COMENTARIU | România continuă să fie un brand în uriaşa piaţă chineză (III)

Într-o lume tot mai interconectată, în care nimic nu se mai face fără bani, probabil că România este una dintre puținele țări care visează proiecte, fără a proiecta și bugete pentru acestea. Cu un personal diplomatic subdimensionat, în multe cazuri total nepregătit pentru specificul economic și de relaționare chinez, diplomația românească suferă demonstrând constant că poate face rău țării fiind plătită pentru aceasta.

Afis 65 ANI RO-CN_OK 2ACine își poate imagina că în China poți activa eficient la nivel bilateral interstatal fără un număr suficient de vorbitori de chineză, nu a înțeles, din nou, pe ce lume trăim. Realitatea, însă, confirmă faptul că misiunile românești folosesc angajați locali pentru comunicarea cu partenerii. Nu este necesar să explic ce înseamnă asta, nici măcar din perspectiva reprezentării României.

Prost plătiți, văduviți de orice posibilitate de a atrage parteneriate (teama furtului a generat situații ridicole, împingând la „ilegalități” necesare pentru a nu face România de râs), angajații misiunilor diplomatice românești, din China și din întreaga lume, nu fac decât să accentueze o imagine a neputinței. Cu aproape 1.500 USD buget de protocol nu poți organiza un eveniment serios, la nivel de Ambasadă, dar ce te faci când cu această sumă este bugetat întreg protocolul pentru un an de zile? Suplimentele furnizate exclusiv Ambasadelor cu ocazia Zilei Naționale nu reprezintă decât o confirmare a blocajului devenit regulă.
Socotind simplu, eliberat de orice rigoare și măsură birocratic-administrativă, ieșirile sunt la nivelul valorii și capacităților care intră în sistem. O stare permanentă de nemulțumire, de birocratizare excesivă, de hârțogăreală inutilă dusă până la extremul idiotism generator de lehamite. De aici mai este un pas până la renunțarea totală și adoptarea AMR-ului, până la încheierea mandatului pe post. Cu astfel de oameni, într-o astfel de atmosferă și astfel de condiții, nici dumnezeii diplomației și economiei nu pot face performanță.

Și totuși … Potențialul oferit de o generație de studenți români de excepție, aflați la studii în China, o parte dintre ei certe viitoare nume de sinologi, reprezintă o șansă oferită gratuit României. Mulți dintre ei sunt frumoși cu pasiuni descoperite la vârsta la care mulți nu cunosc harta propriei țări. Ei au descoperit dimensiunea și valoarea Chinei prezente, neuitând, ba dimpotrivă, considerând că România este prima opțiune, dacă cineva ar avea nevoie de ei. Până când cineva va înțelege existența acestui tezaur, tinerii de calitate, cu o probitate profesională și morală certă, își găsesc locuri în diplomația altor organizații și companii internaționale multi-statale, ca o nouă dovadă a capacității și valorii. Ceilalți sunt promovați pe considerente inacceptabile pentru un stat responsabil, conștient de realitatea și competiția diplomatică. Când îți permiți să faci experimente în posturi de reprezentare diplomatică, numai pentru a te înconjura cu „yesmeni”, cu timorați-obraznici, singurul lucru demonstrat este nivelul la care te afli ca lider, ca diplomat, ca reprezentat al statului.

Blocajele de nivel administrativ, de suficiență și de atitudine ar putea fi depășite numai printr-o abordare pragmatică și de perspectivă, nicidecum prin evitarea sau ascunderea problemelor, indiferent care este nivelul disputelor de orgoliu, de viziune sau politice. Pentru că dacă un președinte înjură China de acasă, iar un premier ajuns la Beijing nu calcă în propria Ambasadă, acestea nu sunt doar situații inadmisibile, dar oferă o imagine greu de înțeles observatorilor.

O chestiune care ar trebui să fie înțeleasă în România vizează competența, pregătirea celui care ocupă o poziție. În China, oamenii sunt făcuți pentru funcții, într-un sistem ierarhic meritocratic, în care experiența, proba lucrului făcut într-un anumit domeniu și încrederea demonstrată asigură accederea pe un post.

Prin comparație, sistemul democratic românesc, continuă să fie prost înțeles la nivelul tuturor partidelor politice, astfel fiind consolidată promovarea incompetenței, funcțiile fiind ale oamenilor (nicidecum invers). Astfel este încurajată și statalizată impostura, ca formă de plată și promovare politică.

Orice analiză economică a ultimilor 25 de ani arată ca România a fost condusă de nepricepuți. Nu ai nevoie de mulți ani de școală pentru a înțelege că doar demolând, înstrăinând și construind prost, nu poți evolua. Sunt chestiuni de minim bun simț, arhicunoscute, valabile oriunde. Însă unde se află România în această ecuație? Acolo unde instituția respectului și respectul instituției are chipul celui promovat și ajuns, de multe ori, pe alte criterii decât cele de competență.
Aceasta este o altă diferență de abordare acut resimțit în relația China – România, prima având capacitatea și forța de a se proteja în fața presiunilor și “modelelor” occidentale, continuând o dezvoltare economică rapidă, la nivel național, pe orizontală și verticală, generând proiecte care să absoarbă uriașa piață a forței de muncă. Totul pe model și filozofie chineză, pentru că este de mare importanță să nu se uite un lucru simplu: în China totul se face pe model chinez, adaptat la dimensiunea și nevoile chineze.

România trebuie să descopere faptul că Republica Populară Chineză nu înseamnă numai Beijing sau Shanghai, că marele stat asiatic are alte câteva zeci de capitale provinciale, fiecare cu milioane sau zeci de milioane de locuitori.

Înțelegând acest aspect determinant pe relația economică, România va deschide orizontul de comunicare în plan administrativ și cultural, fundamentul oricăror bune relații. Dorința de a ajunge pe coasta estică a Chinei a devenit, din perspectivă economică, mai greu de realizat chiar și pentru marile economii ale lumii. Prin urmare, șansa de a dezvolta proiecte cu provinciile din interiorul Chinei, cu cele continentale, este una cu mult mai mari sorți de izbândă.

Fie că mergi la Shaanxi, la Hunan, Sichuan, Gansu, Henan sau Anhui, la fel ca pe întreg cuprinsul țării, șansele de dezvoltare a relațiilor economice sunt mult mai mari. În acest sens, mesajele oficiale lansate de la Beijing tututor guvernelor lumii și investitorilor străini vizează, de mai mulți ani, deschiderea întregii Chinei, simultan cu dezvoltarea infrastructurii și a economiilor locale.

Câtă vreme forța economică a județelor României este una minimală în comparație cu orașele capitală de provincii chineze, oportunitatea parteneriatelor, chiar și a celor deja stabilite, puține la număr, vizează aproape exclusiv cooperarea academică. Am argumentat deja faptul că, azi, chinezii numără și măsoară îndelung oportunitatea oricăror afaceri. Însă, demararea unui amplu și temeinic proces de reapropiere și relaționare la nivel administrativ între România și China ar putea genera resurse necesare dezvoltării comune.

Priviți oportunitățile născute dintr-o bună și reciproc-avantajoasă cooperare dintre un județ din România, cu câteva sute de mii de locuitori, și o provincie chineză care are numai în orașul capitală cinci până la zece de milioane de locuitori, cu un total de câteva zeci de milioane la nivel total. Vorbim de o potențială piață de consum, pentru care ai nevoie de produse și de capacitatea de a intra pe piață.

O comparație cu reprezentarea în China fie și numai a țărilor limitrofe României este lipsită de consistență. Nu poți compara ceva cu … aproape nimic. Cifrele oficiale vorbesc de la sine, confirmând faptul că România nu reușește să valorifice potențialul economic oferit de piața chineză. Țările concurente, fie pe relația China – UE, fie pe relația China – ECE, se dovedesc mult mai pragmatice și eficiente.

Renumitele vinuri românești sunt la limita invizibilă pe piața asiatică, la fel ca multe alte produse care pot satisface pretențiile adminsitrative și de consum locale chineze. Lamentările nu vor ține niciodată loc de rezultate.

În timp ce aproape toate țările europene au deschise birouri de avocatură, necesare în intermediarea afacerilor cu partea chineză, în timp ce reprezentanți economici permanenți participă la evenimente economice și târguri de promovare, România nu manifestă nici măcar dorința de a îmbunătăți nivelul de reprezentare economică la nivel oficial.
În condiții de absență cvasi-permanentă, realitatea chineze nu poate fi înțeleasă, decuplarea de la o reală cooperare economică, de la contactul cu oportunitățile reale și cotidiene, fiind singura opțiune realistă.

Rămâne de înțeles cum se gândește la București viitorul pe relația chineză, aniversarea celor 65 de ani de parteneriat diplomatic fiind marcată de un entuziasm în parte nejustificat. Simultan cu gravele erori de comunicare externă, amplasate în jocul de politică internă, România mărește intenționat distanța dintre nevoi și oportunitate.

Când China scurtează distanțele spre toate țările lumii, România pare să fie eficientă în direcție opusă, permanentizând piedici, blocaje, întârzieri și rateuri de comunicare pragmatică la nivel diplomatic și economic. Atunci când în fața celui mai performant sistem touchscreen promovezi pasionați de table, rezultatul nu poate fi decât acela de a transforma IPad-ul în tocător de vise și speranțe. Și asta, revin, în condițiile în care România generează, încă, ecouri și pasiuni emoțional-istorice pe tot cuprinsul Chinei.

Luați ca reper numai interesul pentru limba română, promovată în China, în ultimii ani, nivel cultural, academic și politic-oficial. Zeci de tituluri din literatura românească contemporană, din cultura chineză, manuale, au fost și sunt tipărite în limba chineză și limba română având suportul bugetar chinez, pentru a continua și consolida un partenerat care se bucură de un profund respect. În mod evident, acest efort susținut de China nu este îndreptat exclusiv spre România, el fiind valorificat la nivelul tuturor relațiilor de bună prietenie. Însă, nume cum sunt Herta Müller, Norman Manea, Mircea Cărtărescu, Gabriel Chifu, fără a mai spune că Mihai Eminescu este cunoscut de chinez drept un geniu mondial român, fac istorie în China grație mai ales efortului chinez. Pe acest fundament, cei care înțeleg dincolo de balanțele dezechilibrate Est – Vest, ar trebui să genereze construcții, să determine o așezare realistă în relația cu China. (Sfârșit)

* România și China vor aniversa, la 5 octombrie a.c., 65 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice bilaterale, România fiind una dintre primele țări ale lumii care au recunoscut Republica Populară Chineză.

REFERINȚE >>>
COMENTARIU | România continuă să fie un brand în uriaşa piaţă chineză (I)
COMENTARIU | România continuă să fie un brand în uriaşa piaţă chineză (II)
COMENTARIU | China poate fi o soluţie pentru schimbarea vitezei în România

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, China, România, România - China și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.