CHINA | 10,71 milioane de tineri dau examenul de admitere la facultate

Aproximativ 10,71 milioane de tineri din China sunt așteptați, începând de astăzi, la examenele naționale de admitere în facultate, examinare cunoscută sub numele GAOKAO. Testarea a fost amânată cu o lună, pentru perioada 7-10 Iulie, ca urmare a epidemiei cu noul coronavirus.

Anul acesta, cei mai mulți dintre candidați sunt născuți în perioada epidemiei SARS înregistrată în China în prima parte a anului 2003, cinci dintre ei urmând să susțină examinarea în limbajul Braille. Comparativ cu 2019, în acest an numărul candidaților înscriși este mai mare cu 400.000.

Potrivit datelor prezentate de Miniserul chinez al Educației, anul acesta au fost organizate peste 7.000 de centre cu 400.000 de săli de examinare, aproape 945.000 de cadre didactice urmând să supravegheze, corecteze și evalueze examinarea.

Gaokao, examenul național de admitere la universitățile din China, este un eveniment cunoscut și sub ideea „reușești sau ratezi”,deoarece testul este unul competitiv și intensiv. În funcție de rezultate, mai puțin de 10% vor ajunge la universitățile de prim rang din China. Spre exemplu, cele două universități din capitala Beijing cotate la nivel internațional: Peking și Tsinghua vor admite, fiecare, aproximativ 3.000 de noi absolvenți de liceu.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, China, CORONAVIRUS 2020, Din arhive, Din presa chineză, Înţelege China, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.