China impune controale stricte la exporturile de Galiu, Germaniu și mai mulți compuși chimici care implică cele două materiale utilizate cu precădere în industria de apărare, se arată într-un comunicat emis de Ministerul chinez al Comerțului și Administrația Generală chineză a Vămilor.
Potrivit mass media chineze, direct afectate vor fi Statele Unite ale Americii, deoarece China este principalul producător și furnizor global (aproximativ 85% din rezervele globale). Galiu și Germaniu sunt folosite la sistemele radar avansate instalate pe avioanele și navele de război, la instalațiile radar terestre, dar și în fabricarea de semiconductori și diverse componente electronice.
Controalele și restricțiile la export pe diverse produsele care îndeplinesc anumite caracteristici vor fi aplicate începând cu data de 1 August a.c., având ca principal scop protejarea securității și intereselor naționale, se arată în comunicatul Ministerului chinez al Comerțului.
Potrivit Global Times, controlul exporturilor, în special cele privind galiul, ar putea afecta industria americană de apărare într-un moment în care SUA încearcă să limiteze militar dezvoltarea Chinei.
Arsenidul de Galiu (GaAs) și Nitrura de Galiu (GaN) sunt materiale esențiale de bază în realizarea modulelor de recepție a transmisiei pe radarele AESA (Matrice de Scanare Electronică Activă), utilizate pe avioanele de luptă moderne, pe navele de război și instalațiile radar terestre.
Companiile americane de apărare Raytheon și Northrop Grumman dezvoltă noi sisteme radar AESA pe bază de GaN, care prezintă performanțe superioare GaAs. Cele mai recente radare pentru avionul de luptă F/A-18E/F și avionul de luptă invizibil F-35 includ sisteme pe bază de GaN.
Decizia impunerii de controale stricte la exportul de Galiu și Germaniu este prezentată în presa de la Beijing ca o formă de descurajare la adresa SUA care derulează frecvent misiuni de recunoaștere, provocare și exerciții cu avioane și nave de război în proximitatea Chinei. Mai mult, SUA continuă vânzările de arme către Insula Taiwan, gest văzut ca o încercare evidentă de a limita dezvoltarea Chinei, dar și de a afecta securitatea și interesele naționale ale Chinei.