Premierul chinez, Li Keqiang (foto), va vizita România și Uzbekistan, în perioada 25 – 29 noiembrie, a anunțat, luni, Ministerul chinez de Externe.
Potrivit agenției de presă XINHUA, liderul chinez va efectua o vizită oficială în România unde va participa la reuniunea liderilor China – Europa Centrală și de Est (ECE), în calitate de invitat al premierului român Victor Ponta. (…)
În timpul reuniunii liderilor China – ECE, Li Keqiang va expune măsurile Chinei de promovare a cooperării cu țările ECE și va avea schimburi de opinii cu liderii celor 16 națiuni participante, cu privire la dezvoltarea cooperărilor bilaterale.
În timp vizitei în România, premierul chinez va participa, de asemenea, la discuții cu liderii români în vederea dezvoltării unor relații sănătoase și stabile.
Textul integral AICI
REFERINȚE >>>
România va găzdui Forumul economic China – Europa Centrală şi de Est
Premierul Chinei va efectua, în noiembrie, o vizită în România
Deschiderea Reuniunii liderilor locali China – ECE, 2013
România la reuniunea liderilor locali China – Europa Centrală şi de Est, 2013
INTERVIU – România, o destinaţie importantă a investitorilor chinezi în Europa Centrală şi de Est
Ministrul Mihai Voicu la Conferinţa Secretariatului pentru Cooperare China – Europa Centrală şi de Est
România ar putea găzdui următorul Forum “China – Europa Centrală şi de Est” în 2013