Zelenskiy: „Suntem susținuți”, dar „suntem lăsați singuri în apărarea statului nostru”!

În miez de noapte la Kiev, președintele Vladimir Zelenskiy îmbrăcat în tricou (foto) a ieșit să vorbească ucrainienilor și să prezinte bilanțul morților și răniților, după prima zi de atac al Rusiei: 137 morți, 316 răniți. Mă izbește imaginea președintelui în trioul de culoare kaki, militărească, semn că nici în aceste tragice ore actorul de comedie nu reușește să facă pasul spre demnitatea de președinte de țară.

După trei ani de mandat, Zelenskiy a rămas tot un comedian sigura diferență este că acum nu își mai scrie singur textele. Citește în ucrineană dar mesajul este unul copiat din emoționalul hollywoodian. Ca și cum mai este nevoie, din rumegarea cuvintelor trebuie să stoarcă lacrimi. Ucraina este o rană deschisă, acum doar ajunsă la osul fracturat de intervenția rusă. Rana asta nevindecată îl are ca autor și pe actorul în tricou de președinte.

Este noapte la Kiev, iar președintele Zelenskiy anunță că toți cei morți „vor primi postum titlul de Erou al Ucrainei”. „Inamicul lovește nu numai în instalațiile militare, așa cum susține, ci și în civili. Ei ucid oameni și transformă orașele pașnice în ținte militare. Acest lucru este josnic și nu va fi niciodată iertat”.

Apoi, cu voce bine calculată, Zelenskiy anunță că „potrivit informațiilor noastre, inamicul m-a identificat drept ținta numărul unu (…).”

Însă, ce a fost mai important, președintele în tricou a lăsat la final. Zelenskiy a aflat că marii lui prieteni și aliați l-au lăsat singur, lăsând Ucraina singură în fața Rusiei, fiind stimulat să incite, să liciteze inconștient. Pare că se trezește dintr-un vis …

„Indiferent câte conversații am avut astăzi cu liderii diferitelor țări, am auzit câteva lucruri. Primul este că suntem susținuți. Și sunt recunoscător fiecărui stat care ajută Ucraina în mod concret, nu doar în cuvinte. (…) Dar mai este un lucru – suntem lăsați singuri în apărarea statului nostru. Cine este gata să lupte alături de noi? Sincer – nu văd pe nimeni. Cine este gata să garanteze aderarea Ucrainei la NATO? Sincer, tuturor le este frică. (…) Astăzi, i-am întrebat pe cei douăzeci și șapte de lideri ai Europei dacă Ucraina va fi în NATO. Am intrebat direct. Toată lumea se teme. Ei nu răspund.”

În tricolul care aduce aminte de filmele cu Rambo, actorul Zelenskiy declară că nu îi este frică de nimic, nu îi este frică își apere statul, nu îi este frică de Rusia, cum nu îi este frică să dialogheze cu Rusia. Atunci, de ce nu a făcut-o până acum, de ce a folosit intermediari incitatori?

Ca o noutate, Zelenskiy spune că nu îi este frică să vorbească despre statutul de țară neutră … câtă vreme „nu suntem în NATO acum”. Iată o schimbare de atitudine, în ton cu revendicările de securitate avansate de Rusia de mulți ani.

„(…) acum soarta țării depinde în întregime de armata noastră, de eroii noștri, de forțele noastre de securitate, de toți apărătorii noștri. (…) Glorie Ucrainei!”, își încheie cele șase minute și nouă secunde de mesaj, președintele Vladimir Zelenskiy. (vezi video AICI)

Începe a doua zi de conflict.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, EU Centrală şi de Est, Europa, Europa - Asia, Multilateralism ... în doi, Război în Ucraina, Rusia. Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Zelenskiy: „Suntem susținuți”, dar „suntem lăsați singuri în apărarea statului nostru”!

  1. Balici Mihai spune:

    Ucraina nu reuseste si nici nu va reusi sa fie un stat modern ,ciivilizat cu o armonie intre nationalitatile conlocuitoare
    de aceea , chiar romanii din Ucraina asteapta sa vina rusii sa ii elibereze de acest nationalisti ajunsi la extrem (sa nu uitam ca cei mai feroce gardieni de la crematoriile naziste unde ardeau evrei, rusi etc erau gardienii ucraineni)
    pacat au avut o sansa sa isi construiasca o tara frumoasa, prospera , dar impinsi de oligarhi, de imperialismul american agresiv si un occident cu ochiul la bogatiile tarii au ajuns in faliment
    ei trebuie sa aiba un parlament si un conducator echilibrat, sa aiba relatii bune cu Rusia (doar sunt veri drepti ) coruptia in limitele legii si vor avea viitor, altfel se va dezmembra
    Eram prin 1990 in Cernauti si am auzit de o discutie
    -noi romanii stam si asteptam ,pentru ca va veni timpul cand Polonia va revendica Lvovul, Rusia , partea Donbas, ungurii Transcarpaticasu Romania Bucovina si Tinutul Herta
    -daca nu sunt atenti acum ucrainenii ,s-ar putea sa vina acest moment

  2. doina0034gmailcom spune:

    UN NEBUN …IN FRUNTEA TARII1

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.