„Când am cântat în Sala Parlamentului (n.n. – Marea Sală a Poporului) din Beijing am simţit că eu sunt stăpân pe loc, pentru că am cântat o muzică pastorală, care are o dimensiune universală, pentru că de la o anumită altitudine în sus, păstorii cântă la fel. Sunetele de tilincă sunt străbătute de acelaşi sentiment. Am simţit că eu sunt stăpân acolo, pentru că horea, cântecul, îţi dă forţă, îţi dă energie şi te aruncă într-o comunitate a iubirii. Eu am simţit, acolo, în Sala Parlamentului, că sunt într-o comunitate a iubirii. Au venit la mine, polonezii, să-mi spună ce frumos a fost cântecul. Au venit la mine ungurii şi au zis că ce frumoasă-i zâcala din tilincă. M-au felicitat şi chinezii … toţi au venit la mine şi m-au felicitat. Au fost încântaţi” … (…), a declarat pentru Radio China Internaţional, maestrul Grigore Leşe (foto), prezent în China, la sfârşitul lunii august a.c.
„Am cântat cu oameni din Asia. Am un proiect intercultural, unde am cântat aşa. Am cântat cu oameni din Coreea, am cântat cu chinezi, am cântat cu japonezi, am cântat cu iranieni, am cântat cu pakistanezi, am cântat cu sirieni, am cântat cu irlandezi, am cântat cu englezi, am cântat cu slovaci, am cântat cu unguri, am cântat cu ţigani. Şi ştii ce am constatat? Că muzica e la fel. Este o singură hore pe lume. Şi horea asta nu ştiu unde are rădăcina. Şi horea asta are pui. Şi puii au zburat în toate direcţiile lumii şi şi-o făcut cuib acolo şi-o născut alţi pui şi toţi puii ăştia, câteodată, se adună şi n-au cum cânta decât asemănător. Aşa-i şi cu horile astea.” Textul integral AICI
