Wang Yi: O mână de puteri occidentale nu reprezintă comunitatea internațională!

“Nimeni nu se poate amesteca în afacerile interne ale Chinei, prin fabricarea de minciuni și manipularea generate de către câteva puteri occidentale, care nu reprezintă comunitatea internațională”, a declarat, astăzi, Consilierul de stat – ministrul chinez de Externe, Wang Yi, în cadrul conferinței de presă ținută alături de ministrul rus de Externe, Sergei Lavrov, aflat în vizită la Guilin, în Regiunea Autonomă chineză Guangxi Zhuang.

Subliniind odată în plus că o mână puteri occidentale nu reprezintă întreaga comunitate internațională, Wang Yi a cerut ca toate țările să revizuiască principiile de bază ale Cartei ONU și să practice adevăratul multilateralism, pentru a construi o comunitate cu un viitor comun pentru omenire.

Ministrul Wang a declarat că sancțiunile impuse de Uniunea Europeană la adresa Chinei sunt împotriva dreptului internațional, guvernul chinez fiind hotărât să își protejeze suveranitatea națională, securitatea și interesele de dezvoltare.

SUA, o palmă din partea Chinei, în „stația de benzină”!

“Cele câteva forțe occidentale care interferează și calomniază China ar trebui să știe că epoca în care interveneau fără voie în afacerile interne ale Chinei, cu povești inventate sau minciuni, s-a încheiat. Manipularea câtorva forțe occidentale nu poate reprezenta niciodată comunitatea internațională”, a declarat Wang Yi.

În ceea ce privește cooperarea cu Federația Rusă, Wang a exprimat hotărârea Chinei de a dezvolta și consolida relațiile bilaterale, pentru a lupta împotriva pandemiei și pentru a face față provocărilor.

China și Rusia au propus stabilirea unei platforme regionale pentru securitate, platformă care să ajute la construirea unui nou consens pentru soluționarea îngrijorărilor existente în rândul țărilor din regiune.

Intenția inițială a Chinei privind cooperarea în ceea ce privește vaccinul anti-Covid-19 ca practică umanitară rămâne valabilă, pentru a permite cât mai multor oameni să se vaccineze și astfel societatea să depășească pandemia, a declarat Wang Yi. Astfel, China și Rusia explorează modalități de promovare a recunoașterii reciproce a certificatelor de sănătate, pentru călătoriile internaționale.

REFERINȚE >>>
Sergei Lavrov: UE trebuie să elimine “anomaliile din relațiile bilaterale”!
Lavrov: Occidentul își promovează dominația, prin limitarea dezvoltării altor țări!
SANCȚIUNI UE-CHINA | Beijingul cere UE să pună capăt practicilor ipocritice, dublului standard și deciziilor greșite!
Lavrov: Folosirea sancțiunilor pentru a pedepsi Rusia și China este un gest neînțelept!

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, China, CORONAVIRUS 2020, Din arhive, Din presa chineză, Europa, Europa - Asia, Înţelege China, Multilateralism ... în doi, Rusia, Uniunea Europeană, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.