De peste 50 de ani, profesorul Luo Dongquan a făcut din limba şi literatura română mai mult decât o pasiune. Devenit unul dintre cei mai activi românologi chinezi, profesorul Luo poate fi un exemplu de tenacitate prin simplitatea, modestia şi perseverenţa cu care scotoceşte în limba şi literatura română, reacţionând cu o bucurie ingenuă atunci când descoperă ceva ce încă nu a fost deja aşternut în paginile cu notiţe. Profesorul Luo este ultimul dintre veteranii secţiei de limbă română din cadrul Radio China Internaţional, secție înființată în anul 1968, a fost corespondent al agenţiei China Nouă în România şi director adjunct al Departamentului pentru Rusia şi Europa Răsăriteană – Radio China Internaţional. În sinteză, profesorul Luo Dongquan este unul dintre chinezii care au făcut din România şi cultura română un crez, un mod de viaţă. Foto: Wang Zhi
Domnule profesor Luo Dongquan, nu vă ascund că sunt unul dintre admiratorii eforturilor permanente pe care dumneavoastră le depuneţi, de zeci de ani, în slujba relaţiilor chino-române, dar cu precădere în slujba promovării limbii şi literaturii române. Vorbiţi limba română de mai bine de 50 de ani, fiind unul dintre cei mai cunoscuţi chinezi – românologi, în domeniul radioului. După aproape o viaţă de om, ce înseamnă pentru dumneavoastră Limba Română?
Într-adevăr, acum 50 de ani am plecat din Beijing, cu trenul internaţional, şi după o călătorie de 10 zile am ajuns în România. A trecut o jumătate de secol de când am ajuns în România pentru a învăţa limba română. Odată cu intrarea în România am auzit o limbă foarte frumoasă, muzicală, care sună foarte armonios la ureche. Aceasta este limba română, care mi-a plăcut încă de la primul contact. Este o limbă într-adevăr foarte frumoasă, care s-a format de-a lungul istoriei. După cum ştiu, atunci când Dacia a fost cucerită de Imperiul Roman, în cele două războaie: 101-102 şi 105-106, Imperiul Roman, transformând-o într-o privincie. Prin această ocupare, Imperiul Româna a exercitat o influenţă pe toate planurile. Şi lingvistic, şi cultural. De aceea, limba dacică a fost influenţată de limba latină, iar latinizarea acestei limbi a durat foarte mult, peste zece secole. Abia după secolul X, încetul cu încetul, s-a format această limbă român, care astăzi este vorbită atât în România, cât şi în Republica Moldova. Această limbă este adânc înrădăcinată în acest popor care trăieşte de-a lungul mileniilor pe meleagurile carpato-dunărene-pontice.
Ca o parantez, ultimele cercetări şi ultimele documentele scoase din arhiva Vaticanului arată că această influenţare reciprocă, a Imperiului Roman în spaţiul Geto-Dac a fost valabilă şi în sens invers, dinspre spaţiul Geto-Dac spre Roma, măcar din perspectiva argumentelor care vin să spună că, într-o perioadă relativ scurtă a unei părţi din regatul dacic, nu ar fi fost suficient pentru o romanizare, pentru o transformare a limbii. Pe această idee apare afirmaţia potrivit căreia limba română actuală, inclusiv limba latină, ar fi fost puternic influenţate de limba vorbită de strămoşii românilor, de daci. Şi atunci, aşa cum spuneţi şi dumneavoastră, avem o reciprocitate în naşterea unei limbi pe care noi, astăzi, o vorbim şi o numim limba română.
Domnule profesor, atunci când vorbiţi studenţilor şi colegilor mai tineri despre limba şi literatura română, care sunt principalele repere, de unde se începe drumul pentru o bună cunoaştere a limbii române?
Pentru a cunoaşte şi a învăţa o limbă, literatura şi cultura unei ţări, în primul rând trebuie să ai o pasiune, o dragoste pentru această limbă, pentru această literatură, pentru această cultură. Deoarece limba şi cultura unui popor reflectă sufletul acestui popor. Limba română, cultura română au o bază solidă, adânc înrădăcinată pe meleagurile acestea. Tradiţiile bogate, istoria lungă şi pământul fertil al României au dat naştere multor personalităţi, maeştrii în domeniul cultural, muzical: Enescu, Porumbescu, Grigorescu, Aman, Brâncuşi. Din domenul literaturii aş aminti: I.L. Caragiale, Tudor Arghezii, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Barbu, Baranga. Dar, Mihai Eminescu este o mare stea. Spun că este un Luceafăr din această constelaţie a stelelor literare din România. Versurile sale, într-adevăr, pe care le-am învăţat acum 50 de ani, sunt foarte frumoase, îmi plac foarte mult:
„Somnoroase păsărele, / pe la cuiburi se adună, / Se ascund în rămurele – / Noapte bună” …
Sunt multe poezii foarte frumoase care îmi vin în minte …
„La steaua care-a răsărit / E-o cale atât de lungă / Că mii de ani i-au trebuit / Luminii să ne-ajungă. Poate de mult s-a stins în drum / În depărtări albastre, / Iar raza ei abia acum / Lucii vederii noastre. / Icoana stelei ce-a murit / Încet pe cer se suie; / Era pe când nu s-a zărit, / Azi o vedem, şi nu e. / Tot astfel când al nostru dor / Pieri în noapte-adâncă, Lumina stinsului amor / Ne urmăreşte încă” …
Sunt versuri frumoase, într-adevăr …
„Dintre sute de catarge / care lasă malurile, / Câte oare le vor sparge / Vânturile, valurile? / Dintre păsări călătoare / Ce străbat pământurile, / Câte-o să le-nece oare / Vânturile, valurile?” …
Aceste opere literare aparţin nu numai României ci şi popoarelor lumii. Multe opere au fost traduse, tipărite şi în China.
Cât de mult v-a influenţat literatura, poezia română. Cât de mult v-a influenţat dorinţa de a continua, de a persevera, şi în final de a deveni un românolog pasionat. Aveţi o vârstă respectabilă, dar sunteţi un neobosit traducător din limba română în limba chineză şi invers.
În ultimii ani, prin colaborarea cu mulţi colegii, am scos nişte cărţi şi manuale, mai ales cu domnul profesor Li Jiayu, veteranul redacţiei noastre şi cu dumneavoastră domnule Dan Tomozei, am scos „Limba chineză contemporană”, pentru începători şi intermediari. Acest manual va fi folosit de cursanţii Institutelor Confucius din România, dar, desigur, poate fi folosit şi de alţi studenţi, elevi şi oricine din România şi Republica Moldova, care doreşte să înveţe limba chineză. Este un bun manual pentru a se însuşi limba română.
Limba reprezintă un mijloc de comunicare a omenirii. O limbă străină reprezintă o punte de schimburi prieteneşti între popoare. Pentru a învaţa şi însuşi bine o limbă trebuie perseverenţă, dârzenie şi seriozitate, pentru lărgirea orizontului de cunoştinţe.
Acum 50 de ani, statul chinez m-a trimis pe mine şi pe alţi colegi, tineri atunci, aveam numai 18 ani, să mergem în România, să învăţam limba română. Ştiu foarte bine că atunci China ducea o penurie materială. Nu erau suficiente alimente pentru populaţia de atunci, 650 de miloane de oameni. Imadiat când am ajuns în România, am văzut-o ca pe un rai.
Ce însemna pentru dumneavoastră şi pentru colegii dumneavoastră faptul că aţi fost prima generaţie de chinezi plecaţi la studii în România? Ce însemna pentru dumneavoastră să decoperiţi o ţară din Centrul Europei, o ţară prietenă evident, dar cu totul diferită de ceea ce aţi lăsat acasă?
Într-adevăr, am spus că atunci China abia a scăpat de cei trei ani de dificultăţi create de catastrofe naturale şi de alţi factori. De acea aveam o penurie materială. Nu existau suficiente alimente pentru populaţia de 650 de milioane de oameni. Când am ajuns în România, cu alţi 29 de colegi tineri, am văzut o ţară foarte frumoasă, ca un Rai. Am avut o viaţă studenţească foarte plăcută, la cantină avem o masă foarte bună: pâine, ouă, sarmale, mămăligă …
În comparaţie cu nivelul de trai, din acele momente, din China, ce însemna această trezire într-o altă realitate?
Era un alt nivel, comparativ cu nivelul Chinei de atunci. Nu mi-am imaginat că România este o ţară aşa de frumoasă, cu un nivel de trai destul de ridicat, cu materiale suficiente atunci.
Asta, în ce an se întâmpla, ca să putem localiza în timp?
Anii 60, mai exact în anii 64 – 68.
Să înţeleg că atunci când cei din Asia ajungeau în ţările Est-europene, pentru ei, practic, acesta era primul reper despre ceea ce putea să însemne occidentul.
Da. Am spus că ăsta este comunismul.
Aşa trebuia să arate comunismul, plecat dintr-o ţară încercată, aşa cum era în acea perioadă China … Ştiu că aveţi o bogată relaţie de prietenie cu personalităţi din România, vreme de zeci de ani aţi purtat un dialog neîntrerupt cu reputaţi sinologi români. Ne puteţi da câteva nume? Ne puteţi face o mică istorie despre aceste relaţii?
Am făcut studiile în România, apoi am şi lucrat la Agenţia China Nouă din Bucureşti şi la Ambasada Chineză de la Bucureşti. Am lucrat şi învăţat, în totalitate, cam zece ani. Pe de altă parte, am şi însoţit multe delegaţii chineze care au făcut vizite în România, am însoţit şi delegaţii române care au făcut vizite în China. De aceea am mulţi prieteni în toate domeniile: în domeniul diplomatic, cultural-artistic, sportiv şi mulţi profesori şi ascultători, experţi români care au lucrat cot la cot cu noi. Cu aceşti preteni am avut o colaborare foarte plăcută.
Acum 15 ani am colaborat cu un sinolog român, este vorba de colega Adriana Certejan, cu dânsa am colaborat pentru a scoate acestă cărticică „Secretele bucătăriei chinezeşti”, în care am prezentat atât cunoştineţe generale ale bucătăriei chinezeşti, cât şi peste 100 de reţete ale bucătăriei chinezeşti. Această carte a fost lansată în anul 1999.
Pe urmă, printr-o colaborare rodnică cu doamna Ileana Hogea-Velişcu am realizat această carte, „Nestemate ale culturii chineze – 
Un prinos de iubire pentru sufletul chinez”. Prin această carte am prezentat cultura chineză în general, adică tot ceea ce aparţine culturii chineze. De la formarea hieroglifelor chinezeşti, de la apariţia primelor state feudale din China, personalităţi marcante din istorie, scriitori, poeţi, Li Bai, Du Fu şi mulţi alţii. De asemenea, am scris despre descoperirile istorice, punctele turistice, deci toate elementele culturale ale Chinei. Prin această carte, cititorii pot cunoaşte cultura chineză, bogată de mii de ani.
Una dintre cele mai recente lucrări apărute sub îngrijirea dumneavoastră este „Evantaiul celor 10.000 de gânduri”, o lucrare apărută în România, şi ajunsă, iată, la a patra ediţie. În câteva sute de pagini sunt reunite experienţe multiple, dar sunt puse laolaltă atât gândurile chinezilor vorbitori de română, cât şi gândurile românilor vorbitori de limbă chineză. De ce aţi ales această titulatură: „Evantaiul celor 10.000 de gânduri”?
Acest volum, „Evantaiul celor 10.000 de gânduri – România şi China, trei veacuri de istorie” este volumul IV, scos de Asociaţia de Prietenie cu Republica Populară Chineză, şi eu, ca un colaborator, împreună cu domnul preşedinte al asociaţiei, domnul Florea Dumitrescu, cu un sinolog renumit, Ileana Hogea Velişcu, am realizat acest volum. Câteva zeci de autori şi din China, şi din România, au scris zeci de articole în care au povestit fapte istorice, momente importante din cadrul relaţiilor de colaborare şi prietenie dintre cele două ţări, mai ales din anii care au trecut după proclamarea Republicii Populare Chineze şi stabilirea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări. Am realizat, în colaborare cu mulţi autori din China, inclusiv cu dumneavoastră care aţi scris despre realităţile din China, şi colega Nina care a scris despre satul Huaxi, un sat modern din China. O vorbă chineză spune că decât să auzi de 100 de ori, mai bine să vezi odată. Sunt şi autori din generaţia veche de românologi care au studiat încă din anii 50. Este domnul Li Xiling care a plecat în România să studieze limba română în anul 1950, prin schimbul de studenţii cu Romulus Budura, din partea Română, când fiecare ţară a trimis câte cinci tineri să studieze limba chineză în China, iar Guvernul Chinez cinci studenţi să studieze limba română. Domnul Li Xiling, care acum are 87 de ani, a scris un articol emoţionant în care a vorbit despre relaţiile chino-române din anii 50-60 când era translator pentru liderii celor două ţări, pentru ambasadorii Chinei în România. De a ceea a trăit momente foarte importante care pot să exprime ce înseamnă relaţiile de prietenie şi colaborare dintre China şi România. Când i-am expediat prin poşta rapidă acest volum, imediat, la vârsta asta, mi-a dat un telefon exprimând cu emoţie mulţumiri editorilor Asociaţiei de Prietenie cu China şi a spus că „nu m-am aşteptat ca articolul meu să apară într-o carte atât de frumoasă”.
Aţi vorbit de generaţiile mai tinere, însă vorbind de dumneavoastră ar trebui să mă consider cumva la grădiniţă, dar, totuşi, domnule Luo cum consideraţi că se face acest transfer de experienţă, de istorie comună, de cultură construită în comun China – România? Noile generaţii apreciaţi că reuşesc să fie puse la curent cu această istorie, fie ea scrisă sau orală, cum sunt exemplele din „Evantaiul celor 10.000 de gânduri”, cele patru volume?
Asociaţia de Prietenie cu Republica Populară Chineză s-a înfiinţat în anul 1995. Imediat după înfiinţare, domnul Florea Dumitrescu, şi ceilalţi membrii din consiliul de conducere al asociaţiei s-au gândit şi la acest proiect grandios, să realizeze acest serial de cărţi în care să scrie diferite personalităţi, din diferite domenii, din cele două ţări. În cele patru cărţi … primul volum a fost lansat în anul 1999, în cinstea împlinirii celor 50 de ani de relaţii diplomatice, al doilea volum a văzut lumina tiparului în anul 2004, în cinstea împlinirii a 55 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice. Al treilea volum trebuie să apară în 2009, însă, din diverse motive financiare lansarea a fost amânată cu doi ani. Volumul patru, înaintea zilei de 1 octombrie, anul acesta, în cinstea celei de-a 65 zi de la proclamarea Republicii Populare Chineze şi 65 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice bilaterale. În total 195 de autori din China şi România au scris articolele pentru cele patru volume. De aceea, titlul acestei cărţi este „Evantaiul celor 10.000 de gânduri”, gândurile multor personalităţi.
Dacă socotim această prietenie chino-română de când Spătarul Nicolae Milescu a fost în China şi după apariţia cărţii sale „Descrierea Chinei”, la întoarcerea în Rusia, până acum au trecut trei secole. De-a lungul anilor, mai ales în anii Războiului Chinez de Rezistenţă Împotriva Agresiunii Japoneze, este cunoscut că trei doctori români au venit în China să sprijine războiul poporului chinez. Soţia domnului Clejan şi-a pierdut viaţa pe câmpul de luptă al Chinei. Ei au adus mari contribuţii la victoria poporului chinez în acest război, la victoria Războiului Mondial anti-fascist. După proclamarea Chinei Noi şi stabilirea relaţiilor diplomatice, relaţiile dintre cele două ţări s-au adâncit tot mai mult, cele două popoare sprijinindu-se reciproc. Aşa s-a închegat o prietenie trainică, prin grija liderilor din cele două ţări, cu eforturile depuse de multe personalităţi, din toate domeniile, din cele două ţări. De aceea, titlul celor patru volume: „Evantaiul celor 10.000 de gânduri”, pentru că aceste personalităţi, cu aceste gânduri au închegat această prietenie, care pot simboliza fluviile Yangtze şi Dunărea curgând necontenit, veşnice ca Pământul şi infinite ca Cerul.
Credeţi că se reuşeşte transmiterea acestor valori, acestor gânduri către noile generaţii?
Sigur, generaţiile mai vechi trăiesc cu gândul că această peietenie este o avuţie comună a celor două popoare. Nu trebuie să ne culcăm pe această istorie veche. Tânăra generaţie trebuie să cunoască mai întâi, apoi să moştenească, să dezvolte această prietenie în condiţiile noi istorice, în situaţiile noi ale ţărilor noastre şi de pe plan mondial, internaţional.
Domnule profesor Luo Dongquan, în această perioadă, românii se pregătesc de sărbătoare, mulţi merg acasă la familii, la cei bătrâni, pentru o necesară reîntâlnire cu cei dragi. Este, dacă doriţi, un eveniment similar perioadei Sărbătorii Anului Nou chinezesc. Este o perioadă magică pentru români, pentru creştini, în care sunt puse multe dorinţe, sunt exprimate foarte multe speranţe. Îndrăznesc să vă provoc să faceţi un pas în această poveste, pentru a cere lui Moş Crăciun al nostru, un dar. Care ar fi acest dar?
Ne aflăm în Ajunul Crăciunului şi Ajunul Anului Nou 2015, va fi anul Caprei de Lemn. Dacă este vorba de ceva de la Moş Crăciun, un dar, cer lui Moş Crăciun, pentru România, stabilitate, dezvoltare, prosperitate şi înflorire, iar pentru poporul român să fie vesel şi fericit. Prietenilor români, Sărbători fericite, cu tradiţionalele urări de multă sănătate şi fericire, toate cele bune, împlinirea tututor dorinţelor şi La mulţi ani! Prieteniei chino-române îi doresc să fie veşnică, aşa cum brazii sunt verzi întotdeauna.
Domnule profesor vă mulţumesc, atât pentru acest dialog, dar mai ales pentru anii de deosebită colaborare avută împreună, pentru călătoriile reale sau imaginare făcute împreună în uriaşa Chină, şi nu vă ascund că îmi doresc să continuăm această poveste începută cu mai mulţi ani în urmă.
Vă mulţumesc, de asemenea dumneavoastră pentru că de-a lungul anilor am colaborat foarte bine şi am constatat că am adăugat împreună o cărămidă la marele edificiu al prieteniei dintre cele două ţări, promovând, prin prezentarea Chinei de ieri, de azi şi viitoare, aspecte ale reformei şi deschiderii pentru poporul român. Prin aceasta, cotribuim la o cunoaştere reciprocă, la o înţelegere reciprocă şi intensificarea relaţiilor de prietenie.
16 decembrie 2014, Beijing
REFERINȚE >>>
Comunitatea de români din Beijing a sărbătorit la Ambasada României
România – China, 65 de ani de relații bilaterale
O poveste a prieteniei chino-române a plecat spre Eternitate
Limba ROMÂNĂ – 46 de ani la RADIO CHINA INTERNAŢIONAL
Despre Eminescu, la superlativ, la Radio China Internațional
Volumul bilingv româno-chinez „Dialoguri la Beijing” a fost prezentat la Shanghai
Liu Guchang, noul preşedinte al Asociaţiei de Prietenie China – România
Limba română apreciată la cel mai înalt nivel în China
