Invitat la cea de a cincea ediţie a Forumului politic la nivel înalt China – Uniunea Europeană, desfășurată la Beijing în zilele de 17 și 18 mai, europarlamentarul Victor Boștinaru (foto) a vorbit, în cadrul unui interviu acordat Radio China Internațional, despre relațiile tensionate dintre Europa și China, generate de statutul de economie de piață. Potrivit oficialului, Parlamentul European nu poate arunca Europa într-o criză economică de asemenea dimensiuni. Pe de altă parte, România trebuie să mențină bunele relații cu China, iar în plan intern trebuie să iasă din faza experimentului “guvern tehnocratic”.
Domnule Victor Boştinaru vă mulţumim pentru amabilitatea de a dialoga din nou la Radio China Internaţional. Sunteţi la Beijing pentru participarea la cea de a cincea ediţie a Forumului politic la nivel înalt China – Uniunea Europeană. Care este principalul subiect al dezbaterii, care au fost principalele teme la care aţi participat în calitate de invitat şi reprezentant al României din partea Parlamentului European?
Au fost două subiecte extrem de importante alese de organizatorii chinezi anul acesta: dezvoltarea verde şi „One belt, one road” marele proiecte de infrastructură şi conectivitate lansat de China şi modul în care Uniunea Europeană şi China pot conlucra pentru punerea în operă a acestui proiect. Am avut şansa şi onoarea de a fi moderator al uneia din cele două sesiuni legate de „One belt, one road”.
Sunteţi unul dintre cunoscătorii în detaliu al relaţiilor Uniunea Europeană – China. Fără îndoială că subiectul „One belt, one road”, noul Drum al Mătăsii şi problema dezvoltării verzi, în cadrul cooperărilor bilaterale, include şi componenta economică dezvoltată în ultimele zile şi pe palierul acordării sau nu Chinei a statutului de economie de piaţă. Cum vedeţi subiectul acesta, din perspectiva Forumului politic la nivel înalt China – Uniunea Europeană?
Trebuie să recunosc că în toate, dar absolut toate întâlnirile, şi în discuţiile private, subiectul legat de recunoaşterea sau nu a Chinei ca economie de piaţă, ca urmare a expirării la 11 decembrie a paragrafului din articolul 15 de aderare a Chinei la Organizaţia Mondială a Comerţului, a revenit în discuţie cu intensităţi diferite, partea chineză neezitând şi neratând nicio ocazie de a-şi exprima, pe deoparte, dorinţa ca să se respecte ceea ce în interpretarea lor este recunoaşterea de îndată a Chinei ca economie de piaţă, iar pe de altă parte, să îşi exprime nedumerirea şi surprinderea pentru rezoluţia adoptată de Parlamentul European vis-a-vis de subiectul menţionat mai devreme. De altfel, acest lucru a fost menţionat inclusiv la întâlnirea avută cu domnul Liu Yunshan şi în concluziile pe care ministrul adjunct al departamentului internaţional, domnul Zheng Fengxia le-a exprimat în faţa participanţilor. Acest lucru arată un lucru foarte important şi care ar trebui să îngrijoreze în egală măsură. Discuţiile purtate privind acordarea sau neacordarea, sau acordarea în ce condiţii, a statutului de economie de piaţă Chinei poate tensiona relaţiile Europa-China, şi poate avea consecinţe greu de anticipat astăzi asupra celor două mari negocieri: pe deoparte acordul bilateral de investiţii şi evoluţia de ansamblu a relaţiilor politice, politico-diplomatice şi economice dintre cele două părţi, inclusiv modul în care China şi Uniunea Europeană vor lucra la punerea în aplicare a planului acesta nou al Drumului Mătăsii sau „One belt, one road”.
Era un lucru pe care îndrăznesc să-l spun cu puţina experienţă pe care o am, era de anticipat din perspectiva mea, iar în conversaţiile numeroase pe care le-am avut cu interlocutorii chinezi am menţioinat faptul că decizia pe care Parlamentul European o va lua până la sfârşitul anului, vis-a-vis de acest subiect va fi una de natură politică, eminamente politică, nu juridică. Deci, Parlamentul va adopta o decizie care va avea, însă, consecinţe extrem de serioase, într-un fel sau în altul, asupra relaţiilor bilaterale.
Cine ar putea avea de câştigat, în urma unei decizii de această natură?
Pornind de la ceea ce se discută astăzi la Parlamentul European, sunt trei căi avute în vedere.
O cale este cea a recunoaşterii automate. În contextul politic actual din Europa, criza, avansul extremei drepte, a populismului, şi a crizei de ansamblu a Uniunii Europene, a crizei instituţionale, criza dintre state membre, criza refugiaţilor, criza de securitate, este greu de imaginat că soluţia automaticităţii, cum se numeşte ea, recunoaşterea automată, va fi aplicată de către Parlamentul European. Repet, acolo este locul problemei.
A doua variantă este nerecunoaşterea, urmată de o posibilă confruntare economică, ipoteză în care una dintre părţi ar merge la Organizaţia Mondială a Comerţului, la arbitrajul OMC, cu o perspectivă de doi-trei ani de zile, dar în interiorul căreia este de aşteptat să se aibă în vedere introducerea de sancţiuni de către ambele părţi sau de către una dintre cele două părţi şi contramăsuri din partea celeilalte. O tensiune economică, un război economic ar fi absolut dezastruos, mai întâi de toate din perspectivă europeană. Pentru că Europa în mod strategic are nevoie de parteneriatul cu China în ansamblu, are nevoie de prezenţa economică a Chinei în mod special şi inclusiv de prezenţa Chinei în punerea în aplicare a acestui proiect grandios, noul Drum al Mătăsii, sau participarea Chinei la pachetul de investiţii strategice Junker. Deci, această variantă a confruntării ar fi extrem de periculoasă şi nu cred că este nimeni responsabil şi cu mintea întreagă care să se gândească la o asemenea confruntare, mai ales între politicienii europeni cu care am discutat, chiar dacă au vederi mai radicale, mai musculoase, sunt conştienţi de riscul confruntării.
A treia ipoteză ar fi o soluţie în care Uniunea Europeană să adopte, inclusiv în consultări şi în discuţii cu China, un pachet de modernizare a instrumentelor de apărare comercială, valabile însă pentru toate statele, nu doar pentru China, pentru că ar fi incorect şi greu de justificat politic doar în cazul Chinei. Pe de altă parte, aceste instrumente ar trebui să îndeplinească două exigenţe: să fie organizate în timp, respectiv adoptate inclusiv de Parlament până la sfârşitul lunii noiembrie, pentru a fi apoi validate şi publicate oficial, pentru ca la 12 decembrie să opereze, şi să fie pe baza prevederilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului, pentru că altfel China ar putea să riposteze atacând aceste măsuri la tribunalul de arbitraj al OMC.
Iată, deci, trei ipoeze de lucru însă cred că inteligenţa şi interesul întâi de toate al Uniunii Europene va impune găsirea unei soluţii lucide şi flexibile, şi mă gândesc sincer atât la vizita, în iunie, a cancelarului Merkel la Beijing, cât şi la Summitul Europa-China din iunie, care în mod cert va avea pe agenda sa statutul de economie de piaţă şi negocierile foarte complexe şi importante pentru ambele părţi privind acordul de investiţii bilaterale. Ori, pe baza acestei platforme ar putea să existe un deznodământ pozitiv care să excludă riscul confruntării economice care nu ar avea niciun câştigător.
Media chineză, preluând declaraţii oficiale ale guvernului de la Beijing vorbesc de o posibilitate sau lasă să se înţeleagă posibilitatea în care China va aborda acest subiect direct cu fiecare ţară membră a Uniunii Europene, considerată în foarte multe puncte de vedere o organizaţie surogat, care substituie dreptul fiecărei ţări membre de a decide dacă acordă sau nu statutul de economie de piaţă Chinei.
Nu am nicio rezervă că se va întâmpla acest lucru şi cred că, de asemenea, Bruxellesul şi decidenţii de la Bruxelles sunt conştienţi de faptul că, până la urmă, China va uza de toate mijloacele pe care le are la dispoziţie.
În acest context, extrem de complex şi de dificil de luat în detaliu în cadrul discuţiei noastre, care a fost atmosfera, ce a fost diferit faţă de reuniunile din trecut ale forumului politic la nivel înalt China-UE desfăşurat în acest zile?
Au fost momente de o anume nervozitate legate de acest lucru şi în egală măsură au fost exprimate, de voci extrem de competente şi extrem de calificate, speranţe că o soluţie agreată în comun şi care ţine de interesele fiecăreia dintre părţi, va fi avută în vedere pentru că, repet, orice soluţie ar adopta Comisia Europeană, în momentul de faţă există fricţiuni între state membre în Consiliu care ar dori să prefere automaticitatea, şi care în mod cert se vor opune neacordării indiferent în ce condiţii a statutului de economie de piaţă Chinei. Pe de altă parte, există poziţii în interiorul Parlamentului European care sunt foarte critice la adresa Chinei, nu totdeauna cu argumente, există şi un val de radicalism, de populism în Europa care îşi găseşte expresie în Parlamentul European. Însă, repet, cred că o soluţie negociată este preferată de ambele părţi şi îndrăznesc să spun că, până la urmă, summitul din iunie ne va semnaliza cu mai mare claritate direcţia pe care vom merge.
Totuşi, peste 500 de europarlamentari au votat recomandând Comisiei Europene să nu acorde Chinei statutul de economie de piaţă. Această majoritate zdrobitoare poate fi schimbată?
Aş începe prin a spune că această majoritate a fost fără delegaţia social-democrată din România, dar asta nu schimbă rezultatul final prea mult. Însă, inclusiv în acea declaraţie pe care eu am criticat-o din interiorul grupului pentru modul ne necesar radical şi vehement pe care l-a conţinut, sunt elemente care pun în discuţie posibilitatea unei soluţii. Şi repet, o soluţie care să fie bazată pe regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului, care să permită Europei să organizeze nişte instrumente de apărare comercială şi care să fie discutate în egală măsură cu partenerii chinezi, ar putea fi avută în vedere ţinând cont de interesele economice uriaşe ale celor două părţi şi de consecinţele previzibile foarte-foarte severe ale unei confruntări economice de care sunt conştienţi decidenţii din cele două tabere. De aceea, cred că o activitate lucidă şi pragmatică a statelor membre din Consiliu şi consultările cu China, apoi negocierile Comisiei Europene cu Consiliul, vor permite să se vină în faţa Parlamentului cu o soluţie de susţinut politic. Vreau să cred un lucru acum, fiind vorba despre parlament. Parlamentul European va fi suficient de lucid pentru a înţelege că nu poate să arunce Europa într-o criză de asemenea anvergură, la care nu s-ar putea întrevede nicio soluţie optimistă pe termen scurt-mediu, dar care ar avea efecte devastatoare din punct de vedere economic asupra tuturor statelor membre, începând cu economiile cele mai avansate, care au relaţiile economice cele mai complexe şi partea cea mai mare a leului în exporturile şi schimburile cu China.
Domnule Victor Boştinaru, vă propun să ne aplecăm pentru câteva minute şi asupra relaţiei România-China. Aş începe cu subiectul de ultim moment de acasă, mă refer la inaugurarea scutului de la Deveselu, subiect abordat pe larg din mai multe perspective, inclusiv din perspectiva rusă, în presa chineză. Cum credeţi că este văzută această dezvoltare de protecţie care vine să spună că nu este îndreptată împotriva estului, şi aici clar vorbim de Rusia, dar în condiţiile în care China are un parteneriat puternic pe relaţia cu Moscova? Unde se regăseşte echilibrul în această confruntare care depăşeşte graniţele Uniunii Europene, SUA şi Rusiei, şi iată generează preocupări şi la Beijing?
Acest subiect nu a fost prezent nici măcar în discuţiile private, numeroase, pe care le-am avut aici cu interlocutori chinezi. Din informaţiile pe care le am, partea chineză, prietenii chinezi, au luat act de această dezvoltare de securitate din România. De altfel China, să nu uităm, este ţara care în 1968 a luat în mod ferm poziție în favoarea României, care era ameninţată atunci cu invazia de către Uniunea Sovietică şi statele frăţeşti. Deci, istoria comună, inclusiv momentele unice de cooperare româno-chineze, au ţinut cont de ameninţarea din partea Uniunii Sovietice şi a ceea ce a continuat din partea acesteia după destrămare. Pe de altă parte, nu avea cum să reprezinte un interes întrucât este o chestiune care se referă strict la prezenţa României ca stat membru NATO şi vine pe fundalul agresivităţii extreme arătate de Rusia în ultimii doi ani, după invadarea, ocuparea Crimeei şi creerea unor imense destabilizări în estul Ucrainei. Ori, aceste lucruri au fost discutate de mine cu interlocutori chinezi în mod detaliat uneori, în mod repetat, şi chiar şi acum făceam referire la solidaritatea unică din ’68 a Chinei cu România, ceea ce interlocutorii occidentali nu cunoşteau. Aşa încât, nu a apărut şi nu şi-au exprimat în niciun fel comentariile vis-a-vis de acest subiect.
Cum anticipaţi evoluţia relaţiilor româno-chineze ştiut fiind faptul că, cel puţin aşa cum se vede de aici, din Beijing, mesajele de la Bucureşti spre Beijing, s-au domolit, dacă facem o analiză comparativă cu anul trecut sau ultimii ani?
Vreau să cred că liderii politici de la Bucureşti, indiferent cine este la guvernare sau cine este în opoziţie, vor ţine cont de un lucru simplu: China a fost, este şi va fi un actor global extrem de important şi în măsura în care China este un actor foarte important pentru state cu mult mai mari, cu mult mai mari resurse inclusiv în domeniul securităţii, apărării, cu resurse economice mult mai semnificative decât România mea, repet, decidenţii de la Bucureşti vor avea grijă ca această relaţie strategică să fie păstrată neatinsă. Ştiu însă un lucru şi asta mă bucură. Cooperarea economică dintre România şi China se derulează normal şi de altfel a fost o ocazie foarte bună aici ca şi eu şi alţi interlocutori să menţionăm interesul statelor din regiunea noastră şi intresul regiunii noastre, Europa Centrală şi de Est, de a consolida participarea din formatul „16+1”. Aşa încât, nu văd de ce la Bucureşti cineva ar trebui să pună în termenii „ori, ori” sau chestiunea că avansurile în cooperarea economică cu China, care urmează o linie de cooperare politică totdeauna recunoscută ca foarte bună, să nu se stabilizeze şi dezvolte ţinând cont de un lucru. Aş dori să invit pe toţi cei care privesc de la Bucureşti: vizita preşedintelui Xi Jinping în Marea Britanie a reprezentat un eveniment fără precedent în istoria primirilor oficiale în această ţară şi asta s-a făcut în condiţiile în care nici China, nici Marea Britanie nu şi-au propus să schimbe sisteme, sisteme de alianţă, dimpotrivă, să îşi consolideze interesele economice. Acest lucru este la fel de important pentru Germania, pentru Franţa, aşa încât luciditatea, simţul măsurii, şi nevoia consolidării acestei relaţii strategice cu o ţară membră a Consiliului de Securitate ar trebui să prevină orice interpretări sentimentale sau pe bază de toane ale unora sau altora la Bucureşti.
Un ultim subiect pe care aş dori să îl abordăm, România se află în campanie electorală. Multe dintre mesajele care sunt lansate din interiorul creuzetului foarte încins din ţară sunt mai uşor sau mai greu de înţeles. Ce ar trebui să observe cei din exterior din perspectiva alegerilor care se apropie, dar neapărat şi în perspectiva alegerilor generale care vor fi în toamnă.
În mod cert, România trebuie să iasă din faza acestui experiment, încă un experiment dintr-o serie cam lungă, numit guvernul tehnocratic, pentru că alegerile locale chiar dacă nu au conotaţia politică a celor din noiembrie, vor indica direcţia spre care se îndreaptă opţiunea poltică a românilor, iar pe baza acestor rezultate de la locale putem să ne gândim ce forţă politică sau ce sistem de alianţe ar putea guverna la toamnă. Toată lumea se uită la acest lucru, inclusiv numeroşi parteneri din Europa care au fost prezenţi la forumul de la Beijing m-au întrebat despre această evoluţie. Pe de altă parte, vreau să cred că după alegerile din noiembrie, România şi cei aleşi vor avea grijă, inclusiv partidele politice, să îşi asume responsabilitatea declaraţiilor şi a faptelor lor politice, pentru a asigura o perioadă de stabilitate, o perioadă de refacere instituţională după episodul acesta absolut nefericit şi periculos numit guvern tehnocrat, pentru că de fapt este o perioadă în care nicio instituţie nu funcţionează la turaţia maximă. Ele nu au funcţionat la turaţia maximă nici înainte, începuseră să meargă, dar lucrurile au fost stopate de căderea guvernului Ponta.
Şi mai spun un lucru. Într-un context global atât de complex, cu crize şi probleme în interiorul Uniunii Europene, crize de securitate la Est şi la Sud, în reconfigurarea paradigmei globale, România să trăiască în incertitudinea în care trăieşte astăzi este un cost mult prea mare pe care nu ar trebui ca niciun diriguitor de la Bucureşti să şi-l mai asume, pentru că, până la urmă, preţul nu este plătit de politicieni, preţul este plătit de naţiune şi acest lucru trebuie să înceteze.
Aveţi certitudinea că o majoritate, oricare ar fi ea, generată după alegerile din noiembrie, va putea prelua guvernarea? Pentru că şi în noiembrie 2014 a existat o majoritate.
Eu mă uit la momentul de laşitate de la declinarea preluării responsabilităţii formării guvernului de către partidele din România, inclusiv de către partidul meu. La faptul că partidele au în sfârşit sentimentul şi al vinovăţiei, şi al responsabilităţii, pentru actul de laşitate şi în egală măsură înţeleg că, prin aceste maniere de a acţiona, ele le-au spus românilor că sunt momente în care nu le pasă de ce voturi le-au încredinţa ei şi ce ar trebui să facă ei cu acele voturi. Dacă nu vor face acest lucru în noiembrie, calea spre dispariţia partidelor instituţionalizate, mari, partidele care trebuie să guverneze această ţară, şi evoluţia către partide antisistem, cu toate riscurile, inclusiv partide exremiste, s-ar deschide nestăvilit şi ăsta ar fi încă un risc major de data aceasta, inclusiv la adresa securităţii naţionale.
De aceea, cred că laşitatea urmată de purgatoriul prin care au trecut partidele politice este de ajuns, pentru a nu mai repeta în nicio împrejurare acel experiment. Cel puţin PSD-ul meu vreau să cred că îşi asumă toate lecţiile şi înţelege că această joacă nu mai poate să continue.
Domnule Victor Boştinaru, vă mulţumim pentru prezenţa la Radio China Internaţional.
Mulţumesc, mult de tot.
Beijing, 18 mai 2016
REFERINȚE >>>
INTERVIU – Victor Boştinaru: “Uniunea Europeană şi China au împreună un interes cu adevărat strategic”
Victor Boştinaru: Forumul economic şi comercial China-Europa Centrală şi de Est reprezintă un real succes pentru România
INTERVIU – “Trebuie să angajăm cooperarea cu China cât mai profund”
Victor Boştinaru a fost ales prim-vicepreşedinte al Delegaţiei Parlamentului European pentru relaţiile cu China
[…] Interviul integral pe http://www.dantomozei.ro […]