Astăzi s-a scris o pagină de ISTORIE, în Peninsula Coreeană!

Liderii celor două coreei, pășind  (de la Nord, la Sud) peste granița care separă Peninsula Coreeană, 27 aprilie 2018

Ceea ce părea de neimaginat cu câteva luni în urmă, când responsabilii de la Washington decideau să mărească prezenţa militară în sudul Peninsulei Coreene şi Japonia, s-a întâmplat vineri la Panmunjom, localitatea graniţă simbol dintre Coreea de Sud şi Coreea de Nord. Liderii celor două părţi s-au întâlnit în cadrul unui eveniment unic de la separarea peninsulei, unicitatea fiind dată de prezenţa în premieră a unui lider din Nord, în partea de Sud. 

Este posibil ca în manualele de istorie din cele două țări să fie consemnată ora 9:30, din data de 27 aprilie 2018, când liderul nord-coreean, Kim Jong-un, a trecut linia de demarcație militară din Panmunjom. Cu o atitudine care genera stăpânire de sine, Kim a făcut un pas istoric fiind aşteptat de partea cealaltă a liniei de demarcaţie de preşedintele sud-coreean Moon Jae-in. Un pas istoric marcat după armistiţiul coreean stabilit între anii 1950-1953.

Surpriza însă a fost generată de liderul nord-coreean care, zâmbind, i-a cerut omologului din Sud să facă şi el pasul la nord de linia de demarcaţie de la Panmunjom. A fost poate cel mai emoţionant gest cu valoare de simbol, care a spulberat orice blocaj diplomatic şi a arătat că există dialog, bună-voinţă şi capacitate de înţelegere acolo unde mass-media occidentală a căutat să construiască exclusiv imaginea unui monstru.

După primele două summit-uri coreene din 2000 și 2007, vineri cele două părți au făcut un pas consistent în direcția îmbunătățirii relațiilor.

Pentru a marca evenimentul, liderii celor două părți au plantat împreună un pin cu vârsta de 65 de ani (tot ațâția ani au trecut de la separarea celor două coreei), exprimând speranța pentru pace și prosperitate în Peninsula Coreeană. De asemenea, într-un gest simbolic, pământul în care a fost plantat pinul și apa cu care a fost udat, au fost aduse din ambele părți ale insulei, alături de copac fiind dezvelită o piatră pe care a fost gravat textul: „Pacea și prosperitatea sunt stabilite” alături de semnăturile celor doi lideri.

Ulterior, vreme de peste o oră și jumătate, au participat la un dialog cu ușile închise în „Casa de Păcii” aflată în localitatea de frontieră Panmunjom, pe agenda discuțiilor aflându-se problema denuclearizării totale a peninsulei, aceasta fiind un obiectiv comun  declarat de cele. Mai mult, liderii au convenit să promoveze dialogul multilateral pentru a transforma actualul acord de armistițiu într-un tratat de pace, dialog la care să participe, alături de cele două părți din peninsulă, China și Statele Unite ale Americii.

Pe de altă parte, Moon Jae-in și Kim Jong-un au participat la ceremonia de semnare a Declarației Panmunjom pentru Pacea, Prosperitatea și Unificarea Peninsulei Coreene, eveniment derulat la „Casa Păcii”.

După întânirea istorică de astăzi, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Hua Chunying a transmis aprecierea autorităților de la Beijing cu privire la „rezoluția politică și curajul” pe care l-au arătat liderii Republicii Populare Democrate Coreene (Coreea de Nord) și Republicii Coreea (Coreea de Sud), eveniment care are loc pe fondul încălzirii legăturilor dintre cele două părți.

Trebuie menționat, aici, că întâlnirea de astăzi de la Panmunjom a avut loc după ce liderul de la Phenian, Kim Jong-un a efectuat o vizită neoficială la Beijing, în perioada 25-28 martie. Atunci, Xi Jinping și Kim Jong-un au susținut necesitatea menținerii relațiilor construite de liderii generațiilor mai vechi din cele două țări, pentru a continua prietenia bilaterală care va rămâne neschimbată „în ciuda vânturilor și ploilor”.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sarah Sanders, a declarat zilele trecute că Republica Populară Democrată Coreeană „se mișcă în direcția cea bună” în problema denuclearizării Peninsulei Coreene. Anterior, președintele Donald Trump a declarat că liderul Kim Jongi-un este un om „foarte deschis” și „foarte onorabil”, exprimând speranța ca Washingtonul să poată trata cu Phenianul într-un „mod onorabil”.

Cu toate acestea, Sarah Sanders a reiterat faptul că SUA nu vor renunța la campania de maximă presiune la adresa Phenianului, „până când vom vedea că unele dintre declarațiile făcute se vor transforma în acțiuni concrete”.

Despre Dan Tomozei

jurnalist din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, Asia, China, Din presa chineză. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Astăzi s-a scris o pagină de ISTORIE, în Peninsula Coreeană!

  1. Rosca Anghel spune:

    AHA! Ce-i iubesc nordistii coreeni pe amerikakanari
    !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!???????????????…………………;;

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.