Arhive categorie: Analize – Comentarii

UNJR către preşedintele Iohannis: „Într-un stat de drept funcţional, cei care conduc instituţiile sunt obligaţi să dea socoteală în faţa oricărui cetăţean cu privire la activitatea lor”

Această galerie conține 2 poze.

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România a transmis, joi, o scrisoare deschisă adresată Preşedintelui Klaus Iohannis în care solicită clarificări cu privire la poziţiile exprimate public la adresa justiţiei şi a justiţiabililor. Mai mult, preşedintele este chemat să explice cadrul … Continuă să citești

Mai multe galerii | Un comentariu

Trei-patru luni până la parlamentare … cine ştie?

Această galerie conține 2 poze.

Singurii care par îngrijoraţi de faptul că alegerile parlamentare din România din acest an ar putea fi organizate pe zăpadă sau ger sunt cei de la ALDE, formaţiune politică tot mai izolată prin mesajele şi luările de poziţie lansate de … Continuă să citești

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

China extinde reţeaua feroviară cu 30.000 km, până în 2020

Această galerie conține 5 poze.

Ambiţiile autorităţilor chineze de a transforma industria feroviară într-o forţă de bază a economiei au fost prezentate, recent, la Beijing. China intenţionează să construiască 30.000 de kilometri noi de linie ferată, până la sfârşitul anului 2020, extinzând lungimea totală la … Continuă să citești

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

INTERVIU – Drd. Florin Cârlan: Lao Zi poate fi văzut cel puţin ca un precreştin

Această galerie conține 2 poze.

Absolvent al studiilor doctorale la Facultatea de Studii Avansate din cadrul Beijing Language and Culture University, Florin Cârlan (foto) este singurul român care a aprofundat cercetarea comparativă teologică ortodoxă cu gândirea filozofico-religioasă a lui Lao Zi, totodată, proiectul său de … Continuă să citești

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

Delegaţie Confucius România la Radio China Internaţional, 2016

Această galerie conține 9 poze.

O impresionantă delegaţie Confucius România, compusă din profesori români, chinezi şi cursanţi ai institutelor şi claselor Confucius au efectuat, miercuri, vizita devenită tradiţională la Radio China Internaţional (RCI), în cadrul programului de studiu şi documentare în China. Preşedintele Institutului Confucius … Continuă să citești

Mai multe galerii | Comentariile sunt închise pentru Delegaţie Confucius România la Radio China Internaţional, 2016

Victoria Pătrașcu și Cristiana Radu la Ateliere de Povești din Beijing

Această galerie conține 3 poze.

Autoarea de literatură pentru copii, președintă a Asociației Culturale „Ești Povești”, Victoria Pătrașcu și ilustrătoarea Cristiana Radu au participat săptămâna aceasta la Târgul de Carte pentru Copii din Beijing, unde au susținut o serie de conferințe apreciate de redactorii și … Continuă să citești

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

China respinge arbitrajul în Marea Chinei de Sud și acuză SUA de joc murdar

Această galerie conține 2 poze.

„Așa cum era de anticipat, Tribunalul de Arbitraj de la Haga în problema Mării Chinei de Sud a emis o hotărâre revoltătoare, în cazul deschis unilateral de Filipine”, consemnează în această seară presa din întreaga Chină. În paralel, revolta chinezilor … Continuă să citești

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

„Pas cu pas”, tradusă şi pregătită de tipar în China

Această galerie conține 1 poză.

În urma unor discuţii iniţiate de directorul Institutului Cultural Român din Beijing, Constantin Lupeanu, alături de reprezentanţi ai mediului universitar chinez cunoscător de limba română, volumul „Pas cu pas” semnat de Preşedintele Klaus Iohannis a fost tradus în limba chineză … Continuă să citești

Mai multe galerii | 2 comentarii

Se pregăteşte al doilea mare jaf oficial: 16,9 miliarde euro!

Această galerie conține 3 poze.

Dacă documentul „România competitivă – un proiect pentru o dezvoltare economică sustenabilă”, realizat de cel mai tehnocrat-bruxelles guvern al unei țări membre a Uniunii Europene, ar fi fost prezentat spre finanțare din bugetul uniunii, ar fi fost respins încă din … Continuă să citești

Mai multe galerii | 3 comentarii

Televiziunea Română în serviciul propagandei americane anti-românești!

Această galerie conține 4 poze.

Rușinoasă, umilitoare și dezgustătoare prestația Televiziunii Române care a transformat un serviciu public de comunicare într-un mecanism de propagandă, manipulare, atac și diversiune americană la adresa României! Interviul luat trimisului SUA la București, cu ocazia zilei de 4 iulie, se … Continuă să citești

Mai multe galerii | 3 comentarii

88 de milioane de membrii au sărbătorit înființarea PCC

Această galerie conține 3 poze.

China a fost în sărbătoare vineri, prima zi a lunii iulie, marcând momentul fondării Partidului Comunist Chinez (PCC), eveniment celebrat așa cum era de așteptat printr-o conferință politică la nivel înalt și un discurs extrem de semnificativ pentru intențiile Chinei, … Continuă să citești

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

Brexit şi Rechinul de Bruxelles!

Această galerie conține 1 poză.

Atitudinea liderilor europeni, cu precădere a preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, este inacceptabilă şi ruşinoasă în relaţia cu Marea Britanie. După Brexit, Uniunea Europeană îşi arată adevărata faţă corporatistă, indecentă. Parteneriatul este „o vorbă” care indică doar interesul, nicidecum un … Continuă să citești

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

China și Rusia se opun sistemelor de rachete americane din Europa și Asia

Această galerie conține 1 poză.

China și Rusia se opun ferm implementării sistemului de apărare antirachetă Aegis în Europa și posibilei desfășurări a terminalului THAAD în nord-estul Asiei, proiecte care încalcă grav interesele de securitate strategice ale țărilor din regiune. În urma dialogului la nivel … Continuă să citești

Mai multe galerii | Un comentariu

BREXIT – Ultima zvâcnire a veteranilor

Această galerie conține 3 poze.

Studiile sociologie realizate înaintea și după referendumul din Marea Britanie, soldat cu votul majoritar al celor care doresc părăsirea Uniunii Europene, confirmă fractura socială semnalată de exercițiile electorale din ultimii ani. Tinerii par să nu mai aibă răbdare, deși au … Continuă să citești

Mai multe galerii | 2 comentarii

BREXIT poate însemna Schengen pentru România

Această galerie conține 1 poză.

Felicit Marea Britanie, alegătorii britanici, pentru că au trezit din amorţeală birocraţia abuzatoare a Uniunii Europene. BREXIT este cel mai eficient „medicament” pentru înalţii funcţionarii europeni care au ajuns să considere Uniunea Europeană o posesiune, ţările nişte saivane, iar cetăţenii … Continuă să citești

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

ESTE BREXIT!

Această galerie conține 5 poze.

O decizie care va schimba Europa, Uniunea Europeană și lumea. Nu va fi un dezastru așa cum anunță toți cei care vor o lume aliniată, egală doar pentru cei bogați și puternici. Ieșirea Marii Britanii din UE nu este decât un … Continuă să citești

Mai multe galerii | Un comentariu

Paralelismul României cu politica externă asiatică

Această galerie conține 1 poză.

Este foarte interesant de analizat raportul interes/beneficiu extern exprimat de actualii lideri la București, trecând acest exercițiu printr-o imagine de ansamblu a Europei Centrale și de Est. Una dintre posibilele concluzii ar fi aceea că interesul manifestat de președinție și … Continuă să citești

Mai multe galerii | 2 comentarii

România la târgul de promovare China-ECE 2016

Această galerie conține 3 poze.

Turismul, vinurile, apa minerală, produsele alimentare tradiţionale şi cosmeticele româneşti sunt promovate în aceste zile China, în cadrul celei de-a doua ediţii a Târgului de Comerţ şi Investiţii China-Europa Centrală şi de Est (ECE), aflat în desfăşurare până duminică, la … Continuă să citești

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

Vina de a nu susţine „dreapta lor”

Această galerie conține 1 poză.

Urmărind presa de Bucureşti ai sentimentul captivităţii, a deţinutului care obligatoriu trebuie reeducat. Vocile de „dreapta” revendică adevărul absolut. În stridenţa lor se amestecă tonuri pline de prejudecăţi, isteric-dictatoriale. Auto-personalităţile vremurilor noi au pornit prigoana celor care au votat „restauraţia”, … Continuă să citești

Mai multe galerii | 3 comentarii

Sibienii, suspiciune rezonabilă de prostie confirmată!

Această galerie conține 1 poză.

Să votezi în masă pentru un non-partid, să continui să dai votul unor marionete, să persiști în a lăsa Consiliul Local pe mâna unui grup de interese exclusiviste, asta demonstrează suspiciunea rezonabilă de prostie a sibienilor confirmată la alegerile locale … Continuă să citești

Mai multe galerii | 16 comentarii