Dani Ghercă. SUBLIM, la CAFA Beijing

Spațiul expozițional al Academiei Centrală de Arte Frumoase din China (CAFA Art Museum) din capitala Beijing a găzduit primul eveniment susținut de un artist din România. Artistul vizual Dani Ghercă (foto medalion), un reper al generației sale, recunost la nivel mondial pentru stilul inovativ în cadrul artei contemporane, a prezentat proiectul „SUBLIM”, o oglindă a omului în relația cu dezvoltarea urbană. VIDEO AICI

Pasionat de fotografia realizată în condiții speciale, cu ajutorul aparatelor de zbor, Dani Ghercă a expus lucrări în format uriaș. Efectul este unul spectaculos. Vizitatorul are ocazia să descopere urbanul așa cum niciodată nu poate să îl observe din calitatea de pieton, dar mai ales să observe raportul relației om-dezvoltare urbană.

Imaginile de câteva câteva zeci de metri patrați, care prezintă arhitectura metropolei Shanghai, au fost realizat în perioada rezidenței artistice de care a beneficiat Dani Ghercă la Swatch Art Peace Hotel din Shanghai, fiind combinate două proiecte personale „Glimpses&Ruptures” și „The Sublime”.

Aflat în fața lucărilor de ample dimensiuni, omul se reflectă în contradicția propriei existențe, având ocazia să înțeleagă contrastul dimensiunii proprii și totodată forța generată de creația societății moderne.

Potrivit autorului, imaginile oferă posibilitatea analizării impactul tehnologiei asupra interacțiunilor umane, dar și conceptul de SUBLIM în peisajele urbane contemporane din China.

La vernisajul expoziției de referință pentru promovarea artei contemporane românești, circumscrise în cadrul aniversării celor 75 de ani de relații bilaterale România-China, au participat Ambasadorul României E.S. Dan-Horia Maxim, Directorul ICR Beijing, Dr. Liviu Țăranu, directorul CAFA Art Museum, Jin Jun, referent principal în cadrul ICR Beijing, Dr. Ema Stoian.

Născut în 1988, Dani Ghercă este absolvent al Universității Naționale de Arte din București. Proiectele sale au fost găzduite și prezentate la ICO Museum din Madrid, Tate Exchange din Liverpool, ESSL Museum din Viena, Muzeul Național de Artă Contemporană din București, HISK din Bruxelles și Sonsbeek din Arnhem. De asemenea, Ghercă este fondator al Switch Lab București, un spațiu dedicat artei contemporane și co-fondator al Scânteia+Art Gallery și al Atelierelor Scânteia, un centru artistic de 2.500 mp care găzduiește multiple ateliere pentru artiști.

Proiectul SUBLIM, organizat de ICR Beijing la CAFA Art Museum, a fost realizat în parteneriat cu Switch Lab, CAFA, Facultatea de Design și Arhitectură BJTU, fiind co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național din România.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, ASEAN, Asia, China, De departe ... România, Dincolo de Marele Zid, Înţelege China, Români în China, România, România - China, ROMANIA-CHINA 75, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.