COMENTARIU – Republica Şantajabilă România

Priveşte-te în oglindă. Acum! Da, tu! Pentru că dacă eşti cetăţean al României şi tu eşti şantajabil. Sigur ceva din trecutul tău poate fi folosit, născocit, răsucit, inventat, reinventat, pentru ca într-o clipă lumea să te privească ciudat, ca pe un ciumat care trebuie omorât cu pietre. Metoda a fost aplicată în ambele sisteme care se bat cap în cap de peste un secol. Comuniştii în felul lor, distrugând elite şi orice opozanţi, capitaliştii producând tragedii pe bandă în obsesiva lor vânătoare de comunişti. Delatori au fost în ambele tabere şi întotdeauna s-au aflat la vârful puterii, altfel nu îşi puteau justifica existenţa tocmai acolo.
În ultimii ani, România a reinventat şantajul, iar ce se întâmplă este dovada că sistemul duce în interior lupte aprige pentru putere, pagubele colaterale numindu-se România şi românii. Pagube minore în faţa obsesiei pentru putere. Arma letală este şantajul, iar cum după 1990 libertatea de exprimare asigură dreptul de a spune orice, oricând despre oricine, pentru că au fost distruse limitele bunei convieţuiri şi limitele moralei, totul este permis. În jocul ăsta al abjectului devenit imaculat au intrat, de multă vreme, biserica şi armata, sociologic cele mai credibile instituţii ale statului român. Ele au cotribuit încă din primele clipe ale noii democraţii româneşti la pervertirea constantă, până la prăbuşirea totală, a limitelor bunului simţ, liderii celor două instituţii fiind de multe ori vârfuri ale demonetizării valorilor morale româneşti. Pe acest fond, cei care s-au ocupat de politică în România nu au făcut decât să exacerbeze statutul de nesimţit viitor şantajabil al societăţii, iar azi vedem cum nimic, absolut nimic nu mai este ceea ce pare.
În Republica Şantajabilă România instituţiile care trebuie să vegheze la respectarea statului de drept sunt cele care promovează şantajul în interesul celor care le conduc. Aici nu mai este vorba de individualităţi, aici nu mai vorbim de indivizi care folosesc funcţiile în interes personal. Instituţiile statului au devenit, rând pe rând, stat în stat, iar după ce au măcinat economia şi societatea, mutându-le succesiv în propriile ogrăzi, acum se luptă între ele. Luptele duse din turnurile de fildeş sunt cu atât mai mizerabile cu cât cei care scuipă atacuri murdare, ies apoi imaculaţi să afirme, cu mâna pe secata lor inimă, că respectă legile statului. Atât de rupţi sunt de societate, de masele de oameni încât nu trebuie să mai mire că toţi, absolut toţi se cred de neînlocuit, la fel ca morţii din cimitire. Cel puţin avem avantajul că cei din cimitire nu mai pot produce duhoarea şi răul pe care cei din funcţii o produc constant.
Să trăieşti în Republica Şantajabilă România este o aventură, un reality show la fel de original ca şi democraţia românescă, pentru că actorii – poporul – în loc să fie plătiţi pentru că joacă în condiţiile în care decid proştii regizori, vin de acasă cu bani, sărăcindu-se în mod inconştient. Actorilor a început să le placă situaţia asta, au ajuns să considere normal să fie călcaţi în picioare, chiar le lipseşte ceva când circul nu este suficient de aprins şi de costisitor, pentru că şi ei sunt şantajabili. Fiecare ştie că a făcut ceva ce nu poate să explice fără să le fie jenă, ce îi poate fi imputat, chiar dacă este vorba de un cui sau un capăt de aţă. Altfel, cum să explici coabitarea, toleranţa, prezenţa într-o asemenea mizerie de societate, în care nici cu lama exacavatorului nu mai prea ai şanse să faci ordine şi curăţenie. Pentru că acum românul justifică proastele obiceiuri prin translaţie: „De ce! Uite ăla ce a furat, făcut, spus”. Şi dacă în Republica Şantajabilă România sunt distruse miturile şi idealurile culturii şi istoriei neamului, ce mai contează un procuror, un ministru, un premier, un preşedinte, un preot, un profesor, un om? Doar şi ei sunt oameni ai Republicii Şantajabile România.