XINHUA – România, una dintre cele mai mari rate de scădere a populației

Xinhua - Populatia Romaniei continua sa scada_11.08.2015Populația României a continuat să scadă în luna iunie şi în prima jumătate a anului curent, arată cele mai recente date prezentate de Institutul Naţional de Statistică, informează Xinhua.

Țara Est-europeană are una dintre cele mai mari rate de declin natural a populaţiei din Uniunea Europeană (UE), continuând tendinţa de depopulare declanșată în 1991. Populaţia a scăzut de la 23.201.800 în anul 1990, la 19.925.300, la începutul anului 2015.

Conform ultimelor statistici, România a avut cu 3.117 persoane mai puţin în luna iunie şi cu 44.758 mai puţin în primele şase luni ale anului în curs. În luna iunie, în România au fost înregistrate 16.630 naşteri şi 19.747 decese, în timp ce în primul semestru numărul de naşteri a fost 92.650, iar cel al deceselor 137.408.

Scăderea naturală a populației este doar un aspect al problemei demografice cu care se confruntă România, un alt fenomen grav fiind acela că un număr tot mai mare de români, aproximativ 4 milioane, preferă să plece să lucreze în alte ţări din Europa şi America.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în De departe ... România, Din presa chineză, România, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.