Despre China și relația România-China, în dialog cu Ion Cristoiu

A fost o experiență intersantă să vorbesc acasă, din nou, după o bună bucată de vreme. Mulțumesc maestrului Ion Cristoiu pentru onoarea de a mă avea invitat, vreme de două ore, pentru a discuta despre China de azi, despre ce înseamnă pandemia văzută din China, fără bruiajul american, despre relația fracturată România-China, despre erorile de calcul pe care le observ în deciziile politice de la București, dar și despre gravele derapaje diplomatice ale României în China.

Probabil a fost primul dialog despre China purtat fără bruiaj în România ultimilor mai mult de 20 de ani, ideeile și imaginile fiind duse până la capăt, conturate în dimensiuni cât mai aproape de realitatea de aici, din Asia.

Dacă maestrul Ion Cristoiu mi-a oferit șansa de a vorbit românilor despre ce înseamnă China de azi, nu am putut rata ocazia de a evidenția o mică parte din contribuția culturală extrem de valoaroasă adusă de româniștii chinezi și de sinologii român, o contribuție care se va evidenția în cadrul unei singularități peste ani, în fond tot ceea ce dă valoare, consistență și contur prieteniei România-China.

Vă mulțumesc, domnule Ion Cristoiu!

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, China, De departe ... România, Europa, Înţelege China, Interviuri, Români în China, România, România - China, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

5 răspunsuri la Despre China și relația România-China, în dialog cu Ion Cristoiu

  1. ice4you spune:

    Exceptional,felicitari! 🙂

  2. Pingback: Ambasadorul Român La Beijing, Implicat într-un Accident De Circulație - STIRI 24H Online

  3. Maria Chiotan spune:

    Felicitări, amândurora! Mai în glumă, mai în serios, dl Cristoiu trebuie să se pună la punct cu multe informaţii despre China, să mai lase Stambulul. Asta ca o glumă.Mie, care sunt fan China, datorită multor lucruri fascinante descoperite prin intermediul serialelor chinezeşti, muzicii, culturii, obiceiurilor şi tradiţiilor vechi reflectate în tot ce există în China modernă, mi s-au părut curioase multe întrebări ale maestrului Cristoiu, dar apoi mi-am amintit multele etichete şi clişee înrădăcinate în gândirea românului, şi mi-am dat seama că îţi trebuie o anumită pasiune pentru Asia, ca să fii cât de cât la curent cu ce se întâmplă acolo sau să ştii ceva despre un tărâm atât de îndepărtat.Şi aici cred că dl Tomozei îl va ajuta pe maestrul Cristoiu prin blogul domniei sale, prin cărţile scrise de chinezi cu care i-a trezit interesul (nu mai vorbesc cât aş vrea şi eu să le văd în România!). Urmăresc acest blog din ianuarie şi nu există săptămână în care să nu citesc ce aţi mai scris, sau să distribui şi prietenilor unul din articolele dvs.Vă înţeleg perfect dorinţa de-a rămâne conectat cu ţara, iar faptul că ne deschideţi ochii, din afară, pentru mulţi e o speranţă că jurnalismul adevărat nu a murit.Vă doresc numai bine, sănătate şi vă aştept cu interes articolele.

  4. emilian spune:

    Excelent interviu! Domnul Cristoiu e un jurnalist adevarat, iar dumneavoastra ati lucruri despre China extrem de interesante.

Lasă un răspuns la Dan Tomozei Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.