Viktor Orban: Europa nu trebuie să mai accepte șantajul politic și energetic al SUA!

Dacă tot a fost rostit pe pământ românesc, discursul premierului Ungariei, Viktor Orban (foto), ar trebui să stârnească tresăriri de orgoliu, nu lingușiri grețoase la adresa colonizatorilor: SUA și UE, așa cum au procedat PSD și ministrul de externe Bogdan Aurescu. Mi-aș dori să avem măcar un politician român la fel de lucid, cuprinzător, capabil să sintetizeze istoria și prezentul, să respingă abuzurile SUA și UE la adresa țărilor din Europa de Est și evident din România.

“(…) nu vrem să le spunem cum ar trebui să trăiască; le cerem doar să accepte că în țara noastră un tată este bărbat și o mamă este femeie și să ne lasă copiii în pace”, a transmis Viktor Orban.

Din păcate, România nu are astfel de politicieni, fapt care generează în rândul românilor un tot mai mare și justificat curent de simpatie la adresa liderului de la Budapesta. Românii își doresc un lider care să nu negocieze ce nu este de negociat: demnitatea, teritoriul, credința și memoria. De asemenea, doresc să nu mai vadă slugărnicia și cedarea în fața partenerilor strategici.

În discusul ținut la data de 23 Iulie a.c., în cadrul celei de-a 31-a tabere a Universității Libere de Vară de la Balvanyos, premierul Viktor Orban a vorbit despre valorile și principiile pe care Ungaria sub guvernul său nu le negociază cu nimeni: apărarea frontierei, societatea bazată pe familie, diversificarea surselor de energie – “ceea ce vrea UE nu este diversificarea”, atragerea de capital străin, stabilitatea politică, promovarea unei strategi de succes a excepționalismului local și ambiția Ungariei de comunitate importantă a Europei și a lumii.

De asemenea, Orban a vorbit despre situația din Ucraina, unde “este absolut clar că războiul nu poate fi câștigat așa. Ucrainenii nu vor câștiga niciodată un război împotriva Rusiei cu pregătirea și armele americane”, dar și despre tensiunile din Balcani.

Nu în ultimul rând, Orban a vorbit despre determinarea Ungariei de a renegocia noi acorduri de cooperare cu UE, Rusia, China și chiar cu SUA, până în 2030, an în care “va exista o nouă dinamică de putere în cadrul UE”, când Ungaria nu va mai primi bani de la UE (situație valabilă și pentru România – n.m.). Este un motiv pentru care Ungaria “va avea nevoie de toată puterea noastră: forță diplomatică, economică, militară și intelectuală”.

Pasaje esențiale din discursul prezentat de premierul Victor Orban la Universității Libere de Vară de la Balvanyos 2022

“Lumea s-a schimbat foarte mult de când ne-am întâlnit ultima dată. În 2019 am făcut parte dintr-o tabără foarte optimistă și plină de speranță, dar deceniul care s-a deschis acum în fața noastră va fi în mod clar un deceniu de pericole, de incertitudine și de războaie – așa cum este bine ilustrat de scenele de aici.

Așa că am intrat într-o epocă a pericolelor, iar stâlpii civilizației occidentale, cândva crezute de neclintit, se sparg. Voi aminti trei astfel de cutremure care provoacă acele fracturi. Obișnuiam să credem că trăim sub baldachinul protector al științei, dar apoi am fost loviți de un anumit COVID. Ne-am gândit că nu va mai putea fi niciodată război în Europa, dar acum este război într-o țară vecină cu Ungaria. Și ne-am gândit că Războiul Rece nu s-ar putea întoarce niciodată, dar acum mulți lideri mondiali lucrează la reorganizarea vieții noastre într-o lume a blocurilor de putere.

Deoarece acestea sunt evoluții pe care nu le-am menționat deloc în 2019, acest lucru ne învață să fim modesti, deoarece există limite stricte pentru abilitățile noastre de predicție.

Deci, dacă te uiți în viitor, cel mai important sfat este modestia și smerenia: nu-l poți înlocui pe Domnul Istoriei. În acest spirit, vă rog să luați în considerare ceea ce sunt pe cale să spun. Voi începe de departe, înainte de a ajunge aici în Ținutul Secuiesc.

Când se observă lumea, ceea ce este cel mai frapant este că datele sugerează că este un loc din ce în ce mai bun; și totuși simțim că contrariul este adevărat.
(…) Și totuși, sentimentul general este că lumea se deteriorează în mod constant. Știrile, tonul știrilor, devin din ce în ce mai întunecate. Și există un fel de viziune a apocalipsei asupra viitorului care crește în putere. Întrebarea este următoarea: este posibil ca milioane de oameni să înțeleagă pur și simplu greșit ce li se întâmplă? Răspunsul meu la acest fenomen este că această iarnă a nemulțumirii noastre este o atitudine fundamental occidentală față de viață, care decurge din faptul că civilizația occidentală își pierde puterea, performanța, autoritatea, capacitatea de a acționa.

(…) ceea ce vedem astăzi este declinul puterii și resurselor materiale ale lumii occidentale.

(…) Este important să înțelegem că și alte civilizații – chinezii, indienii, să spunem lumea ortodoxă și chiar islamul – au trecut și ele printr-un proces de modernizare. Și vedem că civilizațiile rivale au adoptat tehnologia occidentală și au stăpânit sistemul financiar occidental, dar nu au adoptat valorile occidentale – și nu au absolut nicio intenție să le adopte.
Cu toate acestea, Occidentul vrea să-și răspândească propriile valori, ceea ce restul lumii îl simte a fi umilitor. Acesta este ceva pe care îl înțelegem, deoarece uneori și noi simțim la fel.

(…) … înțelegem această rezistență a restului lumii la propagarea valorilor de către Occident, la exportul său de democrație. De fapt, bănuiesc că restul lumii și-a dat seama că trebuie să se modernizeze tocmai pentru că este singura modalitate de a rezista exportului de valori occidentale care îi sunt străine. Cel mai dureros lucru despre această pierdere de teritoriu, această pierdere de putere și teritoriu material, este că noi, în Occident, am pierdut controlul asupra purtătorilor de energie. (….) astăzi situația este următoarea: SUA și Europa împreună controlează 35%, SUA controlând 25%, în timp ce noi controlăm 10%, rușii controlează 20 la sută, iar Orientul Mijlociu controlează 30%. Și situația este aceeași cu materiile prime.

(…) astăzi vedem că aceste materii prime sunt deținute de Australia, Brazilia și China, cu 50% din totalul exporturilor de materii prime ale Africii mergând către China. Dar, privind spre viitor, nici ceea ce vedem nu arată prea bine. (…) În acest context, situația noastră – situația Europei – este de două ori dificilă.  Acesta este motivul pentru care Statele Unite au strategia pe care o au.

(…) America nu a ascuns faptul că va folosi energia ca armă a politicii externe. Faptul că alții sunt acuzați de asta nu ar trebui să ne înșele. De aici rezultă că americanii duc o politică de sancțiuni mai îndrăzneață, așa cum vedem în umbra războiului ruso-ucrainean actual; și au început să-și încurajeze puternic aliații – cu alte cuvinte pe noi – să cumpere provizii de la ei. Și funcționează: americanii sunt capabili să-și impună voința pentru că nu sunt dependenți de energia altora; sunt capabili să exercite presiuni ostile pentru că controlează rețelele financiare – să le numim rapid pentru simplitate – pentru politica de sancțiuni; și sunt, de asemenea, capabili să exercite presiuni prietenești, ceea ce înseamnă că își pot convinge aliații să cumpere de la ei.

(…) noi europenii am răspuns la asta, pentru că nu am vrut să fim dependenți de americani. Nu este frumos, dar printre ei politicienii europeni spun: „Am prins un iankeu, dar nu ne va da drumul”. Ei nu au vrut cu adevărat să mențină această stare de lucruri, așa că au încercat să protejeze cât mai mult timp axa energetică ruso-germană, astfel încât să putem aduce energia rusă în Europa. Acest lucru este acum sfâșiat de politica internațională.

Apoi, conduși de nemți, am dat un alt răspuns: trecerea la surse regenerabile de energie. Până acum acest lucru nu a funcționat, (…) trecerea la această tehnologie modernă nu are loc automat, ci doar sub presiunea de sus, care este exercitată asupra statelor membre de către Comisie de la Bruxelles – chiar dacă acest lucru afectează grav interesele statelor membre. (…)

… sentimentele negative ale Occidentului față de lume se datorează faptului că energia și materiile prime cruciale, necesare dezvoltării economice, nu mai sunt în mâinile Occidentului. Ceea ce posedă este putere militară și capital. Întrebarea este ce se poate realiza cu asta în circumstanțele actuale?

Prima și cea mai importantă provocare continuă să fie populația sau demografia. Cert este că există încă mult mai multe înmormântări decât botezuri. Popoarele lumii pot fi împărțite în două grupe: cele care sunt capabile să-și mențină biologic numărul; și cei care nu sunt, care este grupul căruia îi aparținem. Situația noastră s-a îmbunătățit, dar nu a existat o întoarcere. Acesta este alfa și omega a tuturor: dacă nu există o întoarcere, mai devreme sau mai târziu vom fi strămutați din Ungaria și vom fi strămuți din Bazinul Carpaților.

A doua provocare este migrația, pe care ați putea-o numi înlocuirea populației sau inundație.

Acum se vorbește mai puțin despre migrație, dar, credeți-mă, nimic nu s-a schimbat: Bruxelles-ul, întărit cu trupe afiliate lui Soros, vrea pur și simplu să ne forțeze migranții. (…) Dar acum a izbucnit războiul și primim sosiri din Ucraina, așa că această problemă a fost lăsată deoparte – nu au scos-o de pe ordinea de zi, ci doar au pus-o deoparte. Este important să le înțelegem.

Demografia, migrația și următoarea problemă este genul – și ceea ce numim Legea pentru protecția copilului. Se vorbește mai puțin despre asta acum pentru că alte lucruri ocupă primele pagini ale ziarelor, dar să nu uităm că și pe această problemă am fost duși în judecată – și așteptăm verdictul.

Cerem o altă ofertă de toleranță: nu vrem să le spunem cum ar trebui să trăiască; le cerem doar să accepte că în țara noastră un tată este bărbat și o mamă este femeie și să ne lasă copiii în pace.

Și le cerem să aibă grijă ca și armata lui George Soros să accepte acest lucru. Este important ca oamenii din Occident să înțeleagă că în Ungaria și în această parte a lumii aceasta nu este o întrebare ideologică, ci pur și simplu cea mai importantă întrebare din viață. În acest colț de lume nu va exista niciodată o majoritate în favoarea nebuniei occidentale – scuzele mele tuturor – care se joacă acolo. Pur și simplu, maghiarii – sau fiii altor popoare – nu pot să-și înțeleagă asta.

Vă rog să nu fiți induși în eroare, să nu fiți înșelați: există un război, o criză energetică, o criză economică și o inflație de război și toate acestea ne așează un paravan în fața ochilor, un paravan între noi și problema de gen și migrație. Dar, de fapt, tocmai pe aceste aspecte se va decide viitorul. Aceasta este marea bătălie istorică pe care o ducem: demografie, migrație și gen. Și tocmai asta este miza în bătălia dintre stânga și dreapta.

Problema relațiilor maghiare-polone este una de inimă. Noi, ungurii, vedem acest război ca pe un război între două popoare slave și ca pe unul din care vrem să stăm departe. Dar polonezii îl văd ca pe un război în care sunt și ei implicați: este războiul lor și aproape îl duc.

A patra întrebare este problema războiului. Fiecare război poate fi privit din mai multe perspective, dar aspectul principal al fiecărui război este faptul că mamele își vor jeli copiii și copiii își vor pierde părinții. Această considerație ar trebui să prevaleze pe toate celelalte – chiar și în sfera politicii. Pentru guvernul maghiar, aceasta înseamnă că datoria noastră principală este să ne asigurăm că părinții maghiari și copiii maghiari nu se află într-o astfel de situație.

Ne vom menține părerea că acesta nu este războiul nostru. Ungaria este membră NATO și punctul nostru de plecare este că NATO este mult mai puternică decât Rusia și, prin urmare, Rusia nu va ataca niciodată NATO.

Afirmația că Rusia nu se va opri la Ucraina este un punct de discuție propagandistic slab – dar de înțeles – folosit de Ucraina. Înțeleg, pentru că scopul lor este să ne implice pe noi, să implice cât mai multe țări de partea lor în acest război; dar îi lipsește orice bază în realitate.

În același timp, din moment ce suntem membri NATO și dorim să rămânem în afara acestui război, situația noastră a devenit una delicată. Asta pentru că NATO și Uniunea Europeană au decis că, deși nu vor deveni beligeranți, vor furniza totuși arme și vor impune sancțiuni economice severe; și fie că-i place sau nu, asta înseamnă că ei sunt de facto – nu de jure, ci de facto – părți în acest conflict. Acum ne aflăm în situația periculoasă de a trebui să îi ajutăm cumva pe ucraineni, fiind totodată o parte de facto a conflictului, asigurându-ne totodată că autoritățile de la Moscova nu văd aceasta ca o situație în care noi – NATO și Uniunea Europeană – au devenit beligeranți formali. Aceasta este poziția pe care Uniunea Europeană și NATO se echilibrează în fiecare zi, asumându-și în același timp riscuri uriașe.

Trebuie să spun că acest război nu ar fi izbucnit niciodată dacă am fi fost puțin mai norocoși și la această oră crucială președintele Statelor Unite ale Americii se numea Donald Trump și dacă înainte am fi reușit să o convingem pe Angela Merkel să nu părăsească mandatul: dacă Donald Trump ar fi fost președintele SUA și Angela Merkel cancelarul Germaniei. Dar nu am fost norocoși, așa că acum suntem în acest război.

Strategia occidentală în acest război se bazează pe patru piloni. (…) Primul a fost că Ucraina nu poate câștiga singură un război împotriva Rusiei, dar o poate face cu antrenament de la anglo-saxoni și cu arme NATO. (…) A doua afirmație strategică a fost că sancțiunile vor slăbi Rusia și ar destabiliza conducerea de la Moscova. Al treilea element strategic a fost că – deși ne vor afecta și pe noi – vom putea face față consecințelor economice ale sancțiunilor … Iar a patra considerație strategică a fost că lumea se va alinia în spatele nostru, pentru că noi aveam dreptate. (…)

Este absolut clar că războiul nu poate fi câștigat așa. Ucrainenii nu vor câștiga niciodată un război împotriva Rusiei cu pregătirea și armele americane.

Acest lucru se datorează faptului că armata rusă are superioritate asimetrică. Al doilea fapt cu care trebuie să ne confruntăm este că sancțiunile nu destabilizază Moscova. Al treilea este că Europa are probleme: probleme economice, dar și probleme politice, cu guvernele care cad ca pe domino. Tocmai de la izbucnirea războiului, guvernele britanic, italian, bulgar și estonie au căzut. Și toamna este încă înaintea noastră.

(…) cu cât țările NATO furnizează mai mult arme moderne ucrainenilor, cu atât rușii vor împinge mai mult linia frontului. Asta pentru că sunt o națiune militară care gândește doar în ceea ce privește securitatea și este interesată doar să se asigure că nu este atacată de pe teritoriul ucrainean. Deci, în acest moment ceea ce facem este să prelungim războiul, fie că vrem sau nu. Aceasta înseamnă că nu vor exista discuții de pace ruso-ucrainene. Aceasta este o idee cu care ar trebui să ne obișnuim. Oricine se așteaptă la astfel de discuții va aștepta în zadar.

Întrucât Rusia dorește garanții de securitate, războiul nu poate fi încheiat decât prin negocieri ruso-americane. Nu va fi pace până nu vor exista discuții ruso-americane.

(…) Experiența istorică a Ungariei ne spune că, dacă o țară este forțată să adopte o politică externă pe care nu și-o dorește, chiar dacă acea politică trebuie să câștige două treimi din voturi în UE, atunci pur și simplu numele pentru aceasta este imperialism. Iar argumentul că doar în acest fel Europa poate deveni un jucător politic mondial este, încă o dată, un joc de viteză. Motivul pentru care Europa nu poate deveni un jucător politic mondial este că nu își poate păstra propria casă în ordine, nu poate păstra ordinea în propria curte.

(…) Demografie, migrație, gen, război. Al cincilea set de provocări cu care ne confruntăm se referă la energie și economie. Aceasta este o problemă complexă. Cel mai bun lucru de făcut este să te întorci la punctul unu, așa cum o faci după ce un pas de dans a fost greșit, și să începi din nou în încercarea de a înțelege situația. Trebuie să puneți cele mai simple întrebări. Aici cea mai simplă întrebare este aceasta: Cine beneficiază de acest război? Răspunsul este că partea care beneficiază este cea care are propriile surse de energie. Rușii se descurcă bine. Am calculat greșit, gândindu-ne că dacă nu cumpărăm energie de la ruși vor avea mai puține venituri!

(…) În domeniul economic următoarea problemă cu care ne confruntăm este recesiunea. Acesta este un mod elegant de a semnala că performanța economiei anul viitor va fi mai mică decât în ​​anul precedent. Întreaga Europă este în strânsoarea recesiunii.

(…) În 2024 vor fi alegeri prezidențiale în SUA și atunci cred că va veni prima perspectivă cu adevărat serioasă de pace. Și apoi vor fi cei doi ani din 2024 până în 2026. Avem nevoie de un plan pentru primii doi ani și de un plan diferit pentru cei doi ani. (…) în termeni economici, Ungaria va reuși să-și mențină succesul doar dacă rămânem în afara războiului, dacă rămânem în afara migrației, dacă rămânem departe de nebunia de gen, dacă rămânem în afara impozitului global – vor încerca să ni-l impună – și dacă rămânem în afara recesiunii generale din Europa.

(…) Cred că pentru a reuși este important pentru noi să putem ajunge la noi acorduri cu toți actorii cheie, adaptat la noua situație – nu doar din punct de vedere politic, ci și economic. Trebuie încheiat un nou acord cu Uniunea Europeană. Aceste negocieri financiare sunt în desfășurare și vom ajunge la un acord. Acum mergem împreună spre prăpastie, ținându-ne de mână, dar ne vom opri, ne vom întoarce unul către celălalt, ne vom îmbrățișa și vom ajunge la o înțelegere. Trebuie să se ajungă la un nou acord cu rușii. Ungaria trebuie să încheie un nou acord cu rușii; Ungaria trebuie să încheie un nou acord cu chinezii; și atunci trebuie să facem un nou acord cu Statele Unite – poate fi mai ușor cu republicanii decât cu actualii democrați. Și dacă reușim să facem asta, dacă putem ajunge la un acord cu toată lumea, așa cum o cer interesele noastre naționale, atunci în 2024 putem reveni pe vechea cale a creșterii și dezvoltării.

(…) în jurul anului 2030, va exista o nouă dinamică de putere în cadrul UE, pentru că până atunci central-europenii, noi central-europenii – care suntem tratați într-un mod despre care nu trebuie să detaliez aici – vom fi contribuitori neți. (…) din cauza dezvoltării noastre mai rapide, a dezvoltării care este mai rapidă decât a lor – Ungaria nu va primi bani de la UE, ci va plăti bani pentru aceasta. Va plăti mai mult decât primește. (…) Aceasta înseamnă că va exista o nouă dinamică a puterii: cel care plătește, dă tonul. Acest lucru va schimba, de asemenea, relațiile noastre și va crea o nouă situație pentru noi în cadrul Uniunii Europene. (…) în jurul anului 2030, va trebui să fim în formă maximă. Atunci vom avea nevoie de toată puterea noastră: forță diplomatică, economică, militară și intelectuală.

Nu în cele din urmă, Orban a enumerat zece factorii care vor ajuta Ungaria să devină o “o excepție locală, într-o recesiune globală”, între acești factori regăsindu-se: apărarea frontierei, societatea bazată pe familie, dezvoltarea majoră a armatei și sectorul industrial militar, diversificarea surselor de energie – “ceea ce vrea UE nu este diversificarea”, schimbarea tehnologică, atragerea de capital străin, stabilitatea politică, promovarea unei strategi de succes a excepționalismului local și Ambiția! “Ungaria are ambiție. Ungaria are ambiții comunitare și, într-adevăr, ambiții naționale. Are ambiții naționale, și chiar ambiții europene. Iată de ce, pentru a ne păstra ambițiile naționale, trebuie să dăm dovadă de solidaritate în perioada dificilă care ne așteaptă. Patria-mamă trebuie să stea împreună, iar Transilvania și celelalte zone din Bazinul Carpatic locuite de maghiari trebuie să stea împreună.”

 

Textul integral al mesajului prezentat de Viktor Orban, la cea de-a 31-a tabără a Universității Libere de Vară de la Balvanyos, în cele ce urmează. Sursă: abouthungary.hu

Victor Orban, 23 Iulie 2022

“Bună dimineața doamnelor și domnilor.

Sunt foarte fericit să vă văd. Zsolt Németh mi-a cerut să vin aici în această dimineață cu avertismentul că ar trebui să vorbesc exact jumătate din cât vreau. În maghiară, cuvântul „jumătate” este unul bun. Papa a fost întrebat odată câți oameni lucrează în Vatican; răspunsul lui a fost: „Jumătate dintre ei!” Ei bine, voi încerca să fiu clar și concis în ceea ce am de spus. Nu va fi ușor să ascult asta până la capăt, pentru că am multe de spus și văd că va fi cald; dar un miel sănătos poate trăi cu haina lui de lână. Și până la urmă, ultima dată când ne-am întâlnit a fost în 2019, deci acum trei ani. Este bine să fii din nou liber, să poți sta pe o terasă cu prietenii și să bei un fröccs [un șpriț]. Avem toate motivele să bem un fröccs Fidesz: două treimi, până la o treime. Acest lucru arată, de asemenea, că unele lucruri sunt eterne.

Lumea s-a schimbat foarte mult de când ne-am întâlnit ultima dată. În 2019 am făcut parte dintr-o tabără foarte optimistă și plină de speranță, dar deceniul care s-a deschis acum în fața noastră va fi în mod clar un deceniu de pericole, de incertitudine și de războaie – așa cum este bine ilustrat de scenele de aici. [Răspunzând la o scurtă tulburare din audiență] Fiți la fel de politicos precum a fost poliția din Budapesta cu drogații de pe poduri [în timpul unui protest recent]. Așa că am intrat într-o epocă a pericolelor, iar stâlpii civilizației occidentale, cândva crezute de neclintit, se sparg. Voi aminti trei astfel de tremurături care provoacă acele crăpături. Obișnuiam să credem că trăim sub baldachinul protector al științei, dar apoi am fost loviți de un anumit COVID. Ne-am gândit că nu va mai putea fi niciodată război în Europa, dar acum este război într-o țară vecină cu Ungaria. Și ne-am gândit că Războiul Rece nu s-ar putea întoarce niciodată, dar acum mulți lideri mondiali lucrează la reorganizarea vieții noastre într-o lume a blocurilor de putere.

Deoarece acestea sunt evoluții pe care nu le-am menționat deloc în 2019, acest lucru ne învață să fim modesti, deoarece există limite stricte pentru abilitățile noastre de predicție. În 2019 nu am vorbit despre o pandemie, nici despre un război european, nici despre o altă victorie de două treimi [pentru Fidesz-KDNP] și nici despre revenirea stângii în Germania. Nici nu am spus că vom învinge Anglia aici, apoi acolo cu 4-0. Deci, dacă te uiți în viitor, cel mai important sfat este modestia și smerenia: nu-l poți înlocui pe Domnul Istoriei. În acest spirit vă rog să luați în considerare ceea ce sunt pe cale să spun. Voi începe de departe înainte de a ajunge aici în Ținutul Secuiesc.

Dragi prieteni,

Când se observă lumea, ceea ce este cel mai frapant este că datele sugerează că este un loc din ce în ce mai bun; și totuși simțim că contrariul este adevărat. Speranța de viață a ajuns la șaptezeci de ani, iar în Europa este de optzeci. În ultimii treizeci de ani, mortalitatea infantilă a scăzut cu o treime. În 1950, nivelul mondial de malnutriție era de 50%, în timp ce acum este de 15%. În 1950, proporția populației lumii care trăia în sărăcie era de 70%, iar în 2020 era de doar 15%. La nivel mondial, rata de alfabetizare a crescut la 90%. În 1950, săptămâna medie de lucru era de 52 de ore, dar aceasta a scăzut la 40 de ore pe săptămână astăzi, timpul liber crescând de la 30 de ore la 40 de ore. Aș putea continua lista pe larg. Și totuși, sentimentul general este că lumea se deteriorează în mod constant. Știrile, tonul știrilor, devin din ce în ce mai întunecate. Și există un fel de viziune a apocalipsei asupra viitorului care crește în putere. Întrebarea este următoarea: este posibil ca milioane de oameni să înțeleagă pur și simplu greșit ce li se întâmplă? Răspunsul meu la acest fenomen este că această iarnă a nemulțumirii noastre este o atitudine fundamental occidentală față de viață, care decurge din faptul că civilizația occidentală își pierde puterea, performanța, autoritatea, capacitatea de a acționa. Acesta este un argument pe care západnikii – adică occidentalii născuți – tind să-l bată în batjocură: ei spun că este plictisitor, că Spengler a scris că Occidentul era în declin, dar este încă aici și că ori de câte ori putem ne trimitem copiii la universitățile din Vest, nu din Est. „Deci nu este nicio problemă mare aici.” Dar realitatea este că acum o sută de ani, când se vorbea despre declinul Occidentului, se referea la declin spiritual și demografic. Totuși, ceea ce vedem astăzi este declinul puterii și resurselor materiale ale lumii occidentale. Trebuie să spun câteva cuvinte despre asta pentru a ne permite să înțelegem cu exactitate situația în care ne aflăm.

Este important să înțelegem că și alte civilizații – chinezii, indienii, să spunem lumea ortodoxă și chiar islamul – au trecut și ele printr-un proces de modernizare. Și vedem că civilizațiile rivale au adoptat tehnologia occidentală și au stăpânit sistemul financiar occidental, dar nu au adoptat valorile occidentale – și nu au absolut nicio intenție să le adopte. Cu toate acestea, Occidentul vrea să-și răspândească propriile valori, ceea ce restul lumii îl simte a fi umilitor. Acesta este ceva pe care îl înțelegem, deoarece uneori și noi simțim la fel. Îmi amintesc de un episod din viața ministrului nostru de externe Péter Szijjártó, în jurul anului 2014, sub o administrație anterioară a SUA. Un oficial al guvernului american aflat în vizită a împins o foaie de hârtie în fața lui și a spus pur și simplu că Constituția Ungariei ar trebui modificată în privința punctelor pe care le conține, după care prietenia va fi restabilită. Deci înțelegem această rezistență a restului lumii la propagarea valorilor de către Occident, la exportul său de democrație. De fapt, bănuiesc că restul lumii și-a dat seama că trebuie să se modernizeze tocmai pentru că este singura modalitate de a rezista exportului de valori occidentale care îi sunt străine. Cel mai dureros lucru despre această pierdere de teritoriu, această pierdere de putere și teritoriu material, este că noi, în Occident, am pierdut controlul asupra purtătorilor de energie. În 1900 [corectat din „1990”] Statele Unite și Europa controlau 90% din totalul livrărilor de petrol, gaze naturale și cărbune. Până în 1950, această cifră a scăzut la 75%, iar astăzi situația este următoarea: SUA și Europa împreună controlează 35%, SUA controlând 25%, în timp ce noi controlăm 10%; rușii controlează 20 la sută; iar Orientul Mijlociu controlează 30%. Și situația este aceeași cu materiile prime. La începutul anilor 1900, SUA, britanicii și germanii dețineau o proporție considerabilă din materiile prime necesare industriei moderne. După al Doilea Război Mondial, sovieticii au intervenit; iar astăzi vedem că aceste materii prime sunt deținute de Australia, Brazilia și China – cu 50% din totalul exporturilor de materii prime ale Africii mergând către China. Dar privind spre viitor, nici ceea ce vedem nu arată prea bine. În 1980, SUA și Uniunea Sovietică au dominat aprovizionarea cu majoritatea pământurilor rare, care sunt materialele de bază pentru industriile construite pe tehnologie modernă. Astăzi, chinezii produc de cinci ori mai mult decât SUA și de șaizeci de ori mai mult decât rușii. Aceasta înseamnă că Occidentul pierde bătălia pentru materiale. Dacă vrem să înțelegem starea lumii, dacă vrem să înțelegem starea occidentalului în lume, punctul nostru de plecare trebuie să fie faptul că o mare parte din purtătorii de energie și resursele energetice ale lumii se află în afara civilizației occidentale. Acestea sunt faptele dure.

În acest context, situația noastră – situația Europei – este de două ori dificilă. Acesta este motivul pentru care Statele Unite au strategia pe care o au. Anul 2013 este unul care nu a fost notat sau notat nicăieri de nimeni. Dar acesta a fost anul în care americanii au lansat noi tehnologii pentru extragerea materiilor prime și a energiei – de dragul simplității, să numim metoda fracking de extracție a energiei. Ei au anunțat imediat o nouă doctrină a politicii de securitate a SUA. Citez din ea, merge astfel. Această nouă tehnologie, au spus ei, îi va pune într-o poziție mai puternică pentru a-și urmări și atinge obiectivele de securitate internațională. Cu alte cuvinte, America nu a ascuns faptul că va folosi energia ca armă a politicii externe. Faptul că alții sunt acuzați de asta nu ar trebui să ne înșele. De aici rezultă că americanii duc o politică de sancțiuni mai îndrăzneață, așa cum vedem în umbra războiului ruso-ucrainean actual; și au început să-și încurajeze puternic aliații – cu alte cuvinte pe noi – să cumpere provizii de la ei. Și funcționează: americanii sunt capabili să-și impună voința pentru că nu sunt dependenți de energia altora; sunt capabili să exercite presiuni ostile pentru că controlează rețelele financiare – să le numim rapid pentru simplitate – pentru politica de sancțiuni; și sunt, de asemenea, capabili să exercite presiuni prietenești, ceea ce înseamnă că își pot convinge aliații să cumpere de la ei. O versiune mai slabă a acestei politici a fost văzută când președintele Trump a vizitat prima dată Polonia, când tocmai a vorbit despre necesitatea ca ei să cumpere „gaz liber”. Această strategie a SUA a fost abia acum, în 2022, completată cu politica de sancțiuni. Aici ne aflăm acum și nu m-ar surprinde dacă uraniul, energia nucleară, ar fi incluse în curând în această sferă. Europenii au răspuns la asta, noi europenii am răspuns la asta, pentru că nu am vrut să fim dependenți de americani. Nu este frumos, dar printre ei politicienii europeni spun: „Am prins un iank, dar nu ne va da drumul”. Ei nu au vrut cu adevărat să mențină această stare de lucruri, așa că au încercat să protejeze cât mai mult timp axa energetică ruso-germană, astfel încât să putem aduce energia rusă în Europa. Acest lucru este acum sfâșiat de politica internațională. Apoi, conduși de nemți, am dat un alt răspuns: trecerea la surse regenerabile de energie. Până acum acest lucru nu a funcționat, însă, deoarece tehnologia este scumpă și, prin urmare, este și energia derivată din ea. În plus, trecerea la această tehnologie modernă nu are loc automat, ci doar sub presiunea de sus, care este exercitată asupra statelor membre de către Comisie de la Bruxelles – chiar dacă acest lucru dăunează grav intereselor statelor membre.

În treacăt, voi spune câteva cuvinte despre valorile europene. Iată, de exemplu, cea mai recentă propunere a Comisiei Europene, care spune că toată lumea trebuie să-și reducă consumul de gaze naturale cu 15 la sută. Nu văd cum va fi pusă în aplicare – deși, după cum am înțeles, trecutul ne arată cunoștințele germane în acest sens. În plus, dacă acest lucru nu produce efectul dorit și cineva nu are suficient gaz, acesta va fi luat de la cei care îl au. Deci, ceea ce face Comisia Europeană nu le cere germanilor să inverseze închiderea ultimelor două sau trei centrale nucleare încă în funcțiune, ceea ce le permite să producă energie ieftină: le lasă să închidă acele centrale electrice. Și dacă rămân fără energie, într-un fel ne vor lua gaz de la noi, cei care o avem, pentru că le-am stocat. Noi, ungurii, numim acest lucru „Einstand” [confiscare forțată de către un partid mai puternic], ceea ce am învățat din „Băieții de pe strada Paul” [romanul A Pál utcai fiúk]. Pentru asta ne putem pregăti.

În concluzie, doamnelor și domnilor,

Ceea ce vreau să spun este că sentimentele negative ale Occidentului față de lume se datorează faptului că energia și materiile prime cruciale necesare dezvoltării economice nu mai sunt în mâinile Occidentului. Ceea ce posedă este putere militară și capital. Întrebarea este ce se poate realiza cu asta în circumstanțele actuale.

În continuare, permiteți-mi să spun ceva despre noi, ungurii. La ce întrebări trebuie să răspundă astăzi Ungaria și națiunea maghiară, cum și în ce ordine trebuie să le răspundem? Aceste întrebări sunt ca straturile unei dobostorte, stivuite una peste alta: cele mai importante de jos, bucățile mai ușoare și mai gustoase deasupra. Aceasta este ordinea pe care o voi urma acum.

Prima și cea mai importantă provocare, Dragi Prieteni, continuă să fie populația sau demografia. Cert este că există încă mult mai multe înmormântări decât botezuri. Fie că ne place sau nu, popoarele lumii pot fi împărțite în două grupe: cele care sunt capabile să-și mențină biologic numărul; și cei care nu sunt, care este grupul căruia îi aparținem. Situația noastră s-a îmbunătățit, dar nu a existat o întoarcere. Acesta este alfa și omega a tuturor: dacă nu există o întoarcere, mai devreme sau mai târziu vom fi strămuți din Ungaria și vom fi strămuți din Bazinul Carpaților.

A doua provocare este migrația, pe care ați putea-o numi înlocuirea populației sau inundație. Există o carte remarcabilă din 1973 despre această problemă, care a fost scrisă în franceză și publicată recent în Ungaria. Se numește „Tabăra Sfinților” [Le Camp des Saints] și o recomand tuturor celor care doresc să înțeleagă evoluțiile spirituale care stau la baza incapacității Occidentului de a se apăra. Migrația a împărțit Europa în două – sau aș putea spune că a divizat Occidentul în două. O jumătate este o lume în care popoarele europene și non-europene trăiesc împreună. Aceste țări nu mai sunt națiuni: nu sunt altceva decât un conglomerat de popoare. Aș mai putea spune că nu mai este lumea occidentală, ci lumea post-occidentală. Și în jurul anului 2050, legile matematicii vor duce la schimbarea demografică finală: orașele din această parte a continentului – sau din acea parte – vor vedea ponderea rezidenților de origine non-europeană crescând la peste 50% din total. Și iată-ne în Europa Centrală – în cealaltă jumătate a Europei, sau în Occident. Dacă nu ar fi oarecum confuz, aș putea spune că Occidentul – să spunem Occidentul în sensul său spiritual – s-a mutat în Europa Centrală: Occidentul este aici, iar ceea ce a rămas acolo este doar post-Occidentul. O bătălie este în desfășurare între cele două jumătăți ale Europei. Le-am făcut post-occidentilor o ofertă bazată pe toleranță sau pe lăsarea unii pe alții în pace, permițând fiecăruia să decidă singur cu cine vrea să trăiască; dar ei resping acest lucru și continuă să lupte împotriva Europei Centrale, cu scopul de a ne face ca ei. Voi lăsa deoparte comentariul moral pe care îl atașează la asta – până la urmă, aceasta este o dimineață atât de frumoasă. Acum se vorbește mai puțin despre migrație, dar, credeți-mă, nimic nu s-a schimbat: Bruxelles-ul, întărit cu trupe afiliate lui Soros, vrea pur și simplu să ne forțeze migranții. De asemenea, ne-au dus în instanță pentru sistemul maghiar de apărare a frontierei și au dat un verdict împotriva noastră. Din mai multe motive nu se pot spune prea multe despre asta acum, dar am fost declarați vinovați. Dacă nu ar fi fost criza refugiaților din Ucraina, ei ar fi început să ne impună această hotărâre, iar modul în care se desfășoară această situație va fi însoțit de mult suspans. Dar acum a izbucnit războiul și primim sosiri din Ucraina, așa că această problemă a fost lăsată deoparte – nu au scos-o de pe ordinea de zi, ci doar au pus-o deoparte. Este important să le înțelegem. Este important să înțelegem că acești oameni buni de acolo, în Occident, în post-Occident, nu suportă să se trezească în fiecare dimineață și să constate că zilele lor – și într-adevăr toată viața – sunt otrăvite de gândul că totul este pierdut. . Așa că nu vrem să-i confruntăm cu asta zi și noapte. Tot ce cerem este ca ei să nu încerce să ne impună o soartă pe care noi nu o vedem ca o simplă soartă pentru o națiune, ci ca nemesisul ei. Asta este tot ce cerem și nu mai mult.

Într-un astfel de context multietnic, există aici o simulare ideologică despre care merită să vorbim și să ne concentrăm. Stânga internaționalistă folosește o simulare, un șiretlic ideologic: pretenția – pretenția lor – că Europa, prin natura ei, este populată de popoare de rasă mixtă. Aceasta este o dealtă istorică și semantică, deoarece combină două lucruri diferite. Există o lume în care popoarele europene sunt amestecate cu cele care sosesc din afara Europei. Acum, aceasta este o lume cu rasă mixtă. Și există lumea noastră, în care oamenii din Europa se amestecă între ei, se mișcă, lucrează și se mută. Așa că, de exemplu, în Bazinul Carpatic nu suntem mestiți: suntem pur și simplu un amestec de popoare care trăiesc în propria noastră patrie europeană. Și, având în vedere o aliniere favorabilă a stelelor și un vânt care urmează, aceste popoare se contopesc într-un fel de sos maghiar-panonian, creând propria lor nouă cultură europeană. De aceea ne-am luptat mereu: suntem dispuși să ne amestecăm unii cu alții, dar nu vrem să devenim popoare de rasă mixtă. De aceea am luptat la Nándorfehérvár/Belgrad, de aceea i-am oprit pe turci la Viena și – dacă nu mă înșel – de aceea, în vremuri încă mai vechi – francezii i-au oprit pe arabi la Poitiers. Astăzi, situația este că civilizația islamică, care se îndreaptă constant spre Europa, și-a dat seama – tocmai din cauza tradițiilor din Belgrad/Nándorfehérvár – că ruta prin Ungaria este una nepotrivită de-a lungul căreia să-și trimită oamenii în Europa. Acesta este motivul pentru care Poitiers a fost rejucat; acum originile incursiunii nu sunt în Est, ci în Sud, de unde ocupă și inundă Vestul. S-ar putea să nu fie încă o sarcină foarte importantă pentru noi, dar va fi pentru copiii noștri, care vor trebui să se apere nu numai de Sud, ci și de Vest. Va veni vremea când va trebui să acceptăm cumva creștinii care vin la noi de acolo și să-i integrăm în viața noastră. Acest lucru sa întâmplat înainte; iar cei pe care nu vrem să-i lăsăm să intre vor trebui să fie opriți la granițele noastre de vest – Schengen sau fără Schengen. Dar aceasta nu este sarcina momentului și nu este o sarcină pentru viața noastră. Sarcina noastră este doar să ne pregătim copiii pentru a putea face acest lucru. După cum a spus [Președintele Camerei] László Kövér într-un interviu, trebuie să ne asigurăm că vremurile bune nu creează oameni slabi și că acești oameni slabi nu aduc vremuri grele poporului nostru.

Doamnelor si domnilor,

Demografia, migrația și următorul strat este genul – și ceea ce numim Legea pentru protecția copilului. Se vorbește mai puțin despre asta acum pentru că alte lucruri ocupă primele pagini ale ziarelor, dar să nu uităm că și pe această problemă am fost duși în judecată – și așteptăm verdictul. Singurul rezultat pe care l-am obținut aici este parțial – sau poate în întregime – datorită ministrului Judit Varga. Am reușit să separăm marea noastră dezbatere asupra întregii probleme de gen de dezbaterea privind banii UE, iar cei doi merg acum pe căi separate. Și aici, poziția noastră este simplă. Cerem o altă ofertă de toleranță: nu vrem să le spunem cum ar trebui să trăiască; le cerem doar să accepte că în țara noastră un tată este bărbat și o mamă este femeie și că ne lasă copiii în pace. Și le cerem să aibă grijă ca și armata lui George Soros să accepte acest lucru. Este important ca oamenii din Occident să înțeleagă că în Ungaria și în această parte a lumii aceasta nu este o întrebare ideologică, ci pur și simplu cea mai importantă întrebare din viață. În acest colț de lume nu va exista niciodată o majoritate în favoarea nebuniei occidentale – scuzele mele tuturor – care se joacă acolo. Pur și simplu, maghiarii – sau fiii altor popoare – nu pot să-și înțeleagă asta. Există toate aceste lucruri de gen: transnațional și transgender; dar cel mai departe putem merge cu asta este să spunem „Transilvania” – deși în maghiară se numește „Erdély”. Nu putem merge mai departe de atât. Așa că vă rog să nu fiți induși în eroare, să nu fiți înșelați: există un război, o criză energetică, o criză economică și o inflație de război și toate acestea ne desenează un paravan în fața ochilor, un paravan între noi și problema de gen și migrație. Dar, de fapt, tocmai pe aceste aspecte se va decide viitorul. Aceasta este marea bătălie istorică pe care o ducem: demografie, migrație și gen. Și tocmai asta este miza în bătălia dintre stânga și dreapta. Nu voi menționa numele unei țări prietene, ci doar mă refer la el. Există o țară în care Stânga a câștigat și unde una dintre primele măsuri a fost să-și demonteze gardul de graniță; iar a doua măsură a fost recunoașterea oricărei „reguli de gen” – nu numai căsătoria între persoane de același sex, ci și dreptul acestor cupluri de a adopta copii. Să nu ne lăsăm păcăliți de conflictele actuale: acestea sunt problemele care vor decide viitorul nostru.

Cum ne putem proteja? În primul rând, fiind hotărât. Apoi căutând aliați. Acesta este ceea ce i-a dat importanța lui V4. Deci, ceea ce a dat recent Visegrád Four o mare importanță este faptul că asupra acestor probleme am putut vorbi cu o singură voce. Într-adevăr, nu este întâmplător faptul că post-occidentalii au făcut tot posibilul să demonteze Visegrád Four. În plus, a intervenit războiul, iar acest lucru a zdruncinat cooperarea polono-maghiară care a fost axa cooperării V4. În ceea ce privește războiul, polonezii și ungurii au același interes strategic: nu vor ca rușii să se apropie mai mult, vor ca suveranitatea Ucrainei să fie păstrată și vor ca Ucraina să fie o democrație. Amândoi ne dorim exact aceleași lucruri și totuși acest război îngreunează relațiile cu prietenii noștri. Acest lucru se datorează faptului că atunci când vine vorba de chestiuni ale capului, interesele despre care am vorbit sunt clar aliniate; dar problema sunt chestiuni ale inimii. Problema relațiilor maghiare-polone este una de inimă. Noi, ungurii, vedem acest război ca pe un război între două popoare slave și ca pe unul din care vrem să stăm departe. Dar polonezii îl văd ca pe un război în care sunt și ei implicați: este războiul lor și aproape îl duc. Și întrucât aceasta este o chestiune de inimă, nu putem ajunge la o înțelegere între noi în privința ei, ci trebuie să ne folosim intelectul pentru a salva tot ce putem din prietenia și alianța strategică polono-maghiară pentru perioada postbelică. Bineînțeles că mai avem prietenii noștri slovaci și cehi, dar au avut loc schimbări de guvernare în acele țări, unde ei preferă în prezent lumea post-occidentală și nu vor să se angajeze în conflicte cu Bruxelles-ul – de la care primesc bine. note. După părerea mea, este ca și cum le-ați lega caii într-un grajd în flăcări. Mult succes cu asta!

După acestea, a patra întrebare este problema războiului. Fiecare război poate fi privit din mai multe perspective, dar aspectul principal al fiecărui război este faptul că mamele își vor jeli copiii și copiii își vor pierde părinții. Această considerație ar trebui să prevaleze pe toate celelalte – chiar și în sfera politicii. Pentru guvernul maghiar, aceasta înseamnă că datoria noastră principală este să ne asigurăm că părinții maghiari și copiii maghiari nu se află într-o astfel de situație. Aici pot să menționez că sunt țări care ne critică pentru că consideră că nu suntem suficient de angajați față de ucraineni. Dar acele țări sunt departe și cel mult oferă sprijin în termeni de bani sau arme; între timp astăzi noi, ungurii, suntem singurii, în afară de ucraineni, care mor în acel război. Conform înregistrărilor noastre, până în prezent, optzeci și șase de maghiari și-au pierdut viața în acel război. Aceasta este o perspectivă complet diferită. Noi, ungurii, am fost singurii care am vărsat sânge în acel război, în timp ce cei care ne critică nu au vărsat niciunul. Acesta este motivul pentru care, ca țară vecină, Ungaria are dreptul să spună că pacea este singura soluție care va salva vieți omenești și singurul antidot împotriva inflației din vreme de război și a crizei economice din timpul războiului.

Cum ne vom gândi despre acest război în viitor? Ne vom menține părerea că acesta nu este războiul nostru. Ungaria este membră NATO și punctul nostru de plecare este că NATO este mult mai puternică decât Rusia și, prin urmare, Rusia nu va ataca niciodată NATO. Afirmația că Rusia nu se va opri la Ucraina este un punct de discuție propagandistic slab – dar de înțeles – folosit de Ucraina. Înțeleg, pentru că scopul lor este să ne implice pe noi, să implice cât mai multe țări de partea lor în acest război; dar îi lipsește orice bază în realitate. În același timp, din moment ce suntem membri NATO și dorim să rămânem în afara acestui război, situația noastră a devenit una delicată. Asta pentru că NATO și Uniunea Europeană au decis că, deși nu vor deveni beligeranți, vor furniza totuși arme și vor impune sancțiuni economice severe; și fie că-i place sau nu, asta înseamnă că ei sunt de facto – nu de jure, ci de facto – părți în acest conflict. Acum ne aflăm în situația periculoasă de a trebui să îi ajutăm cumva pe ucraineni, fiind totodată o parte de facto a conflictului, asigurându-ne totodată că autoritățile de la Moscova nu văd aceasta ca o situație în care noi – NATO și Uniunea Europeană – au devenit beligeranți formali. Aceasta este poziția pe care Uniunea Europeană și NATO se echilibrează în fiecare zi, asumându-și în același timp riscuri uriașe.

Întrucât se pot citi multe despre război, dacă mai am atenția ta, aș vrea să spun câteva cuvinte despre cum a apărut acest război și care au fost motivele lui. Desigur, toată lumea știe că Rusia a atacat Ucraina. Așa sa întâmplat. Acum să ne uităm la motivul pentru asta. Să remarcăm și problema că odată ce înțelegi ceva, ești la doar un pas de a-l accepta. Dar este foarte important să facem o distincție morală între a înțelege ceva și a accepta ceva. Ceea ce înseamnă acest lucru în termeni concreti este că este important să înțelegem de ce rușii au făcut ceea ce au făcut; dar de aici nu rezultă că dacă înțelegi ce au făcut ei, accepți ceea ce au făcut. Rușii au făcut o cerere foarte clară de securitate și chiar au notat-o ​​într-un mod rar în diplomație, trimițând-o americanilor și NATO. Ei și-au scris cererea ca Ucraina să nu fie niciodată membră a NATO, ca Ucraina să declare acest lucru, că NATO însăși asigură Rusia de acest lucru și să ne angajăm să nu plasăm niciodată arme pe teritoriul Ucrainei care ar putea lovi teritoriul Rusiei. Occidentul a respins această ofertă și a refuzat să o negocieze. Ei au spus că NATO are o „politică a ușilor deschise”: ușa este deschisă, oricine poate aplica și noi vom decide dacă vrem sau nu să-i acceptăm. Și consecința acestui refuz este că astăzi rușii caută să realizeze prin forța armelor cerințele de securitate pe care anterior căutaseră să le îndeplinească prin negociere. Trebuie să spun că acest război nu ar fi izbucnit niciodată dacă am fi fost puțin mai norocoși și la această oră crucială președintele Statelor Unite ale Americii se numea Donald Trump și dacă înainte am fi reușit să o convingem pe Angela Merkel să nu părăsiți mandatul: dacă Donald Trump ar fi fost președintele SUA și Angela Merkel cancelarul Germaniei. Dar nu am fost norocoși, așa că acum suntem în acest război.

Strategia occidentală în acest război se bazează pe patru piloni. Este o strategie sensibilă pe hârtie și poate chiar are cifre care să o susțină. Primul a fost că Ucraina nu poate câștiga singură un război împotriva Rusiei, dar o poate face cu antrenament de la anglo-saxoni și cu arme NATO. Asta a fost prima afirmație. A doua afirmație strategică a fost că sancțiunile ar slăbi Rusia și ar destabiliza conducerea de la Moscova. Al treilea element strategic a fost că – deși ne vor afecta și pe noi – vom putea face față consecințelor economice ale sancțiunilor, astfel încât să fie răniți mai mult și să fim răniți mai puțin. Iar a patra considerație strategică a fost că lumea se va alinia în spatele nostru, pentru că noi aveam dreptate. Ca urmare a acestei strategii excelente, însă, astăzi situația este că stăm într-o mașină cu patru cauciucuri deflate. Este absolut clar că războiul nu poate fi câștigat așa. Ucrainenii nu vor câștiga niciodată un război împotriva Rusiei cu pregătirea și armele americane. Acest lucru se datorează faptului că armata rusă are superioritate asimetrică. Al doilea fapt cu care trebuie să ne confruntăm este că sancțiunile nu destabilizază Moscova. Al treilea este că Europa are probleme: probleme economice, dar și probleme politice, cu guvernele care cad ca pe domino. Tocmai de la izbucnirea războiului, guvernele britanic, italian, bulgar și estonie au căzut. Și toamna este încă înaintea noastră. Marea creștere a prețurilor a avut loc în iunie, când prețurile la energie s-au dublat. Efectele acestui lucru asupra vieții oamenilor, care creează nemulțumire, abia încep să apară și am pierdut deja patru guverne. Și, în sfârșit, lumea nu numai că nu este cu noi, ci se poate demonstra că nu este cu noi. Din punct de vedere istoric, americanii au avut capacitatea de a alege ceea ce ei identifică ca fiind un imperiu malefic și de a chema lumea să stea de partea dreaptă a istoriei – o expresie care ne deranjează puțin, deoarece așa au spus comuniștii întotdeauna. Această abilitate pe care o aveau americanii de a-i pune pe toți de partea dreaptă a lumii și a istoriei, iar apoi lumea să le supună, este ceva care acum a dispărut. Cea mai mare parte a lumii, evident, nu este de această parte: nu chinezii, indienii, brazilienii, Africa de Sud, lumea arabă și nici Africa. O mare parte a lumii refuză pur și simplu să ia parte la acest război, nu pentru că ei cred că Occidentul este de partea greșită, ci pentru că pentru ei există mai mult în lume decât acest război și au propriile lor probleme pe care le au. se luptă cu și vor să rezolve. Este posibil ca acest război să fie cel care să pună capăt în mod demonstrabil acelei forme de ascendență occidentală care a fost capabilă să folosească diferite mijloace pentru a crea unitatea mondială împotriva anumitor actori într-o anumită problemă aleasă. Acea epocă se apropie de sfârșit și, așa cum se spune în limbajul bombastic al politicii, o ordine mondială multipolară ne bate acum la ușă.

Și dacă vorbim de război, pot folosi un stil adecvat pentru a pune o întrebare importantă: Chto delat? [în rusă „Ce este de făcut?”] Există problema că, în comparație cu celelalte, armata Ungariei nu pare să fie foarte mare. Există problema că, în comparație cu PIB-ul, să zicem, al marilor țări europene și al SUA, și PIB-ul Ungariei pare modest. Deci putem avea o viziune clară asupra situației, putem avea perspective excelente cu privire la război, putem avea o viziune clară, putem avea o propunere strategică; dar știi că atunci când vine vorba de război toate acestea contează foarte puțin, pentru că războiul este un preludiu. Cuvântul celor puternici va fi decisiv. Ungaria nu ar trebui să prețuiască iluzia că, cu sfaturile noastre excelente, vom putea influența evenimentele războiului și strategia Occidentului. Cu toate acestea, în orice dezbatere consider că este o chestiune de onoare și un principiu moral că trebuie să încercăm să ne expunem poziția și să încercăm să convingem Occidentul să dezvolte o nouă strategie care să înlocuiască rapoartele goale de victorie. Dacă mașina dvs. are patru anvelope deflate, trebuie să schimbați roțile – toate patru. Este nevoie de o nouă strategie; iar accentul său – ținta din punctul său de vedere – nu ar trebui să fie pe câștigarea războiului, ci pe negocierea păcii și pe a face o ofertă bună de pace. Vorbind la figurat, trebuie să spun că acum sarcina Uniunii Europene nu este să stea alături nici de ruși, nici de ucraineni, ci de a sta între Rusia și Ucraina. Aceasta ar trebui să fie esența unei noi strategii.

Ce se va intampla? Rușii vorbesc o limbă veche. Așa că atunci când le ascultăm, parcă auzim sunetele trecutului: sistemul de gesturi, categoriile, cuvintele. Când îl ascult pe domnul Lavrov, este ca ceea ce am auzit acum treizeci sau patruzeci de ani. Dar asta nu înseamnă că ceea ce spun ei nu are sens: are sens și merită luat în serios. În urmă cu două zile, de exemplu, un oficial rus a spus că vor împinge înainte în Ucraina până când linia frontului va fi atât de avansată încât de acolo armele deținute de ucraineni nu vor mai putea lovi teritoriul rus. Cu alte cuvinte, cu cât țările NATO furnizează mai mult arme moderne ucrainenilor, cu atât rușii vor împinge mai mult linia frontului. Asta pentru că sunt o națiune militară care gândește doar în ceea ce privește securitatea și este interesată doar să se asigure că nu este atacată de pe teritoriul ucrainean. Deci, în acest moment ceea ce facem este să prelungim războiul, fie că vrem sau nu. Aceasta înseamnă că nu vor exista discuții de pace ruso-ucrainene. Aceasta este o idee cu care ar trebui să ne obișnuim. Oricine se așteaptă la astfel de discuții va aștepta în zadar. Întrucât Rusia dorește garanții de securitate, războiul nu poate fi încheiat decât prin negocieri ruso-americane. Nu va fi pace până nu vor exista discuții ruso-americane. Aș putea contracara acest lucru spunând: „Dar uitați-vă la noi, europenii, aici”. Dar, din păcate, prietenii mei, trebuie să spun că noi europenii ne-am irosit șansa de a influența evenimentele. L-am risipit după 2014, când i-am lăsat pe americani în afara primului acord de la Minsk creat în timpul conflictului din Crimeea, și am formulat în schimb un acord de la Minsk cu garanție franco-germană. Astfel ar fi trebuit implementat, dar, din păcate, noi europenii – sau germanii și francezii care ne reprezentau – nu am putut să o punem în aplicare. Iată de ce acum rușii nu vor să negocieze cu noi, ci cu cei care pot obliga Ucraina să facă ceea ce a fost de acord. Așadar, situația este ca cea de după cel de-al Doilea Război Mondial: Europa se află din nou într-o situație în care nu va avea un cuvânt de spus în cea mai importantă problemă de securitate, care va fi decisă din nou de americani și ruși.

În acest moment, aș dori să fac un alt comentariu, deoarece din această perspectivă putem vedea pericolul pe care îl reprezintă propunerea Uniunii Europene de a schimba sistemul decizional de politică externă pentru statele membre. În sistemul actual, toate deciziile de politică externă pot fi luate doar în unanimitate, dar propunerea este de a schimba acest lucru, astfel încât să fie posibilă crearea unei politici externe europene comune cu o majoritate simplă de voturi. Experiența istorică a Ungariei ne spune că, dacă o țară este forțată să adopte o politică externă pe care nu și-o dorește, chiar dacă acea politică trebuie să câștige două treimi din voturi în UE, atunci pur și simplu numele pentru aceasta este imperialism. Iar argumentul că doar în acest fel Europa poate deveni un jucător politic mondial este, încă o dată, un joc de viteză. Motivul pentru care Europa nu poate deveni un jucător politic mondial este că nu își poate păstra propria casă în ordine, nu poate păstra ordinea în propria curte. Cel mai bun exemplu în acest sens este războiul ruso-ucrainean. Acest lucru ar trebui rezolvat, dar vă pot da și alte exemple. Minsk ar fi trebuit să fie impus. Croații sunt înșelați în Bosnia. Aceasta este o problemă complicată, dar aș dori doar să știți că croații care locuiesc în Bosnia și care au dreptul legal de a-și alege liderul sunt înșelați de bosniaci, iar aceștia din urmă folosesc de fapt lacune în legea electorală. pentru a alege croatii. Croații vorbesc despre această chestiune la fiecare reuniune a Consiliului European, iar noi, maghiarii, îi sprijinim cu toate mijloacele de care dispunem, dar UE este incapabilă să rezolve această problemă. Sau este problema apărării granițelor noastre. Scopul nu ar trebui să fie acela de a deveni un jucător politic mondial. Ar trebui să fie suficient ca ambiția noastră să fie ca UE să fie capabilă să-și apere propriile frontiere; dar nu se poate, iar bietul Salvini – care a încercat să facă asta – este dus în judecată, și sunt cei care vor să-l închidă. Sau există extinderea UE în Balcani: Grecia este membră a UE, Ungaria este membră a UE, dar între noi există o mare gaură neagră, Balcanii. Din motive geopolitice și economice, UE ar trebui să aducă pe alții în propria sa lume, dar nu este în măsură să facă acest lucru. Așadar, Europa nu ar trebui să aspire la un rol în politica mondială, ci ar trebui să stabilească și să atingă obiectivul modest de a putea soluționa problemele de politică externă care apar în propria curte.

Demografie, migrație, gen, război. Al cincilea set de provocări cu care ne confruntăm se referă la energie și economie. Aceasta este o problemă complexă. Cel mai bun lucru de făcut este să te întorci la punctul unu, așa cum o faci după ce un pas de dans a greșit, și să începi din nou în încercarea de a înțelege situația. Trebuie să puneți cele mai simple întrebări. Aici cea mai simplă întrebare este aceasta: Cine beneficiază de acest război? Răspunsul este că partea care beneficiază este cea care are propriile surse de energie. Rușii se descurcă bine. Am calculat greșit, gândindu-ne că dacă nu cumpărăm energie de la ruși vor avea mai puține venituri. Aceasta este o greșeală, deoarece veniturile sunt determinate nu numai de cantitatea vândută, ci și de prețul unitar. Și situația de astăzi este că rușii vând mai puțină energie, dar au venituri mult mai mari. Deci rușii se descurcă bine. Importurile Uniunii Europene din Rusia au scăzut cu 23%, dar în aceeași perioadă veniturile Gazprom s-au dublat. Chinezii s-au descurcat bine. În ceea ce privește energia, chinezii erau la cheremul arabilor, obținându-și toată energia din acea zonă a lumii. Dar acum că nu cumpărăm de la ruși, am transferat efectiv energia rusă către China, iar China și-a eliminat astfel dependența energetică. Și, desigur, marile companii americane beneficiază. Am întocmit această listă: în 2022 profiturile Exxon s-au dublat, Chevron s-au de patru ori, iar cele ale ConocoPhillips au crescut de șase ori. Știm cine merge bine din punct de vedere economic. Cui ii merge prost? Uniunea Europeană merge prost, pentru că deficitul său energetic – diferența dintre exporturile și importurile sale, sau valoarea acestora – s-a triplat, iar acum arată un deficit de 189 de miliarde de euro.

Cum ne afectează asta? Cea mai importantă problemă, sau setul de probleme, este ceea ce numim reducerile facturilor la utilitățile gospodărești. Care este viitorul acestor reduceri în Ungaria? Ieri l-am ascultat pe șeful RMDSZ [Alianța Democrată a Maghiarilor din România] și am aflat cum se face asta aici în România – cum încearcă să ajute oamenii să supraviețuiască în fața unor astfel de prețuri la energie. În Ungaria o facem diferit. În Ungaria am introdus un sistem la începutul anilor 2010, care cred că este o realizare politică uriașă și o realizare foarte importantă a politicii sociale. În 2010 era deja clar că prețul energiei, calculat pe piață, era foarte mare în comparație cu veniturile familiilor și, prin urmare, o mare parte din venitul lor câștigat era consumată de costuri esențiale, de taxele de utilități. Așa că am introdus un sistem în care am garantat tuturor gaze naturale, electricitate și termoficare la un preț stabilit, indiferent de ce costă energia pe piață. Prețul pieței era mai mare decât prețul fix, iar diferența era plătită de Guvern de la bugetul central. Acesta a fost sistemul maghiar și a funcționat bine timp de zece ani. Problema acum este că războiul a perturbat acest sistem, pentru că acum vedem prețuri la energie de război. Sarcina este de a apăra cumva reducerea sarcinilor energetice. Văd acum că vom reuși acest lucru, în sensul că tuturor va fi perceput în continuare cu prețul mai devreme până la nivelul mediu de consum. Nu este cazul în România. În Ungaria, toată lumea va continua să plătească prețul redus anterior până la nivelul mediu de consum, dar dacă consumă mai mult decât atât va trebui să plătească un preț de piață – nivelul căruia tocmai l-am făcut public. Dacă reușim să păstrăm acest lucru și, astfel, să îl protejăm, vom putea, de asemenea, să o revendicăm ca o realizare politică uriașă și un succes de politică socială. Pentru a vă face o idee despre amploarea acestui lucru, vă pot sublinia ce s-a schimbat. Dacă mă uit la anul 2021, pot spune că suma pe care statul maghiar a plătit-o – pentru că taxele pentru utilitățile casnice au fost fixate la un nivel mai mic decât prețul pieței – a fost de 296 de miliarde de forinți, în total. În 2022, dacă prețurile fixe actuale s-ar menține până la sfârșitul anului, nu am plăti 296 de miliarde de forinți, ci 2.051 de miliarde de forinți. Aceasta ar fi de șapte ori valoarea anterioară, ceea ce economia maghiară ar fi pur și simplu incapabil să-l suporte. Acest lucru trebuie rezolvat. De aceea am decis să protejăm prețul până la nivelul mediu de consum, dar peste acesta se va aplica un preț de piață. Acesta este și motivul pentru care am reprogramat orice tip de investiție non-energetică. Cele care nu au fost încă demarate nu vor începe, în timp ce cele care au fost demarate ca investiții publice vor fi finalizate, pentru că nimic nu poate rămâne în stare neterminată. Aici, dincolo de graniță, vom finaliza totul. Aici și acasă vom garanta bani pentru ceea ce trebuie continuat, dar nu putem lansa noi investiții, pentru că nici aici și nici acasă nu pot garanta în vreun fel finalizarea a ceea ce lansăm acum. Ar fi iresponsabil. Deci trebuie să așteptăm.

Și, în sfârșit, mai există o sarcină: trebuie să ne retragem din gazele naturale. Electricitatea reprezintă o povară mult mai mică pentru Ungaria, deoarece avem o centrală nucleară și energie solară. Dacă putem schimba consumul de la gaz către alte surse, cum ar fi electricitatea sau biomasa – termenul modern pentru lemn – atunci povara care ne îngreunează va fi redusă. Aceasta este o sarcină fezabilă și realizabilă conform planurilor bugetare actuale.

În domeniul economic următoarea problemă cu care ne confruntăm este recesiunea. Acesta este un mod elegant de a semnala că performanța economiei anul viitor va fi mai mică decât în ​​anul precedent. Întreaga Europă este în strânsoarea recesiunii. În Ungaria, acest lucru este agravat de faptul că, din moment ce folosim forintul, atunci când cursul de schimb dolar-euro se modifică, adică atunci când dolarul se întărește, acest lucru duce automat la o slăbire imediată a forintului. Și când ne aflăm într-o perioadă în care dolarul se întărește constant față de euro, sau cel puțin își menține nivelul ridicat la care a atins, acest lucru duce automat la o slăbire a forintului. Se pune, de asemenea, întrebarea dacă anul viitor economia va avea rezultate mai proaste decât în ​​acest an. Și în bugetul care a fost adoptat prognoza este că nu va fi așa, dar că vom crește. Problema este că, între timp, peste tot în Europa – sau cel puțin în majoritatea țărilor europene – va fi cu siguranță o recesiune, iar acest lucru va provoca instabilitate politică. Grecii antici spuneau că lumea există în două stări: uneori lumea se află într-o stare ordonată cunoscută sub numele de cosmos, iar alteori este într-o stare de dezordine sau haos. Iar aceasta din urmă este direcția în care se îndreaptă acum economia europeană. Dilema cu care trebuie să ne confruntăm noi maghiarii – și trebuie să găsim cheia pentru a o rezolva – este aceasta: într-o recesiune globală, este posibil să existe o excepție locală? Și scopul nostru pentru următorii doi ani este să facem din Ungaria o excepție locală într-o criză globală. Un obiectiv ambițios!

Acest lucru înseamnă, de asemenea, că, deși tocmai am câștigat alegerile, ne-am dori să vedem cei patru ani de față ca o singură unitate, acest lucru nu este posibil; asta pentru că cei patru ani care ne urmează vor cuprinde două perioade de câte doi ani fiecare. Vor fi primii doi ani, între 2022 și 2024. În 2024 vor fi alegeri prezidențiale în America și atunci cred că va veni prima perspectivă cu adevărat serioasă de pace. Și apoi vor fi cei doi ani din 2024 până în 2026. Avem nevoie de un plan pentru primii doi ani și de un plan diferit pentru cei doi ani. Se poate face din Ungaria o excepție locală? Acest lucru se poate face, iar aici termenul cheie este „a rămâne afară”. Deci, în termeni economici, Ungaria va reuși să-și mențină succesul doar dacă rămânem în afara războiului, dacă rămânem în afara migrației, dacă rămânem departe de nebunia de gen, dacă rămânem în afara impozitului global – nu voi intra în asta. îndelung din lipsă de timp, dar vor să ni-l impună – și dacă rămânem în afara recesiunii generale din Europa.

Vestea bună este că am făcut asta în 2010. Este o veste bună că am făcut-o și în 2020, în timpul pandemiei de COVID. Am ieșit din fiecare criză mai puternic decât am intrat. Ceea ce s-a întâmplat în 2020 este că am depășit în curbură: în timpul crizei am depășit Grecia și Portugalia în ceea ce privește producția economică pe cap de locuitor. Problema este că, în timp ce depășeam în curbă, am dat peste o ploaie înghețată și acum trebuie să ne ținem cumva mașina pe pistă.

Cred că pentru a reuși este important pentru noi să putem ajunge la noi acorduri cu toți actorii cheie adaptați la noua situație – nu doar din punct de vedere politic, ci și din punct de vedere economic. Trebuie încheiat un nou acord cu Uniunea Europeană. Aceste negocieri financiare sunt în desfășurare și vom ajunge la un acord. Acum mergem împreună spre prăpastie, ținându-ne de mână, dar ne vom opri, ne vom întoarce unul către celălalt, ne vom îmbrățișa și vom ajunge la o înțelegere. Trebuie să se ajungă la un nou acord cu rușii. Ungaria trebuie să încheie un nou acord cu rușii; Ungaria trebuie să încheie un nou acord cu chinezii; și atunci trebuie să facem un nou acord cu Statele Unite – poate fi mai ușor cu republicanii decât cu actualii democrați. Și dacă reușim să facem asta, dacă putem ajunge la un acord cu toată lumea, așa cum o cer interesele noastre naționale, atunci în 2024 putem reveni pe vechea cale a creșterii și dezvoltării.

Există, de asemenea, întrebarea dacă anul viitor economia va avea o performanță mai slabă decât anul acesta. Și în bugetul care a fost adoptat prognoza este că nu va fi așa, dar că vom crește. Problema este că, între timp, peste tot în Europa – sau cel puțin în majoritatea țărilor europene – va fi cu siguranță o recesiune, iar acest lucru va provoca instabilitate politică. Grecii antici spuneau că lumea există în două stări: uneori lumea se află într-o stare ordonată cunoscută sub numele de cosmos, iar alteori este într-o stare de dezordine sau haos. Iar aceasta din urmă este direcția în care se îndreaptă acum economia europeană. Dilema cu care trebuie să ne confruntăm noi maghiarii – și trebuie să găsim cheia pentru a o rezolva – este aceasta: într-o recesiune globală, este posibil să existe o excepție locală? Și scopul nostru pentru următorii doi ani este să facem din Ungaria o excepție locală într-o criză globală. Un obiectiv ambițios! Acest lucru înseamnă, de asemenea, că, deși tocmai am câștigat alegerile, ne-am dori să vedem cei patru ani de față ca o singură unitate, acest lucru nu este posibil; asta pentru că cei patru ani care ne urmează vor cuprinde două perioade de câte doi ani fiecare. Vor fi primii doi ani, între 2022 și 2024. În 2024 vor fi alegeri prezidențiale în America și atunci cred că va veni prima perspectivă cu adevărat serioasă de pace. Și apoi vor fi cei doi ani din 2024 până în 2026. Avem nevoie de un plan pentru primii doi ani și de un plan diferit pentru cei doi ani. Se poate face din Ungaria o excepție locală? Acest lucru se poate face, iar aici termenul cheie este „a rămâne afară”. Deci, în termeni economici, Ungaria va reuși să-și mențină succesul doar dacă rămânem în afara războiului, dacă rămânem în afara migrației, dacă rămânem departe de nebunia de gen, dacă rămânem în afara impozitului global – nu voi intra în asta. îndelung din lipsă de timp, dar vor să ni-l impună – și dacă rămânem în afara recesiunii generale din Europa. Vestea bună este că am făcut asta în 2010. Este o veste bună că am făcut-o și în 2020, în timpul pandemiei de COVID. Am ieșit din fiecare criză mai puternic decât am intrat. Ceea ce s-a întâmplat în 2020 este că am depășit în curbură: în timpul crizei am depășit Grecia și Portugalia în ceea ce privește producția economică pe cap de locuitor. Problema este că, în timp ce depășeam în curbă, am dat peste o ploaie înghețată și acum trebuie să ne ținem cumva mașina pe pistă. Cred că pentru a reuși este important pentru noi să putem ajunge la noi acorduri cu toți actorii cheie adaptați la noua situație – nu doar din punct de vedere politic, ci și din punct de vedere economic. Trebuie încheiat un nou acord cu Uniunea Europeană. Aceste negocieri financiare sunt în desfășurare și vom ajunge la un acord. Acum mergem împreună spre prăpastie, ținându-ne de mână, dar ne vom opri, ne vom întoarce unul către celălalt, ne vom îmbrățișa și vom ajunge la o înțelegere. Trebuie să se ajungă la un nou acord cu rușii. Ungaria trebuie să încheie un nou acord cu rușii; Ungaria trebuie să încheie un nou acord cu chinezii; și atunci trebuie să facem un nou acord cu Statele Unite – poate fi mai ușor cu republicanii decât cu actualii democrați. Și dacă reușim să facem asta, dacă putem ajunge la un acord cu toată lumea, așa cum o cer interesele noastre naționale, atunci în 2024 putem reveni pe vechea cale a creșterii și dezvoltării.

În sfârșit, trebuie să spun că, în timp ce jonglam cu întâlnirile, să nu uităm că de fapt lucrăm spre 2030. Am vorbit despre multe lucruri, iar acum guvernarea maghiară îmi amintește de artiștii de circ chinezi care învârt douăzeci de farfurii deodată. asigurându-vă în același timp că niciunul dintre ele nu cada. În esență, aceasta este sarcina pe care trebuie să o abordam, dar nu trebuie să pierdem din vedere faptul că – pe lângă învârtirea plăcilor – cel mai important orizont și limită de timp pentru gândirea noastră este în jurul anului 2030. Analizele noastre sugerează că acesta este momentul în care problemele lumii occidentale se vor acumula și se vor înmulți din punct de vedere al tensiunii. Va fi o criză foarte gravă în Statele Unite. Tocmai am recomandat un autor francez și aș recomanda tuturor o carte a analistului american George Friedman, publicată tot în limba maghiară, intitulată „Furtuna înaintea calmului”. În ea, el subliniază diferitele provocări cu care vor trebui să se confrunte SUA, care vor atinge apogeul în jurul anului 2030. Dar cumva în acest interval de timp vom vedea și apariția tuturor problemelor zonei euro: Sudul și Nordul având căi de dezvoltare divergente, cu Sudul îndatorat și Nordul trebuind să-l finanțeze. Acest lucru va crea o tensiune care, după un timp, va fi nesustenabilă dacă Sudul nu se reformează pe liniile nordice. Dar ei nu manifestă prea multă înclinație pentru o schimbare bruscă a culturii, motiv pentru care datoria publică din Sud este în intervalul 120, 150 sau 180 la sută. Și apoi, în jurul anului 2030, va exista o nouă dinamică de putere în cadrul UE, pentru că până atunci central-europenii, noi central-europenii – care suntem tratați într-un mod despre care nu trebuie să detaliez aici – vom fi contribuitori neți. . Așa că va veni momentul în care – din cauza dezvoltării noastre mai rapide, a dezvoltării care este mai rapidă decât a lor – Ungaria nu va primi bani de la UE, ci va plăti bani pentru aceasta. Va plăti mai mult decât primește. Cehii sunt deja foarte aproape de a fi în această poziție. Dacă polonezii se dezvoltă în modul pe care îl vedem deja, ei vor ajunge în curând în acel moment în jurul anului 2030 și vom fi, de asemenea, acolo undeva în acea perioadă. Aceasta înseamnă că va exista o nouă dinamică a puterii: cel care plătește piperul sună melodia. Acest lucru va schimba, de asemenea, relațiile noastre și va crea o nouă situație pentru noi în cadrul Uniunii Europene. Cu alte cuvinte, Dragi Prieteni, în jurul anului 2030 va trebui să fim în formă maximă. Atunci vom avea nevoie de toată puterea noastră: forță diplomatică, economică, militară și intelectuală.

Și, în sfârșit, luând sfatul lui Zsolt, voi enumera acum doar factorii care vor ajuta Ungaria să facă din noi o excepție locală într-o recesiune globală.

Prima este că avem încă apărarea la frontieră.

Al doilea este că avem o societate bazată pe familie, care este un factor care garantează multă energie și motivație.

În acest moment, implementăm dezvoltări majore în armată și sectorul industrial militar.

Ne diversificăm sursele de energie. De altfel, ceea ce vrea UE nu este diversificare. Diversificarea înseamnă că nu ești vulnerabil, deoarece îți poți sursa energie dintr-o varietate de locuri. Ceea ce fac ei este să impună sancțiuni, al căror scop este să îi împiedice să o primească dintr-un anumit loc. Aceasta este o cu totul altă poveste. Nu vrem să încetăm să obținem energie din Rusia, pur și simplu vrem să nu o mai obținem exclusiv din Rusia.

A cincea noastră oportunitate este să profităm de schimbarea tehnologică. Dacă suntem suficient de rapizi, putem oricând câștiga atunci când apar schimbări tehnologice. Aici avem exemplul mașinilor electrice. În Ungaria facem investiții uriașe în baterii și în cel mai scurt timp vom fi al treilea cel mai mare producător de baterii din lume – al treilea cel mai mare producător de baterii în termeni absoluți, nu în procente – și al cincilea cel mai mare exportator din lume. Deci, există aceste nișe în care putem intra.

Afluxuri de capital străin: aceasta este a șasea noastră mare oportunitate. Capitala vine atât din Est, cât și din Vest. În 2019 – sau poate în 2020 – Coreea de Sud aducea deja cele mai multe investiții, urmată de China în anul următor și de Coreea din nou anul acesta. Între timp, investiția germană este în desfășurare: ieri a fost anunțată construcția unei noi fabrici Mercedes, care va fi o investiție de un miliard de euro. Suntem o țară de tranzit și vrem să rămânem o economie de tranzit. În acest moment trebuie să remarc că dacă lumea se va separa în blocuri și va fi din nou împărțită în Est și Vest, nu vom fi un punct de întâlnire sau o țară de tranzit. Dacă vor apărea blocuri de putere nu vom fi un punct de întâlnire, o poartă, un punct de contact care să combine avantajele atât ale Estului, cât și ale Vestului, ci vom fi la marginea a ceva, la periferie. Și atunci Ungaria nu va fi o Ungarie prosperă, ci o garnizoană de avanpost prăfuită de genul despre care citim în lucrarea [romanerului de benzi desenate] Jenő Rejtő. Prin urmare, trebuie să ne opunem formării oricăror astfel de blocuri. Acesta este singurul mod în care o țară de tranzit și o economie de tranzit pot fi profitabile.

Următoarea noastră, a opta oportunitate se bazează pe stabilitatea politică: avem o majoritate de două treimi. Un guvern cu o majoritate de două treimi nu poate fi răsturnat și nu există dispute de coaliție, pentru că nu suntem într-o coaliție. Poate că ați acordat mai puțină atenție acestui lucru, dar de fapt în ultimii ani la nivel național am supravegheat și o schimbare generațională. Să lăsăm deoparte faptul că acum în Occident oamenii de vârsta mea își încep cariera politică. În Ungaria este diferit, iar eu mă îndrept spre ieșire. Trebuie să ne asigurăm că generația care ne urmează va avea conducerea aceluiași angajament național și emoțional pe care l-am dat Ungariei. Acesta este motivul pentru care am implementat în liniște o schimbare generațională, al cărei simbol este că o mamă de trei copii în vârstă de 44 de ani este președintele nostru al Republicii, în contrast cu sau alături de un prim-ministru ca mine, care va fi în curând în el. Anii șaizeci. Și dacă te uiți la Guvern, vezi miniștri în vârstă de 40 de ani – uneori de 40 de ani – care vor putea asigura conducerea Ungariei timp de douăzeci sau treizeci de ani. Bineînțeles, schimbarea generațională nu este niciodată ușoară, pentru că există o diferență între noii veniți care dau cu piciorul peste urme și cei care trag căruciorul. Cei care dau cu piciorul peste urme ar trebui să li se ofere șansa de a evolua într-un cort de circ, în timp ce cei care trag căruța ar trebui să fie implicați în luarea deciziilor politice.

A noua cheie pentru o strategie de succes a excepționalismului local este fundamentele noastre intelectuale și spirituale. Ungaria are încă concepția sa națională, sfera ei de sentiment național, cultura sa și o limbă capabilă să descrie o lume maghiară completă.

Și, în sfârșit, al zecelea factor care ne oferă o șansă de succes este ceea ce eu numesc ambiție. Ungaria are ambiție. Ungaria are ambiții comunitare și, într-adevăr, ambiții naționale. Are ambiții naționale, și chiar ambiții europene. Iată de ce, pentru a ne păstra ambițiile naționale, trebuie să dăm dovadă de solidaritate în perioada dificilă care ne așteaptă. Patria-mamă trebuie să stea împreună, iar Transilvania și celelalte zone din Bazinul Carpatic locuite de maghiari trebuie să stea împreună. Această ambiție, Dragi Prieteni, este cea care ne propulsează, ceea ce ne conduce – este combustibilul nostru. Este ideea că am dat întotdeauna lumii mai mult decât am primit de la ea, că ni s-a luat mai mult decât ni s-a dat, că am depus facturi care sunt încă neplătite, că suntem mai buni, mai harnici și mai talentați decât poziția în care ne aflăm acum și modul în care trăim și faptul că lumea ne datorează ceva – și că vrem și vom cere această datorie. Aceasta este cea mai puternică ambiție a noastră.

Mulțumesc pentru atenție. Succes Ungariei, succes ungurilor!”