Arhive categorie: Veşti din China

China și UE promit accelerarea discuțiilor pe tratatele de investiții

Această galerie conține 2 poze.

Liderii Chinei și ai Uniunii Europene (UE) au susținut accelerarea negocierilor privind tratatul de investiții comune, document care să consolideze relațiile economice bilaterale, informează agenția de presă Xinhua. Anunțul a fost făcut după întâlnirea premierului chinez, Li Keqiang, cu președintele … Continuă să citești

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

China și Italia au semnat acorduri economice de 10 miliarde USD

Această galerie conține 2 poze.

Companiile chineze și italiene semnat, marți, la Roma, contracte în valoare de 10 miliarde USD, în cadrul vizitei pe care premierului Li Keqiang o efectuează în Italia. Potrivit China Daily, acordurile au fost semnate de lideri comitetului de afaceri chino-italian, fondat … Continuă să citești

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

XINHUA – Rusia promite să reacţioneze la planul american de construire a unei baze de rachete în România

Autorităţile de la Moscova vor reacţiona cu „măsurile necesare” în ceea ce priveşte construcţia unei noi baze militare americane în România, a declarat Alexander Grushko, Ambasadorul Rusiei la NATO, citat de Xinhua. Punerea în aplicare a planului SUA va submina … Continuă să citești

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

Beijing – Moscova în 13 ore și jumătate (5.822 km)

Această galerie conține 2 poze.

China și Rusia au semnat un acord de cooperare în domeniul feroviar de mare viteză care va scurta durata dintre Beijing și Moscova (5.822,22 km) la 13 ore și jumătate. Viteza de rulare ar urma să ajungă la 400 km/h, informează … Continuă să citești

Mai multe galerii | 6 comentarii

China și Rusia consolidează parteneriatul de cooperare

Această galerie conține 1 poză.

Noile proiecte de cooperare semnate, luni, de China și Rusia consolidează parteneriatul dintre cele două țări, care va conduce nu doar la dezvoltarea relațiilor bilaterale ci și la pacea lumii, stabilitatea regională și colaborarea la nivel mondial, transmite Xinhua. Luni, … Continuă să citești

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

CHINA – 12 condamnări la moarte în urma violenţelor din Xinjiang

Un tribunal din Kashgar, provincia chineză Xinjiang, a dispus, luni, condamnarea la moarte a unui număr de 12 persoane, sub acuzaţia de organizare de atacuri teroriste soldate cu moartea a 37 de civili, transmite agenţia oficială de presă Xinhua. Curtea … Continuă să citești

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

China şi Rusia semnează 50 de noi acorduri de cooperare

Această galerie conține 1 poză.

China şi Rusia semnează 50 de noi acorduri de cooperare, între care în domeniul energiei, finanţelor, industriei aerospaţiale, căilor ferate, stabilind ca ţintă menţinerea unor relaţii stabile şi durabile. Evenimentul are loc pe fondul prezenţei premierului chinez Li Keqiang în … Continuă să citești

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

China și Germania au semnat înțelegeri de 18,1 miliarde USD

Această galerie conține 2 poze.

Dialogului economic China – Germania, din aceste zile, a consemnat asumarea unui ghid cuprinzător care acoperă 110 acorduri de cooperare, pentru următorii cinci până la zece ani, acesta fiind cel mai mare plan de cooperare stabilit de China cu o … Continuă să citești

Mai multe galerii | Un comentariu

Larisa Andreea Iordache, Argint la CM de gimnastică Nanning 2014

Această galerie conține 1 poză.

Gimnasta română Larisa Andreea Iordache (foto) a câștigat, vineri seara, medalia de argint în finala probei individual compus a Compionatului Mondial aflat în desfășurare la Nanning, China. Cu un total de 59,765 puncte, Larisa Andreea Iordache a fost depășit[ de … Continuă să citești

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

Recepţie aniversară – 65 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice China – România

Această galerie conține 3 poze.

Asociaţia Poporului Chinez de Prietenie cu Străinătatea a organizat, vineri, la Beijing, o recepţie oficială pentru a marca aniversarea celor 65 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice cu România, Bulgaria, Hungaria, Cehia, Slovacia, Polonia şi Albania. La eveniment au … Continuă să citești

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

După trei seturi istovitoare, Simona Halep câștigă al treilea meci de simplu la China Open

Această galerie conține 4 poze.

După un meci la limita infarctului, dus până in extrmis: 7-6(7/4), 5-7, 7-6(7/1) Simona Halep (2 WTA) a câștigat jocul disputat în fața germancei Andrea Petkovic (17 WTA). Jacob Steimer, oficial al China Open (CO) 2014, consemnează că „după două … Continuă să citești

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

R.P. Chineză marchează a 65-a aniversare

Această galerie conține 4 poze.

Chinezii sărbătoresc, azi, 65 de ani de la înființarea Republicii Populare Chineze, în Piața Tian Anmen fiind organizată o ceremonie specială de înălțare a drapelului, la răsăritul Soarelui. Mii de localnici au participat la ceremonia tradițională, capitala Beijing fiind în … Continuă să citești

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

Convorbire între miniştrii Apărării din China şi România

Ministrul român al Apărării, Mircea Duşa, s-a întâlnit, marţi, la Beijing, cu Chang Wannian, Consilier de Stat şi Ministr al Apărării din China. Chang Wannian a arătat că, în cei 65 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între China … Continuă să citești

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

Simona Halep, calificată în turul trei la China Open 2014

Această galerie conține 4 poze.

Simona Halep (2 WTA) s-a calificat, marţi, în turul trei al China Open 2014 la tenis, după ce a dispus cu 2-0 (5-7, 4-6) de chinezoaica Lin Zhu. În următorul meci, Simona o va întâlni pe Andrea Petkovic (15 WTA) … Continuă să citești

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

Horia Tecău câștigător în finala de dublu la Shenzhen Open

Această galerie conține 1 poză.

Horia Tecau (foto dreapta) și Jean-Julien Rojer (Olanda) au câștigat, duminică, finala de dublu de la Shenzhen Open ATP, învingând echipa formată din Sam Groth și Chris Guccione din Australia. Rojer și Tecau și-au adjudecat titlul în două seturi, 2-0. … Continuă să citești

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

Simona Halep, victorie în primul meci la China Open 2014

Această galerie conține 2 poze.

Jucătoarea română de tenis, Simona Halep (2 WTA), a dispus, duminică seara, cu 2-0 (6-1, 6-4) de chehoaica Barbora Zahlavova Strycova (31 WTA). În a doua etapă, Halep o va întâlni pe chinezoaica Zhu Lin (168 WTA) care a beneficiat … Continuă să citești

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

XINHUA – România şi China au nevoie de o nouă foaie de parcurs în dezvoltarea relaţiilor viitoare

Această galerie conține 4 poze.

China şi România au stabilit să extindă cooperarea pragmatică, în cadrul vizitei pe care vicepremierul chinez, Zhang Gaoli, a efectuat-o în ţara central-est europeană, transmite agenţia oficială de presă chineză XINHUA. Cele două ţări şi-au respectat întotdeauna reciproc drumul de … Continuă să citești

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

Ambasadorul Huo Yuzhen: Vizita vice-premierului chinez în România va consolida relațiile dintre cele două țări

Această galerie conține 1 poză.

Vizita vice-premierului chinez Zhang Gaoli în România va promova la un nivel superior parteneriatul cuprinzător de prietenie și cooperare dintre cele două țări, a declarat Ambasadorul R.P. Chineze în România, E.S. Huo Yuzhen (foto), în cadrul unui interviu acordat agenției … Continuă să citești

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

CHINA – Fost vice-ministru judecat pentru mită în valoare de 5,8 milioane USD

Această galerie conține 1 poză.

Unul dintre importanţii oficiali chinezi judecat pentru corupţie, a pledat, vinovat pentru luare de mită, în cadrul procesului început, miercuri, la Tribunalul Intermediar al Poporului din Langfang, provincia Hebei, informeză China Daily. Liu Tienan, 59 ani, fost vice-ministru al Comisiei … Continuă să citești

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

Limba română a aniversat 58 de ani la Universitatea de Studii Străine din Beijing

Această galerie conține 1 poză.

Sursa: Radio China Internaţional Catedra de limba română a Centrului pentru Limbi şi Culturi Europene din cadrul Universităţii de Studii Străine din Beijing (BFS) împlineşte, în 2014, 58 de ani de existenţă. Aceasta a fost înfiinţată în 1956, conform unui acord … Continuă să citești

Mai multe galerii | Lasă un comentariu