Companiile europene cer UE trebuie să investească în dezvoltarea relației cu China

Uniunea Europeană trebuie să investească în dezvoltarea relației cu China, cu scopul final al implicării acesteia, în continuare, în ordinea mondială bazată pe reguli, se arată într-un comunicat emis de The European Round Table for Industry (ERT), organizație formată din 60 dintre cele mai mari companii europene din sectorul industrial și tehnologic. Cel mai puternic reprezentate țări în cadrul ERT sunt Germania, Franța, Marea Britanie și Olanda fiind (vezi lista completă la final).

În urma reuniunii avute la începutul acestei săptămâni, președintele Comisiei ERT pentru Comerț și Acces pe piață, Jacob Wallenberg (foto), a prezentat o serie de puncte de vedere privind relația transatlantică, în care “UE și SUA pot construi o economie transatlantică mai puternică, pot modela standarde la nivel global și pot consolida instituțiile multilaterale și un sistem global bazat pe reguli”, iar în ceea ce privește relația cu China, Uniunea Europeană trebuie să acționeze “pentru îmbunătățirea accesului pe piață și condiții de concurență echitabile”.

Wallenberg susține că întrucât China a trecut de la o economie emergent, la o piață primară și a devenit un partener real, există “o serie de problemele cu care se confruntă companiile non-chineze care operează” pe piața chineză.

“China a trecut printr-o dezvoltare economică și socială extraordinară și a demonstrat o abilitate de neegalat de a implementa noi tehnologii. Deși este vitală, atât pentru industriile europene, cât și pentru cele chineze, pentru locurile de muncă și pentru creștere, relația noastră cu China rămâne una complexă”, fiind “cea mai importantă provocare strategică a timpului nostru” – Wallenberg.

Așa cum am arătat, ERT este un forum al directorilor executivi și președinților marilor companii din Europa, din sectorul industrial și tehnologic. Iată lista țărilor și numărul reprezentanților, în rândul celor 60 de mari companii: Germania (9), Franța (9), Marea Britanie (8), Olanda (6), Elveția, Suedia, Spania, Italia (4), Finlanda, Belgia (2), Austria, Danemarca, Norvegia, Irlanda, Portugalia, Grecia, Turcia, Ungaria (1). (vezi AICI detaliat)

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, Asia, China, Din arhive, Europa, Europa - Asia, Multilateralism ... în doi, Uniunea Europeană. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.