Ruan Jiafan, ultima doriță: Balada lui Ciprian Porumbescu

Salonul Wende din cadrul Casei Funerară Baboshan din vestul capitalei Beijing a găzduit, astăzi, ceremonia de rămas bun de la Doamna Ruan Jiafan/阮家璠 (87 ani), diplomat și românist din cea de a doua generație de chinezi care au studiat în România, care au pus bazele și au construit legendara prietenie dintre China și România. Alături de membrii familiei au fost prezenți foști și actuali diplomați, profesori și jurnaliști chinezi, în majoritate vorbitori de limba română, prieteni ai României.

A fost o ceremonie zdrobitor de emoționantă, câtă vreme, la dorința doamnei Ruan, înaintea procedurilor de incinerare, Salonul Wende a fost dominat de acordurile Baladei lui Ciprian Porumbescu, una dintre lucrările care i-au însoțit anii de studenție, în România anilor ’50.

Având alături prietenii veterani chinezi româniști, astăzi am asistat la o nouă lecție de demnitate și profundă emoție, o lecție pe care doar în China, în Asia, o poți învăța, o poți înțelege fiind atent la detalii, la modul în care chinezii trăiesc momentele de final de drum.

Fără o pregătire anume, în ultimele clipe au răsunat din nou acordurile Baladei lui Ciprian Porumbescu … ca o ultimă și totuși nouă punte între pământul chinez și pământul românesc, între care, cu o modestie și trudă greu de înțeles astăzi, a fost construită prietenia China-România, niciodată trădată la Beijing.

Doamna Ruan Jiafan a plecat în eternitate, dar va rămâne unul dintre străluciții chinezi româniști din galeria de aur a celor care au trudit, construind permanent în dorința de a înțelege poporul și cultura română.

Drum lin, doamnă Ruan Jiafan

Într-unul dintre ultimele texte de memorii*, din urmă cu mai bine de zece ani, diplomatul deja pensionar Ruan Jiafan scria:

„Prima dată când am păşit pe pamântul României eram foarte tânără, aveam 18 ani. Era anul 1954. La un an după Festivalul Mondial al Tineretului din Bucureşti, răsuna încă melodia frumoasă a cântecului „În Bucureştiul iubit„．Mi-a plăcut acest cântec şi am petrecut frumoşii mei ani de studenţie în Bucureştiul iubit.　În primul an, am învăţat limba română începând cu alfabetul ABC, iar în al doilea an am început studenţia propriu-zisă: m-am înscris la filologia română, Universitatea Bucureşti (atunci purta numele Parhon). Şi, foarte repede, Eminescu, Creangă, Caragiale, Vlahuţa, Sadoveanu … m-au atras foarte mult şi m-au făcut să iubesc din suflet literatura română. Am colindat cu pasiune şi plăcere prin minunaţi codri ai literaturii şi, pe nesimţite, am terminat, în 1960 anii mei de vis, de studenţie.

Am crezut că o să studiez toată viaţa literatura română, dar soarta m-a dus în diplomaţie. Şi, nu am deloc părere de rău că m-a ales diplomaţia. Am lucrat ca interpret şi diplomat peste 40 de ani. (…) În aceşti peste 40 de ani, am însoţit nenumărate delagaţii în vizită fie în România, fie în China. Şi, cu aceste ocazii, am vizitat aproape toate judeţele din România şi toate provinciile din China. Tot cu aceste ocazii, nenumăraţi chinezi şi români au cunoscut îndeaproape cele două ţări şi cele două popoare. (…)

Cei peste 40 de ani mi-au lăsat multe amintiri frumoase pe care nu pot să le enumăr aici. Dar una din ele cred că merită să o amintesc. În anul 1983, fostul nostru conducător, Hu Yaobang, a făcut o vizită oficială în România iar eu am fost interpreta lui. La Braşov a avut loc un mare miting de prietenie la care dânsul trebuia să ţină o cuvântare. Înainte cu o zi, eu l-am rugat să citeze două versuri ale lui Eminescu în cuvântarea sa, şi anume: «Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, la trecutu-ţi mare, mare viitor». Dânsul a acceptat cu multă plăcere propunerea mea. A doua zi, la miting, când a citat aceste versuri, au răsunat prelung aplauzele călduroase. Şi eu am fost foarte bucuroasă şi multumită.

Ultima mea vizită în România a fost în anul 1993, când am condus o delegaţie a Asociaţiei de pace şi dezarmare din China. Revăzând multe locuri aşa de cunoscute, am fost foarte emoţionată. Deşi s-au petrecut multe schimbări în această lume, România a rămas tot aceeaşi ţară pitorească, iar poporul român a rămas tot acelaş popor prietenos şi primitor.”

Am fost onorat să fiu prezent la ceremonia de astăzi, alături de familie, pentru a transmite urmașilor doamnei Ruan Jiafan un mesaj de compasiune, de prețuire și profund respect pentru efortul și pasiunea cu care doamna Ruan și-a dedicat întreaga viață profesională prieteniei China-România.

Drum lin între stele, Doamnă Ruan Jiafan! Mulțumim.

* din volumul „Evantaiul celor 10.000 de gânduri – România şi China: trei veacurti de istorie”, volumul IV, 2014, Asociaţia Română de Prietenie cu Republica Populară Chineză, București