Sursa: PRESSEUROP.EU
Islanda şi China au semnat un tratat de liber-schimb, pe 15 aprilie, cu ocazia vizitei oficiale la Beijing a premierului Jóhanna Sigurðardóttir, însoţit de aproximativ 50 de oameni de afaceri islandezi. Insula devine astfel „prima ţară europeană care încheie un asemenea acord cu China”, notează ziarul Morgunblaðið, conform căruia documentul „va conferi companiilor islandeze şi exporturilor un avantaj pe piaţa chineză aflată în expansiune rapidă”.
Exporturile islandeze spre China „s-au ridicat la 7,6 miliarde de coroane islandeze (aproape 50 de milioane de euro) în 2012, dublându-se practic în doi ani”, precizează cotidianul. Exporturile sunt constituite în proporţie de 90% din produse din peşte.
Cu ocazia semnării acordului, reprezentanţii celor două ţări au declarat între altele că intenţionează să „sporească schimburile comerciale şi cooperarea în regiunea Arctica”, relatează publicaţia EUobserver, conform căreia experţii estimează că statul chinez este interesat de această zonă şi speră să devină un observator permanent în Consiliul Arcticii, care se va reuni luna viitoare. […] Topirea calotei glaciare deschide calea spre noi rute comerciale care ar putea reduce cu o treime deplasările navelor între Shanghai şi Hamburg. Ministrul islandez al Afacerilor Externe a declarat pentru Wall Street Journal că cele două ţări discută şi despre explorarea vastelor zăcăminte de petrol care există sub apele din nord-estul Islandei.
La Amsterdam, ziarul Trouw se întreabă pe bună dreptate dacă între Reykjavik şi Beijing „dragostea este cu adevărat reciprocă”: în timp ce Islanda are nevoie doar de capital pentru relansarea economiei, chinezii sunt interesaţi doar de zăcămintele de gaze şi petrol de la Polul Nord şi percep Islanda ca fiind un port strategic pentru ziua în care rutele maritime pe la Polul Nord vor deveni accesibile.
În pofida acestei situaţii, „Islanda nu trebuie să se simtă ameninţată de China”, explică un expert specializat în afacerile Cercului Polar, în opinia căruia prezenţa Chinei poate fi un element de contracarare a agresivităţii potenţiale a Rusiei. În acelaşi timp, o injectare de capital redusă – pentru Beijing – ar putea face miracole în economia islandeză.