Maia, mărul otrăvit de la Chișinău!

În timp ce dă mesaje despre „unele instituții care s-au ocupat de organizarea alegerilor sunt întoarse cu cheia politică, ignoră legile și pun în pericol organizarea unor alegeri libere și corecte”, Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, este acuzată pentru „gravele atentate la independenţa Justiţiei, Democraţiei şi Statului de drept din Republica Moldova”.

Să fim deștepți și să nu ne îmbătăm cu apă chioară!

Maia Sandu este o altă ustensilă UE-SUA în Republica Moldova, la fel cum Igor Dodon este conectat la Federația Rusă.

Poporul de dincolo de Prut a votat așa cum a găsit de cuviință, dar nu sunt deloc convins că înțelege piesa în care mica republică a fost distribuită în ciocnirea dintre VEST și EST!

Pe scurt, Maia Sandu este la fel de onestă și capabilă precum este Iohannis de la București. Tocmai de aceea au și fost preferați, protejați, propulsați și promovați. Pentru că SUA și UE au nevoie de executanți la ordin, la granița cu Rusia, nu de lideri (!?) care să gândească pentru propriul popor!

O primă întrebare: Filonul geografic, cultural și religios al cetățenilor din Republica Moldova de care dintre cele două spații este mai apropiat?

A doua întrebare: Fiind tributară ordinelor occidentale, ce vor face locuitorii Republicii Moldova când președintele Maia Sandu și Parlamentul controlat de Occident vor impune legi pentru încurajarea minorităților sexuale?

A treia întrebare: Fiind tributară ordinelor occidentale, ce vor face locuitorii moldovenii când Parlamentul de la Chișinău va vota implicarea în tensiunile regionale și prezența militară SUA-NATO pe teritoriul propriu?

În numai câteva luni de mandat, Maia Sandu a demonstrat că este tot atât de dispusă să respecte regulile democrației și bunului simț, la fel de mult cât i-a stat alături mentorului și propulsorului ei … Filat!

Din luna Noiembrie 2020, Maia Sandu a excelat prin provocarea de tensiuni, implicarea în căderi de guverne și ambiții politice nepermise de Constituția și legile Republicii Moldova.

Prin urmare, Maia Sandu este un alt măr otrăvit plantat de Occident în estul european, un măr cu alură firavă, gingașă, dar cu atât mai toxic, oricât se ascunde în spatele măștilor și pandemiei pe care le promovează … tot la ordin! Așa cum a fost cândva prima „păpușă” a estului, Iulia Volodimirivna Timoșenko!

Cetățenii Republicii Moldova au votat. Noul Parlament de la Chișinău va fi dominat de Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) al Maiei Sandu. Curând, foarte curând, vom constata dacă va fi un PAS … înainte, pentru moldoveni!

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, Din arhive, EU Centrală şi de Est, Europa, Republica Moldova, Rusia, Uniunea Europeană. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Maia, mărul otrăvit de la Chișinău!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.