COMENTARIU | Palestina, tragedie americană în spatele cortinei ruse

Gaza 2014 1AA venit (din nou) rândul palestinienilor să redescopere „binefacerile” prejudecăţilor americane privind dreptatea. Incontrolabila şi superioara  armată israeliană, având clemenţa şi binecuvântarea Washigtonului, „ară” Fâşia Gaza şi oraşele locuite de palestinieni, crimele umanitare reclamate în disperare de reprezentanţii Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) fiind semnale fără ecou. În spatele „asaltului” rusesc la adresa stabilităţii europene, SUA susţine necondiţionat crimele Israelului. În faţa acestora, Europa nu se arată la fel de indignată cum a fost în cazul Ucrainei. Fie pentru că tânărul stat Palestina este puţin mai departe, fie pentru că statul vecin Israel, are diverse pârghii de convingere şi nu se face să fii acuzat de antisemitism criticând o crimă evidentă.

Israel, Gaza, Golan, West Bank_MarcajExplicând că duc un război pentru eliminarea teroriştilor palestinieni şi a tunelurilor care leagă teritoriile palestiniene de cele controlate de Israel, oficialii de la Tel Aviv, prin vocea premierului Benjamin Netanyahu, sunt determinaţi să îşi ducă misiunea „până la capăt cu sau fără o încetare a focului”.

Fără îndoială, Israelul este în aceste zile o ţară invadatoare, odată ce a intrat şi atacă militar teritoriul altui stat. Să reţinem, în context, că SUA nu se grăbeşte să solicite izolarea Israelului, aşa cum a făcut-o în cazul Rusiei, deşi, în mod oficial, armata rusă nu a trecut graniţa.

„Nu vom fi de acord cu nicio propunere care nu va permite armatei israeliene să finalizeze această importantă sarcină pentru securitatea Israelului”, a susţinut Netanyahu (Agerpres), pe fondul imaginilor difuzate de televiziunile israeliene în care erau prezentaţi militanţi Hamas în timp ce lansau rachete.

Cu excepţia oficialilor ONU aflaţi în teritorii, singura ţară care a adoptat o poziţie tranşantă, anti-israeliană, este Turcia. Premierul Recep Tayyip Erdogan, susţinător al Palestinei, a comparat acţiunile militare israeliene cu misiunile de exterminare naziste: „Care este diferenţa între operaţiunile israeliene şi cele folosite de nazişti şi de Hilter?” … „Ceea ce se întâmplă în Gaza reaminteşte de spiritul rău şi pervers al lui Hiltler” (Mediafax).

Accentuând mesajul, Erdogan a afirmat că „cei care rămân tăcuţi în faţa acestui masacru sunt la fel de sângeroşi”, în condiţiile în care, de la declanşarea ofensivei israeliene în Fâşia Gaza (8 iulie), numărul palestinienilor ucişi a ajuns la peste 1.400, iar cel al răniţilor este de peste 7.000. De partea cealaltă, israelienii au înregistrat 56 de victime în rândul soldaţilor şi trei în rândul civililor.

Gaza in baie de sangeÎn condiţiile în care reprezentanţii ONU susţin că populaţia palestiniană din Fâşia Gaza se află în pragul unui dezastru, Pierre Krähenbühl, comisarul agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni, a solicitat Consiliului de Securitate şi comunităţii internaţionale „să ia măsurile necesare pentru rezolvarea acestei situaţii grave” (Mediafax).
Negocierile derulate de ONU, SUA şi cele două părţi implicate în conflict au determinat anunţarea unui armistiţiu de trei zile, început în această dimineaţă, situaţie care nu schimbă prea mult realitatea. Ne putem aştepta ca, începând de luni, guvernul israelian să dispună noi atacuri în lupta cu “tunelurile teroriste”.

Insist asupra realităţii duble cu care se măsoară evenimentele (nu pentru că este o noutate), făcând apel la detaşarea cu care trebuiesc privite evenimentele din Ucraina şi Palestina. Ambele ţări reclamă agresiunea externă, ambele ţări se confruntă militar, însă numai într-un singur caz comunitatea internaţională se manifestă isteric.

Situaţia din Fâşia Gaza, care pare veche de când lumea, a generat permanent reacţii de orgoliu în rândul liderilor israelieni care acuză spaţiul ca fiind generator de terorism. În aceste condiţii, Fâşia este supusă unui embargou economic şi alimentar total. Dacă israelienii nu fac victime lansând rachete şi atacând terestru, cei peste 1,6 milioane de palestinieni sunt oricum supuşi unui genocid alimentar. În această situaţie, replicile aripii înarmate a organizaţiei Hamas vin să contribuie la un joc al nervilor întinşi, joc acutizat odată ce ONU a recunoscut existenţa statului Palestina.PALESTINIAN-ISRAELI-CONFLICT-GAZA-STADIUMÎn condiţiile în care Hamas refuză recunoaşterea statului Israel, în ultimele săptămâni asistăm la o încercare de destructurare a grupării militare palestiniene. Ceea ce se întâmplă în realitate este o crimă umanitară pentru care Israelul nu va răspunde. Imaginile şcolilor, spitalelor şi taberelor umanitare ONU bombardate, a copiilor şi bătrânilor sfârtecaţi, nu sunt argumente plauzibile pentru un apel ferm la umanitate. Prin urmare, asistăm la escaladarea unui conflict în care crimele sunt scuzate şi argumentate de alte crime.

Având conturat acest orizont, observaţi cât se mai „vorbeşte” (sau nu) despre Siria şi situaţia de acolo, mult mai gravă decât cea din Palestina acestor zile. După trei ani de măcel asistat internaţional, sirienii au ales tot calea proprie, preşedintele Bashar al-Assad fiind reales, continuând astfel tradiţia şi moştenirea lăsată de Hafez al-Asad.

Protese ale sustinatorilor palestinieni, Londra iulie 2014 AOdată cu alegerile prezidenţiale şi eşecul infuziei de democraţie cu forţa, după ce ţara a fost distrusă şi izolată internaţional, comunitatea internaţională (SUA) pare să îşi găsească alte ţinte pentru a demonstra că ceea ce vine din afară este mereu mai bun, chiar dacă asta înseamnă moartea copiilor şi Protese ale sustinatorilor palestinieni, Londra iulie 2014 Bdistrugerea unei naţiuni. Amintesc doar că numai numărul copiilor ucişi în Siria este de peste 10.000. Cu toate astea, protestele de stradă din marile capitale ale lumii, fie că vorbim de cauza siriană, palestiniană, libaneză etc. nu par să impresioneze, cum nu impresionează oroarea generată clamând dreptatea, adevărul şi libertatea de a alege mereu calea mai bună, niciodată cea paşnică, mereu cu suportul şi asistenţă americană. Mai este încă nevoie de timp pentru a înţelege jocul incendiatorului chemat mereu să stingă incendiul.

Recomand un articol scris, în urmă cu aproape doi ani, de Lelia Munteanu, editor senior la publicaţia Gândul, intitulat „Cine a deschis porţile iadului”, text care lămureşte mai ales contextul în care este permanentizat conflictul israeliano-palestinian.
De asemenea, recomand lectura completă a realităţilor, nu doar serviciul interesat sau inconştient al politicienilor, al presei, al liderilor de opinie, preocupaţi să îşi justifice oricum şi oricât un punct de vedere care, fără îndoială, nu are cum să fie simplu, liniar, abrupt şi lipsit de nuanţe, oricât de plauzibil ar fi în construcţia lui.

PALESTINIANS-ISRAEL/Potrivit Mediafax, Statele Unite au confirmat că au reaprovizionat Israelul cu muniţie, la doar câteva ore după ce Casa Albă a condamnat atacul comis de către israelieni asupra unei şcoli ONU din Fâşia Gaza.

„Statele Unite s-au angajat să garanteze securitatea Israelului şi este crucial pentru interesele naţionale americane să ajute Israelul să dezvolte şi să menţină o capacitate de autoapărare puternică şi reactivă”, a declarat John Kirby, un purtător de cuvânt al Pentagonului, citat într-un comunicat.

NOTĂ: La câteva ore de la instituirea armistițiului de 72 de ore, Israelul a denunțat încetarea focului.

REFERINȚE >>>
COMENTARIU | Războiul răcanilor înfometaţi din presa est – europeană
COMENTARIU | Un viitor zid în faţa Rusiei şi Chinei, atacând corupţia din fostele ţări comuniste
COMENTARIU | Americănismul indecent şi fobia preşedintelui României la adresa Chinei
COMENTARIU – România, lumină obligatoriu din Vest!

Despre Dan Tomozei

jurnalist din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, Europa, Rusia. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.