlului politic și economic în Europa Centrală și de Est. Pentru că nu mai pot utiliza exclusiv anatema corupției, folosesc marota Rusiei sau Chinei (noul Drum al Mătăsii). Fie că mesajele vin din mediul politic sau neguvernamental, nu este deloc o surpriză că mesagerii americani promovează același tip de discurs, aceeași balanță bun-rău. Aceasta arată încă odată că SUA nu au niciun fel de reținere cu privire la intervenționismul și șantajul în politicile statelor partenere, considerând aceasta un drept al celui mai tare.

Protectorul mondial al democrației (respectarea votului majoritar al maselor) se devoalează, odată în plus, a fi marele manipulator mondial. În slujba intereselor ameriane sunt aliniate presa, think thank-urile locale sau internaționale, liderii politici locali dornici de funcții etc. Mașinăria manipulării funcționează la turație maximă până în momentul în care balanța reacției publice este deturnată de la realitatea și interesul local.

Jocul de putere în care este angrenată azi politica americană se confruntă cu una dintre cele mai neprevăzute situații. SUA nu mai sunt unicele decidente la nivel planetar, răsturnarea de forțe fiind determinată de ascensiunea Chinei și de revitalizarea pasiunilor hegemoniste ale Rusiei, pe fondul protectiv al relațiilor economice cu China. În aceste condiții, câtă vreme țările din Europa de Est se află în procesul schimbărilor politice (România, Ungaria, Ucraina), SUA nu ezită să impună, mai mult sau mai puțin voalat, obligativitatea orientării exclusive spre Vest.

Faptul că guvernele de la Budapesta și București nu reneagă dialogul cu Moscova și Beijing constituie o problemă pentru americani.

Iată de ce, zilele trecute, prin două voci autorizate la cel mai înalt nivel, Washingtonul a transmis semnale de avertisment, criticând țările membre NATO și UE din Europa Centrală că promovează „democrația iliberală” (Subsecretarul de Stat american pentru Afaceri Euroasiatice, Victoria Nuland) și avertizând că „Europa nu se integrează, se dezintegrează” (George Friedman, directorul Stratfor).

Pare întâmplător faptul că cei doi promotori ai excepționalismului american au marșat simultan în lansarea mesajelor, chiar dacă Stratfor este un think thank neguvernamental. Și totuși, privind graba cu care și media din România a preluat mesajele celor doi, traducând totul exclusiv într-o notă critică la adresa guvernelor de la Budapesta și București, se confirmă faptul că întâmplarea ține mai puțin de hazard.

Să fii pro-american este o situație la fel de „gravă” pe cât este aceea în care ești pro-european, pro-rus sau pro-chinez. Însă, câtă vreme cei din urmă nu au probleme cu primii, pro-americanii sunt oricând gata să se dezlănțuie împotriva celor care nu le împărtășesc integral și fără echivoc opțiunile.

Am repetat în dese ocazii, România trebuie să înceteze politica orizonturilor închise. O reconstrucție pe zona diplomatică-economică estică, cu Rusia și China, este obligatorie, simultan cu continuarea parteneriatului și construcției UE – NATO. O dezvoltare simultană și cerebrală pe aceste două direcții oferă nu doar dovada unei independențe politice cât mai decente a Bucureștiului, ci și șansa de a decide la nivel economic proiecția viitorului.

În discursul său, Subsecretarul de Stat american pentru Afaceri Euroasiatice, Victoria Nuland, vorbește despre ultimii 25 de ani doar din perspectiva unui slogan perisant în secolul XXI: libertate, democrație, independență.

În mod evident, Nuland, ca orice pro-occidental îmbătat de propriile valori, privește libertatea, democrația și independența țărilor est-europene în limitele conferite de SUA, niciun pas mai departe, realitate mult clar aplicată în orientul mijlociu și țările arabe.

Despre aceleași trei valori vorbim și atunci când tragem linie și constatăm că economiile țărilor est-europene, după 25 de ani, sunt cvasidependente de occident. Cu o economie la pământ, cu o populație mai săracă în termeni reali, comparativ cu momentul 1989, debusolată moral și educațional, democrația și libertatea est-europeană nu poate fi construită decât în teoriile americane.

Plata țărilor pentru accederea în NATO și UE a fost una acceptată la nivel politic de toate guvernările succedate după 1990 în țările central-est europene, însă chiar și americanii trebuie să înțeleagă că generațiile se schimbă, iar șantajul privind sorgintea comunist-securistă a liderilor nu mai poate funcționa.

În mesajul doamnei Victoria Nuland poți identifica aluziv țintele americane, ca o nouă dovadă a politicii speculative promovate de SUA.

„Trăim într-o lume mai bună pentru că ţările din Europa Centrală au ales calea Europei întregite, libere şi paşnice în urmă cu 25 de ani. Dar astăzi, această alegere se află sub ameninţare, iar Europa Centrală este încă o dată în prima linie în lupta pentru protejarea securităţii şi valorilor noastre. Iar astăzi, această luptă este încă o dată atât externă cât şi internă”… .
„… În Europa Centrală de astăzi, aş spune că ameninţările interne la adresa democraţiei şi libertăţii sunt la fel de îngrijorătoare. Dintr-un capăt în altul al acestei regiuni, cele două cancere ale regresului democratic şi corupţiei ameninţă visul pentru a cărui realizare au depus eforturi atâţia oameni începând din 1989. Şi vedem lideri din regiune care, în timp ce culeg beneficiile apartenenţei la NATO şi UE, par să fi uitat valorile pe care se bazează aceste instituţii.
Aşa că astăzi îi întreb pe liderii lor: Cum puteţi ca noaptea să dormiţi sub pătura Articolului 5 al NATO, iar ziua să promovaţi „democraţia iliberală”; să încurajaţi naţionalismul; să impuneţi restricţii presei sau să demonizaţi societatea civilă! Pun aceeaşi întrebare şi în legătură cu cei care protejează oficialii corupţi de urmărirea judiciară; evită Parlamentul atunci când este convenabil pentru ei sau fac afaceri murdare care cresc dependenţa ţărilor lor de o singură sursă de energie în pofida politicii declarate de diversificare”… .

Urmărind discursul Victoriei Nuland, o serie de comentatori au identificat guvernul de la București între țintele americane din Europa Centrală. În maximă eroare de poziționare, Guvernul de la București oferă o replică jenantă pentru un premier arătând spre Budapesta, deși „ca prim-ministru al României, nu vreau sau nu pot să comentez în public uitându-mă peste graniţă la alţii” – Victor Ponta.

De partea cealaltă, Budapesta, prin vocea lui Zsolt Nemeth, şeful Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul Ungariei, a replicat mult mai onorabil arătând că Statele Unite ar trebui să acrediteze un ambasador la Budapesta care să obţină informaţii mai corecte despre această ţară, având în vedere că postul de ambasador este vacant de doi ani (Mediafax). Situația este valabilă și în cazul României, arătând interesul real al SUA pentru estul-european.

Principala și unica amenințare pe care SUA o identifică la adresa democrației central-europene rămâne Rusia, evitând să puncteze adevăratele probleme ale Uniunii Europene: lipsa de coeziune economică, politică, administrativă, în care vestul produce, iar estul controlat și menținut la stadiul de consumator. Mai mult, pentru aceeași muncă, angajatul din Vest are un salariu de câteva mii de euro, în timp ce angajatul din Est este forțat să presteze pentru numai câteva sute de euro. Nu face sens să explic dezechilibrul artificial impus din exterior și menținut cu complicitatea guvernelor est-europene.

Totuși, o explicație oferă George Friedman, directorul Stratfor, care spune că … “problema este că nu există Europa, există Franţa, Germania, Italia. Ideea că există o politică externă europeană sau o entitate care că promoveze o astfel de politică este greşită …”.

Expansiunea Rusiei nu ar fi posibilă în absența erorilor de viziune ale occidentului, pentru că ce spune Friedman este corect, însă, din nou, numai pe jumătate. Cel puțin pe jumătatea văzută dinspre Vest spre Est.

Dacă Victoria Nuland reproșează est-europenilor că nu sunt suficient de loiali și obedienți pentru „darurile” numite NATO și UE, Friedman identifică tangențial realitatea arătând că „Europa nu se integrează, se dezintegrează”, exemplificând forțat referendumul din Scoția. Dar, cine vede o Scoție independentă „plecând” peste Atlantic sau Marea Nordului, pentru a ajunge componentă a SUA? Teza dezintegrării Europei este ridicolă, valabilă doar pentru capetele înfierbântate ale celor care strigă foc, pregătind atmosfera unui viitor posibil incendiu în care au un rol principal.

În ciuda dizgrațioaselor discrepanțe de viziune, abordare și reguli, nici țările estice, cu atât mai puțin cele vestice, nu caută și nu doresc evadarea din grupul UE. Cel puțin din considerente economice, fără a le evidenția pe cele de apărare.

Prin cele două idei, analistul american evidențiază o realitate tot mai clară în politica blocului european, în care o serie de țări dau semen că nu mai acceptă impunerile din marile capitale vestice, căutând soluții proprii pentru a ieși din haosul economic comun.
În mod evident, Ungaria este țara care a făcut și face pași în direcția soluțiilor proprii, Viktor Orban fiind o țintă a liderilor occidentali care nu înțeleg cum, în ciuda criticilor europene și americane, Orban continuă să fie preferatul electoratului ungar. Pentru Budapesta, soluțiile Rusia sau China sunt la fel de bune și corecte ca și pentru Bonn, Paris ori Londra, fără a cere nimănui dreptul de a negocia viitorul economic al țării, în ciuda restricțiilor impuse prin tratatele interne ale UE.

Prin comparație, Victor Ponta, mult mai ezitant, mai lipsit de argumente, dar mai ales având în interiorul țării un adversar lipsit de scrupule (președintele României Traian Băsescu) poate fi cel mult un pion pe tabla intereselor regionale. Guvernul condus de Ponta este un prea mare generator de zgomot de fond, șansele de a copia succesul politic demonstrat de guvernul Orban fiind limitate cel puțin din două motive: 1. Guvernul de la București nu joacă inteligent pe cartea naționalistă (din nou la modă în întreaga Europă). 2. Echipa Ponta nu reușește să pună în valoare rezultatele guvernării, fiind acoperit de valul de critici, atacuri și hărțuieli interne și externe.

Iată cum, situația României, văzută în context general, nu poate fi corect identificată de la Washington, de unde sunt aplicate metode și unități de măsură străine, arbitrare, oportuniste. Rezultatele ultimilor 25 de ani vorbesc singure. Din păcate, nici măcar românii stipendiați din surse externe nu mai reușesc să vadă România la nivelul realităților social-economice care au dus românul în stadiul limitat de consumator, lipsit de necesarele resurse psihice și economice pentru a mai proiecta viitorul. Un viitor în care războaiele locale și regionale sunt oricând posibile, în absența unui guvern capabil să motiveze și să capaciteze propriul popor spre o țintă comună, realistă, dar mai ales în absența unor parteneri cu adevărat loiali și puternici, capabili de negociere și dialog.

Momentul 1989, la care fac referire americanii, nu a avut loc, sub nicio formă, în urma unui dialog sau a vreunei negocieri cu țările vizate. Iată pentru ce modul abrupt în care s-a realizat schimbarea de regim nu poate fi asimilată peste noapte și în orice condiții, nici de est-europeni, nici de arabi, nici de asiatici, de nimeni.

Despre Dan Tomozei

jurnalist din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, De departe ... România, România. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns