Târg diplomatic de caritate, la Beijing

Targ diplomatic de caritate 2015 MsAmbasadele acreditate în R.P. Chineză au participat, duminică, la o nouă ediție a Târgului Internațional de Caritate organizat de Ministerul chinez al Afacerilor Externe, un eveniment devenit tradiție în care diplomați din întreaga lume susțin proiectele de întrajutorare a păturilor sociale defavorizate. Fondurile strânse în cadrul târgului vor fi donate în beneficiul profesorilor din mediul rural din Provincia Yunnan.

Organizată în complexul olimpic din Beijing, ediția din acest an a atras peste 50.000 de vizitatori, plătitori de bilete, care au putut achiziționa produse specifice celor aproape 100 de țări și instituții reprezentate la târg. De la standul Uniunii Europene, la cele ale țărilor asiatice, africane sau sud-americane, aproape întreaga lume a fost prezentă din nou la un eveniment al bucuriei de a ajuta, de a contribui la sprijinirea celor defavorizați.Targ diplomatic de caritate 2015 HsMajoritatea țărilor au oferit publicului produse culinare tradiționale și obiecte de artizanat. Spațiul de câteva zeci de mii de metri pătrați pus la dispoziție a fost, pentru aproape șapte ore, un adevărat babilon al culturilor, vremea superbă din Beijing contribuind din plin la succesul evenimentului.Targ diplomatic de caritate 2015 CsTarg diplomatic de caritate 2015 BsTarg diplomatic de caritate 2015 AsTarg diplomatic de caritate 2015 DsTarg diplomatic de caritate 2015 EsTarg diplomatic de caritate 2015 FsTarg diplomatic de caritate 2015 GsTarg diplomatic de caritate 2015 IsTarg diplomatic de caritate 2015 LsTarg diplomatic de caritate 2015 NsTarg diplomatic de caritate 2015 OsTarg diplomatic de caritate 2015 Ps

Avertizare dantomozeipunctroREFERINȚE >>>
Republica Moldova la acțiunea de caritate “Iubirea nu cunoaște granițe”, din Beijing

Despre Dan Tomozei

jurnalist din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, China, Descoperind China, Din arhive, Înţelege China, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.