Regal Mihai Eminescu la ICR Beijing

ICR Beijing, Miei Eminescu_2016 4A fost un vis, ca o părere … un vis trăit departe de România, venit din inima Olteniei, adus de făcătorul de teatru şi muze, de îngerul aievea Emil Boroghină. A fost seară Mihai Eminescu la Institutul Cultural Român, la iniţiativa directorului Constantin Lupeanu, unde limba, poezia şi arta noastră au vrăjit publicul chinez venit să-l sărbătorească pe cel mai mare poet al românilor, în cadrul evenimentului „Dragoste nepreţuită pentru cultura română: Universalitatea eminesciană”.

ICR Beijing, Miei Eminescu_2016 1Actorul şi directorul de teatru Emil Boroghină, alături de artista botoşeneancă Constanţa Abălaşei-Donosă, au prezentat, miercuri, în faţa chinezilor recitalul de poezie „Recitindu-l pe Eminescu … La steau care-a răsărit” şi expoziţia de grafică „Avem nevoie de Eminescu”.
A fost primul eveniment pe care cei doi artişti români îl au programat la Beijing, pentru a marca Ziua Culturii Române – Mihai Eminescu, în faţa publicului chinez. În perioada 13 – 16 ianuarie, la invitaţia Institutului Cultural Român, cei doi au o serie de întâlniri cu asociaţiile culturale, diplomatice, de prietenie chinezo-române, dar şi cu elevi şi studenţi. ICR Beijing, Miei Eminescu_2016 3Constanţa Abălaşei-Donosă şi Emil Boroghină sunt doi români ca două poveşti, pe care doar privindu-i ajungi să faci un pas în universul românesc atât de bogat în simboluri, mesaje subtile şi trăiri profunde care conduc spre revelaţia normaliăţii şi modestiei din care se înfiripă şi se hrăneşte omul bun. Când reuşeşti să „hipnotizezi” în limba română un public special, aşa cum este cel chinez, să-l învălui şi cucereşti cu gestica, timbrul, mimica, liniile şi nuanţele artistice transmite, eşti martor al unei noi revelaţii în care arta se ridică la rang de supremă valoare, anulând bariere de limbă, spaţiu şi timp. Cum altfel să explici reacţiile chinezilor prezenţi la ICR Beijing care, după încheirea evenimentului, s-au declarat cuceriţi de ceea ce ei au înţeles că este „eroul român”, „frumosul român” sau „uriaşul român” Mihai Eminescu?

ICR Beijing, Miei Eminescu_2016 Emil BoroghinaRegal Mihai Eminescu la ICR Beijing 5Emil Boroghină alături de românistul Luo Dongquan, care a recitat în limba română din creaţia lui Mihai Eminescu.
ICR Beijing, Miei Eminescu_2016 2

Despre Dan Tomozei

jurnalist din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, China, De departe ... România, Români în China, România, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Regal Mihai Eminescu la ICR Beijing

  1. Pingback: Flacăra TV | Eminescu cinstit în China de actorul Emil Boroghină, pictoriţa Constanţa Abălaşei-Donosă la ICR Beijing

Lasă un răspuns