Oficiul Reprezentantului Comercial al Statelor Unite ale Americii (USTR) a anunțat, vineri, lista produselor importate din China pentru care vor fi aplicate tarife vamale suplimentare, ca parte a răspunsului SUA la practicile comerciale neloiale ale Chinei, legate de transferul forţat de tehnologie și proprietate intelectuală americană, se arată într-un comunicat al USTR. Valoarea taxelor suplimentare de 25% va fi de aproximativ 50 de miliarde USD, decizia fiind justificată de SUA prin investigația 301 a USTR în urma căreia s-a constatat că „actele, politicile și practicile Chinei legate de transferul de tehnologie, de proprietate intelectuală și inovare sunt nerezonabile și discriminatorii, fiind o povară pentru comerțul american”.
În replică, la scurt timp după anunțul Oficiului pentru Comerț al Statelor Unite ale Americii, Ministerul Comerțului și Ministerul de Externe din China au anunțat că autoritățile de la Beijing se opun ferm aceastei atitudini și nu doresc un război comercial. Însă, China va prezenta în scurt timp măsurile corespunzătoare, de același amploare și de același valoare, privind impunerea taxelor suplimentare. Totodată, toate rezultatele obținute la precedentele consultări chino-americane vor fi anulate, transmite Radio China Internațional.
Potrivit oficialilor chinezi, „gestul nu doar că afectează interesele ambelor părți, ci distruge și ordinea comercială internațională. Iată de ce, China se opune ferm aceastei atitudini și nu dorește un război comercial. Însă, în fața acțiunilor americane cu vederea scurtă, partea chineză este forțată să adopte un contraatac puternic, pentru a proteja ferm interesele statului și poporului chinez, pentru a proteja procesul de globalizare și sistemul comercial multilateral”.
Potrivit USTR, lista de produse chineze vizate de noile taxe vamale include două secțiuni, prima vizând peste 1.300 de produse, noile taxe urmând să fie aplicate începând cu data de 6 iulie 2018. A doua listă, cu 284 de produse, va continua să fie analizată, o decizie finală urmând să fie luată în perioada următoare.
Potrivit purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Lu Kang, a declarat vineri seara (ora Beijingului), că „partea americană, ignorând consensurile stabilite de cele două părți, manifestând o atitudine schimbătoare, a declașat războiul comercial”. „Gestul SUA nu doar că afectează interesele ambelor părți, ci distruge și ordinea comercială internațională. Iată de ce, China se opune ferm aceastei atitudini și nu dorește un război comercial. Însă, în fața acțiunilor americane cu vederea scurtă, partea chineză este forțată să adopte un contraatac puternic, pentru a proteja ferm interesele statului și poporului chinez, pentru a proteja procesul de globalizare și sistemul comercial multilateral.” – Radio China Internațional
Este demn de observat că anunțul părții americane vine la numai câteva zeci de ore după ce, la Beijing (14 iunie a.c.), Secretarul de stat Mike Pompeo / foto stânga, alături de ministrul chinez de Externe, Wang Yi /, declara că „Statele Unite vor o relaţie foarte constructivă cu China. Asta înseamnă că trebuie să facem progrese concrete în ceea ce privește prioritățile noastre de vârf. Am văzut puterea care vine atunci când Statele Unite şi China lucrează împreună, atunci când nu tratăm relaţia ca fiind cu sumă zero (…) Am discutat despre comerţul de azi. Deficitul nostru cu China este încă prea mare. Am subliniat cât de important este pentru preşedintele Trump să corecteze această situaţie, astfel încât comerţul să devină mai echilibrat, mai reciproc şi mai echitabil, cu posibilitatea de a avea angajații americani să fie trataţi corect. Am avut discuţii bune şi constructive„. (conferința de presă, integral AICI)