Nu ar trebui să nu ne mai prefacem la nivel politic? Nu ar trebui ca președintele, premierul și Parlamentul să renunțe la ipocrizie, recunoscând că nu mai pot lua singuri decizii pentru propria țară? Nu ar trebui să încetăm să ne mai mințim oficial?
Ce lăsăm în urmă?
Părinții, fiecărui copil; profesorii, fiecărui elev; preotul, fiecărui credincios; liderul, fiecărui compatriot? Ce istorie recentă adăugăm istoriei noastre viitoare?
Cât de mult trebuie să te contorsionezi pentru a considera absurdul-firesc, natura-contranatură, preocuparea-dezinteres, iar morala o prostie depăşită?
Cea mai frumoasă floare din Univers, descompusă microscopic, devine o utopie ştiinţifică, textul (floarea) dispărând într-un context (detaliile infinite). Preocupată zilnic de sfâşierea concretului în secvenţe uşor digerabile, societatea se mutilează uman. În absenţa regulilor umane, există scuze pentru absolut orice, chiar şi pentru degenerarea umană.
Revenind!
Dacă tot nu ne mai aparține România … pentru ce există atâta mirare în faţa sărăciei, bolilor, lipsei de educaţie? Unde aţi mai văzut pe cineva care să îngrijească ceea ce nu-i aparţine?
Proprietarii în fapt, străinii, nu fac decât să exploateze resursele (umane şi naturale) dezgolind de conţinut un teritoriu numit pe harta lumii România. Proprietarii de drept, românii, nu fac decât să asiste pasiv la propria extinţie, cu care pare că s-au împăcat şi de care se fac vinovaţi.
Neputinţa unui popor se naşte şi hrăneşte din lipsa de viziune, patriotism şi dispoziţie la sacrificiu a liderilor. Efectul celor 27 de ani de trădare naţională va fi resimţit în plan istoric, teritoriu în care analiza va fi extrem de simplă: indiferenţă şi trădare.
Fără mândrie şi patriotism, fără orgoliu naţional, fără curaj … românii sunt victime ale vremurilor în care naţiunile au devenit bunuri de larg consum.
