De la un gentleman aştepţi să recunoască şi să prezinte scuze atunci când lansează minciuni în spațiul public. Nu este cazul domnului Gabriel Liiceanu, „cetăţeanul îndrăgostit de ţara lui şi de valorile europene”. Pentru Liiceanu, adevărul comportă nuanţe, inexactităţi, interpretări şi presupuneri, necum acribie la sânge atunci când vorbeşte în numele României. După ruşinoasa prestaţie din Parlamentul European, filozoful revine şi accentuează, într-un text publicat de „Revista 22”, o stare de fapt: incapacitatea de a diferenţia REALITATEA de IMAGINARul care îi domină existenţa şi interesele de grup!
Devine tot mai tristă prezenţa publică a filozofului Gabriel Liiceanu. Sub titlul „România actuală în o mie de cuvinte”, după prestaţia umilitoare la adresa României şi condiţiei demnităţii umane, Gabriel Liiceanu revine cu o inexplicabilă şi ilogică retorică despre sine şi propriile adevăruri.
Liiceanu – De la teorie, la practica “falsului intenţionat”: MINCIUNA!
Pentru evidenta fractură personală în raport cu adevărul, Liiceanu indică două nume: Liviu Dragnea şi Claude Moraes, preşedintele Comisiei Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE) din Parlamentul European (PE).
Primul (Liviu Dragnea), pentru că nu a declarat ce i s-a părut că a auzit, notat şi citat Liiceanu în plenul Comisiei LIBE, citat inventat de filozof dar care “exprimă ‘pe scurtătură’ credinţa (şi dorinţa) intimă a şefului PSD”.
Al doilea (Claude Moraes), pentru că a încercat repetat să îl oprească după zece minute de discurs, deşi regulamentul aloca 8-10 minute, iar Liiceanu a vorbit exact 12 minute şi 44 de secunde!
Gabriel Liiceanu: (…) “ … deoarece preşedintele Comisiei, dl Claude Moraes (aripa social-democraţilor), mi-a întrerupt intervenţia după 8 minute, în timp ce pe primul vorbitor, dl Tudorel Toader, l-a lăsat să vorbească 15 minute”.
(n.m. – Ministrul Tudorel Toader a avut alocate până la zece minute şi a vorbit 14 minute şi 25 de secunde, Claude Moraes lansând repetate semnale privind expirarea timpului alocat)
În „România actuală în o mie de cuvinte„, mitomania şi tulburările de memorie sunt o certitudine având ca autor pe Gabriel Liiceanu, chiar dacă în acest cadru patologic premeditarea poate intra sub semnul incertitudinii.
Când nu reuşeşte să se citeze cu acurateţe nici pe sine, din propriul discurs prezentat în faţa Comisiei LIBE, este necesar un efort consistent şi de lungă durată pentru a cauţiona fie şi parțial prestaţia domnului Liiceanu. Cine are curiozitatea adevărului, trebuie să urmărească discursul prezentat miercuri la Bruxelles şi textul apărut joi pe site-ul revista22.ro, pentru a observa nu doar diferenţele de nuanţe ci mai ales explicaţiile la propriile afirmaţii calomnioase.
Liiceanu în plenul LIBE: „Iată declaraţia explicită a şefului PSD, rostită la un post de televiziune săptămâna trecută: Trebuie să ne concentrăm pe demiterea procurorului şef al DNA, pe demiterea doamnei Kovesi.„ – pasaj eliminat din „forma completă” prezentată în Revista 22, sub titlul „România actuală în o mie de cuvinte”.
O umbră de firesc transpare din exprimarea filozofului în clipa în care susţine că declaraţia atribuită lui Dragnea „am pus-o în mod abuziv în ghilimele„, în condiţiile în care „nu mi-am luat notiţe şi, când am formulat textul, am exprimat poziţia lui Dragnea în principiu şi în sensul de ansamblu al propoziţiei (…)”.
Ce fel de construcţie umană trebuie să fii pentru a căuta să te cauţionezi cu astfel de argumentaţie: „originea acestei afirmaţii pe care, în fondul ei, o consider în continuare perfect adevărată, chiar dacă, în litera ei, inexactă„?
Gabriel Liiceanu: (…) “Întrebat apoi dacă va susţine o eventuală decizie a ministrului de a cere înlocuirea lui Augustin Lazăr şi a Laurei Codruţa Kövesi, Dragnea răspunde: „Despre ce decizie posibilă e vorba, doamnă? Să se desfacă România, sa intrăm într-un război, să închidem graniţele, să facem vreo nenorocire? E vorba de două funcţii. Cu aceste funcţii sau fară aceste funcţii, România nu crapă, nu se închide„.
„Ei bine, de aici, de la aceste propoziţii, mi-a rămas în minte că Dragnea îşi doreşte atât îndepărtarea celor doi, cât şi dispariţia funcţiilor lor.” (România actuală în o mie de cuvinte)
Când Pleșu nu îl lasă pe Liiceanu să moară cu dinții în gură!
Insist. Este necesară vizonarea şi lectura lui Liiceanu pe această speţă, pentru a înţelege lumea paralelă în care domnia sa subzistă alături de cei deopotrivă, apreciind că adevărul comportă variante. Este motivul pentru care, aşa cum am mai scris, ar trebui definit şi legalizat BUNUL SIMŢ, însă asta nu ar fi decât o confirmare a degenerării sociale în care se zvârcoleşte România acestor vremuri, în care legea şi regula s-au topit în fărădelege şi lipsa de regulă.
