UE-CHINA 40 DE ANI | Uniunea Europeană doreşte extinderea relaţiilor cu China

UE-China 40 ani CUniunea Europeană doreşte extinderea parteneriatului şi relaţiilor în toate domeniile cu R.P. Chineză, potenţialul schimburilor dintre cele două părţi fiind enorm, a declarat, joi, la Beijng, E.S. Hans Dietmar Schweisgut, Ambasadorul Uniunii Europene în China, în cadrul unui eveniment care a marcat deschiderea acţiunilor de celebrare a 40 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice Eu-China.

„Relaţia Uniunii Europene cu China este una dintre cele mai valoroase pe relaţia politică externă a Europei, fiind foarte important să o vedem evoluând, dezvoltându-se în ambele sensuri, în condiţiile în care vorbim de o relaţie între doi actori globali aflaţi într-o relaţie de interdependenţă”, a declarat Schweisgut (foto).
UE-China 40 ani APotrivit oficialului European, „interesele politice, chiar şi atunci când nu au aceeaşi viziune şi direcţie, obligă cei doi parteneri să caute în comun rezolvări la problemele globale”, în condiţiile în care Uniunea Europeană este cea mai mare piaţă pentru produsele chineze, iar China este al doilea cel mai mare partener comericial al Uniunii. Subliniind existenţa cooperărilor în planul politicii externe, de securitate, apărare şi securitate cibernetică, Hans Dietmar Schweisgut a arătat că ambele părţi, în mod evident, impărtăşesc aceleaşi interese privind rezolvarea paşnică a conflictelor globale, în problema schimbărilor climatice, dezvoltării sustenabile, alimentaţiei şi energiei, în privinţa neproliferării nucleare şi justiţiei sociale şi a schimburilor interumane.

Oficialul european a arătat că spaţiul de dialog economic UE-China este unul enorm şi extrem de important, în condiţiile în care prezenţa investiţiilor europene în China este de numai 10% comparativ cu relaţia UE-SUA. UE-China 40 ani B„Uniunea European este interesată să dezvolte interconectivitatea cu China şi cu Asia în domeniul economic, în infrastructură, transporturi şi comunicaţii, cu precădere în domeniul comunicaţiei vitale prin intermediul Internetului”, a arătat Schweisgut. În acest context, ambasadorul European a subliniat că, din nefericire, în ultima perioadă companiile europene prezente în China au avut de suferit ca urmare a limitării accesului şi condiţiilor de trafic pe Internet.

„Atunci când 80% dintre oamenii de afaceri europeni din China se plâng că limitarea accesului la Internet le afectează activitatea economică, iar 30% susţin că nu şi-au mai putut desfăşura în mod eficient proiectele, avem o problemă serioasă, subliniată la modul oficial şi de reprezentanţii Camerei de Comerţ a Uniunii Europene în China„, a arătat E.S. Hans Dietmar Schweisgut.

Din perspectiva relaţiilor bilaterale, în baza Agendei EU-China, aprobate în 2013, Uniunea Europeană va derula în acest an un amplu program de promovare şi cunoaştere la nivelul întregii Chine. Nu mai puţin de 18 mari oraşe ale Chinei vor găzdui evenimente culturale, culinare şi dezbateri pe tema relaţiilor bilaterale, Europa fiind conştinetă de necesitatea unei cât mai bune cunoaşteri a realităţilor comune. Aceasta în condiţiile în care, numai anul trecut, ţările europene au eliberat peste două milioane de vize pentru cetăţenii chinezi.

„Dacă în 40 de ani, privind retrospectiv, putem observa o transformare şi o evoluţie uimitoare a relaţiilor bilaterale UE-China, imaginaţi ce va însemna peste 40 de ani acest parteneriat”, a mai declarat E.S. Hans Dietmar Schweisgut.

Uniunea Europeană şi China au stabliit relaţii diplomatice bilaterale în luna mai 1975. În 1985 a fost semnată înţelegerea privind schimburile şi cooperarea economică, proces consolidat la înalt nivel în anul 2009. Parteneriatul Strategic Cuprinzător semnat în 2013 a continuat dezvoltarea şi diversificarea mecanismelor de cooperare, în prezent între cele două părţi fiind stabilite peste 60 de dialoguri la nivel înalt care reflectă intenţiile şi proiecţiile de dezvoltare comună. În cadrul celui de-al 16-lea Summit UE-China, din noiembrie 2013, a fost adoptată Agenda de Cooperare UE-China 2020, agendă care prevede evoluţia relaţiilor bilaterale pentru următorii ani pe patru mari domenii strategice: pacea, prosperitatea, sustenabilitatea dezvoltării şi schimburile interumane.
Schimburile economice bilaterale s-au ridicat, în 2013 la 428 miliarde euro.

REFERINȚE >>>
Relaţiile chino – europene, la noua aniversare a Uniunii Europene
Cea mai bună perioadă economică a Chinei, probabil, s-a încheiat
UE: China poate juca un rol important în conflictul ruso-ucrainean
UE – CHINA | Eliminarea barierelor este vitală pentru comerţ

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Asia, China, EU Centrală şi de Est, Europa, Europa - Asia, Uniunea Europeană, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.