Turismul românesc promovat de chinezi sau despre cât înţelege Bucureştiul, China

Un stand elegant, de mari dimensiuni, cu suficiente dotări de ultimă oră şi materiale de promovare pentru a atrage vizitatorii … dominat de o atmosferă greoaie, de oboseală, suficienţă şi crasă carenţă în contactul cu realitatea Chinei de astăzi. Iată imaginea României, deloc fardată, prezentată la CHINA OUTBOUND TRAVEL&TOURISM MARKET (COTTM)/Târgul Internațional de Turism, Beijing 2018, desfăşurat zilele acestea.

Nu mică mi-a fost mirarea când, după o succintă intrare în contact cu cei care reprezentau România, am aflat că proiectul și inițiativa standului a venit din partea unor investitori chinezi, partea română având un statut similar cu cel de invitat. Chiar și așa stând lucrurile, nivelul de prezentare a României asigurat de trimișii de la București genera un sentiment de gravă și inadmisibilă lipsă de solicitudine, peste care se prăbușea nu doar necunoașterea specificului pieței chineze, ci și lipsa informațională minimală, de bază, pe relația cooperării bilaterale: regimul vizelor, principale obiective, oferte, strategii, ale României. Altfel, suntem asediați de uriașe proiecte și intenții … de viitor.

Probabil că rapoartele celor trimiși de la București vor consemna un succes fulminant al prezenței românești la COTTM. Asta câtă vreme, în cele aproape trei ore petrecute la stand în ziua inaugurării, cei care își făceau traba și nu moțăiau respingător erau chinezii. În fond, ei erau cei care au investit pentru prezența la târg și tot ei promovau produsele românești: de la Gerovital, la trasee turistice. Principalul animator în standul care purta numele României, logoul turistic de țară și cel al Centenarului, a fost Zhang Iianyue (foto), președintele Romania Tour Guide Association. Bun vorbitor de limba română, domnul Zhang a explicat interesul companiei sale și al partenerilor săi de a promova în China afacerile pe care le derulează în România în materie de turism și schimburi economice.

Unde greșește România în relația cu China, și nu doar în relația turistică?

Principala eroare este generată de atitudine. Suficiența, proasta superioritate-prietenească, dublate de o morgă aproape tâmpă, fac din reprezentanții români la astfel de evenimente personaje grotești, în raport cu realitatea.

Apoi, absența unei minime pregătiri în domeniu, raportat la prezența pe o piață cum este China, demonstrează precaritatea cu care autoritățile de la București tratează oportunitățile de cooperare. Să trimiți în China oameni care se află nu doar la prima vizită, nu doar sub imperiul fracturilor de realitate asimilate din televizor, ci sub dominația proastei superiorități de european, asta înseamnă să pregătești perfect un eșec.
Cum altfel să descri erorile de judecată, lipsa de informație și reținere, a celor care au venit de la București, la Beijing, pentru a spune că reprezintă Ministerul Turismului?

Când un consilier al ministrului de resort este incapabil să ofere minime informații privind regimul vizelor pentru turiști, declarând senin că asta “este treaba celor de la MAE”, orice comentariu este de prisos.

Pentru informarea consilierului și a celor care mimează interesul pentru piața chineză și oportunitatea relației turistice cu China, să rețină o cifră (cu aproximație): 200!

Aproximativ 200 de chinezi au solicitat, la Beijing, viză turistică pentru România, în 2017! O cifră infimă în comparație cu cele câteva zeci de mii de chinezi care au intrat în România folosind culoarele oferite de țările spațiului Schengen. Asta înseamnă, pe deoparte, o pierdere financiară consistentă pentru România, iar pe de alta incapacitatea decidenților de la București de a determina partenerii strategici europeni să ne trateze la nivel de egalitate în spațiul Uniunii Europene.

Când un director de marketing și promovare îți doarme în stand la primele ore de la deschiderea târgului, iar alături are o fătucă preocupată de cumpărături și un consilier de ministru incapabil să înțeleagă ce înseamnă cultura și tradiția unei țări precum China, ce rămâne de spus?
Ce să comentezi despre un oficial al statului român care manifestă un cras dezinteres, similar disprețului, pentru cei care vin să susțină voluntar imaginea României?

Dincolo de birocrația, clientelismul, nepotismul și blocajul instituțional de care dă dovadă România, te-ai aștepta ca măcar la “export” să scoatem în evidență oameni cât de cât capabili și interesați să își facă datoria și să reprezinte cu adevărat țara. Altfel, cu plictisiți, suficienți, depășiți de situație și realitate, astfel de prezențe nu fac decât să reprezinte sinecuri pentru contorsioniști morali.

Să încercăm un final optimist …

O insulă în marea de oferte ale târgului a reprezentat-o standul unei companii din Oradea, GIG World Travel, aflată la câțiva pași de România reprezentată de chinezi. În fond, GIG era singura companie românească prezentă în lista de participare oferită de organizatorii ediției COTTM din acest an.
La fel cum se întâmpla la standul Republicii Moldova, apropierea de standul GIG era automat întâmpinată de un zâmbet și un salut, de prezentarea ofertelor tipărite și intenția de a te atrage măcar pentru a schimba câteva contacte și materiale de promvare.

În mod cert, România are capacitatea financiară pentru a face o promovare serioasă, în pas cu timpul și pretențiile Chinei și chinezilor de azi. În mod cert, România are oameni care să ofere o relaționare și reprezentare decentă, dominată de interes și baza informațională. Iar dacă nu îi are, să facă bine să ia legătura cu diaspora românească în China, să ceară sprijin, pentru că îl va primi în condiții de respect. Pentru că altfel, la fel ca și în cazul acestui eveniment, românii rezidenți în China, vorbitori de chineză, vor fi cooptați la standurile altor țări.

Despre Dan Tomozei

jurnalist din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, China, De departe ... România, Înţelege China, Români în China, România, România - China, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.