SUMMITUL PENTRU DEMOCRAȚIEI (I) | Biden a împărțit lumea în supuși și dușmani!

Prin vocea președintelui Joe Biden, Statele Unite ale Americii au făcut un nou pas spre fracturarea lumii, între buni și răi. Pe înțelesul tuturor, cei buni sunt toți cei care acceptă ordinea impusă de SUA – adică țările cele considerate democratice, în timp ce în categoria celor răi au fost plasate țările care nu acceptă ordinele SUA, prin urmare sunt țări nedemocratice (vezi harta în text)!

Aceasta este una dintre principalele concluzii de imagine și strategie ale Summitului pentru Democrație”, organizat în perioada 8-10 Decembrie de președintele Biden, eveniment derulat în sistem video-conferință, summit care a marcat începutul unui nou “Război Rece” global. A fost un spectacol în care țările Europei de vest au jucat rolul unui figurant tembel, în timp ce Europei de Est i-a fost rezervat rolul de privitor de pe margine.

Noua hartă a lumii gândită de SUA trasează și un posibil viitor spațiu de confluență și ciocnire a intereselor economice, a spațiului virtual, a Internetului menționat cu precădere. Va fi un viitor în care SUA și aliații nu se vor mai jena de dublul limbaj și dublul standard, aplicat la nivel global în absolut toate domeniile: de la relațiile diplomatice-economice, la drepturile omului.

O altă importantă concluzie vizează minimalizarea Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin ignorarea totală din cadrul dezbaterilor și mesajelor oficiale, prin absența din cadrul evenimentului a Secretarului General ONU, un argument suplimentar, extrem de important în viziunea americană cu privire la ordinea mondială. Altfel spus, summitului american pentru democrație este încurcat de dimensiunea și modul de funcționare al ONU, organizație în care toate statele au un cuvânt de spus și unde, în ultimii ani, raporturile de putere s-au schimbat.

Împărțirea făcută de SUA pe criteriul: cine nu este cu noi, este împotriva noastră, are la bază considerente de slugărnicie.

Spre exemplu, între țările considerate periculoase și nedemocratice a fost plasată și Ungaria, țară membră UE și NATO, vina principală fiind aceea că îl are la guvernare pe Viktor Orban. Un premier care promovează relațiile economice cu Rusia și China în beneficiul Ungariei, premier care a fost și un apropiat la președintelui Donald Trump.

În timp ce Ungaria nu este considerată o țară democrată, SUA vede în Pakistan și India țări cu puternice valori democratice. De ce? Pentru simplul motiv că ambele țări prezintă interes strategic în tensiunile pe care SUA le dezvoltă în relația cu Rusia și China.

Tratarea cu dispreț a Ungariei, pentru că are un guvern ales democratic, poate fi privită și din perspectiva fracturării Grupului Vișegrad, cu principal beneficiar Uniunea Europeană (UE). Un grup din care face parte și Polonia, la rândul său atacată de comisarii de la Bruxelles, dar extrem de apreciată de Washington pentru că nu ezită să se implice fără rezerve în situația internă din Belarus.

Polonia este doar una dintre dovezile de dublu limbaj și dublă măsură cu care acționează, deopotrivă, SUA și UE.

În aceeași categorie a iritării adversarilor, Biden a invitat la eveniment și reprezentanții Insulei Taiwan, fapt care a stârnit reacții ferme din partea autorităților de la Beijing, care au reproșat SUA nerespectarea angajamentelor internaționale și comunicatelor comune privind principiul existenței unei singure Chine.

Apoi, cu privire atentă trebuie observată importanța pe care SUA o acordă țărilor din Estul Europei, și în mod esențial României și liderilor de la București. Voi arăta, în episoadele următoare că președintele Iohannis a primit trei minute la Summitul pentru Democrație” organizat de Biden, timp în care s-a angajat, în numele României, să dedice resurse și programe de pregătire în vederea investigării și urmăririi penale corespunzătoare în justiție a infracțiunilor motivate de ură, dar și pentru integrarea problematicii de gen.

Totodată, România a fost reprezentată și de ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, înghesuit la secțiunea rezervată … tinerilor, mesajul său fiind unul lipsit de consistență.

Pentru a confirma locul în configurația strategică a intereselor americane, România se poate lăuda că a fost băgată în seamă de președintele Biden … în cadrul Formatul București 9 (B9), când Iohannis a declarat că “este nevoie să ne asigurăm că NATO este pe deplin echipată pentru a răspunde provocărilor Rusiei”, dar și “creșterea prezenței militare a NATO și, respectiv, a Statelor Unite ale Americii în România și în zona Mării Negre”!

Revenind la harta lumii, desenată după interesele exclusive ale decidenților de la Washington, și nu putem să nu observăm că, în plină globalizare, lumea este împărțită în două.

Mai mult, urmărind mesajele președintelui Biden și reacțiile UE, SUA nu se mai feresc să declare că își vor impune interesele și punctele de vedere, iar acolo unde nu se înțelege ordinul se vor folosi resurse financiare și materiale, pentru a impune “democrația” pe model american, folosind inclusiv propaganda prin mass media, pentru care deja a fost anunțată alocarea unei jumătăți de miliard USD, numai pentru anul 2022.

În aceeași direcție, de imixtiune în ordinea internă a altor state, Comisia Europeană a anunțat că alocă 30 de milioane Euro doar pentru mass-media și societatea democratică independentă (!?) din Belarus.

În timp ce acuză propaganda rusă și chineză, SUA și UE proclamă manipularea prin mass și new media drept instrument democratic, motiv pentru care, la Summitului pentru Democrație” al SUA a fost anunțată constituirea fondului nostru internațional pentru mass-media de interes public – pentru a susține mass-media independentă din întreaga lume (Joe Biden). Este inutilă să explicăm modul în care occidentul înțelege termenul “independent”, în condițiile în care piața media din America și Europa este sufocată de marile concerne controlate de la Washington, Londra sau Paris.

Înainte de încheia introducerea în seria de articole despre modul în care președintele Biden a împărțit lumea secolului XXI, trebuie subliniat că principalii parteneri ai guvernului SUA în această nouă orientare sunt două ONG-uri: Freedom House și USAID, adică două dintre cele mai incisive și puternic finanțate organizații private (!?) americane, prin intermediul cărora se produce lobby-ul american soft.

Vom susține două două inițiative transversale care vizează obiectivele cheie ale acestui summit: Fondul pentru Reînnoire Democratică și Programul Parteneriatul pentru Democrație pentru Democrație.
Vom permite Departamentului de Stat și USAID să crească fondurile pentru a sprijini partenerii noștri care lucrează pe linia frontului democratic din întreaga lume. – Joe Biden, remarci în deschiderea “Summitului pentru Democrație” 2021

– VA URMA –

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, Asia, Asia - Pacific, China, De departe ... România, Din arhive, EU Centrală şi de Est, Europa, Europa - Asia, Multilateralism ... în doi, Problema Taiwan, România, Rusia, Uniunea Europeană, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la SUMMITUL PENTRU DEMOCRAȚIEI (I) | Biden a împărțit lumea în supuși și dușmani!

  1. nae girimea spune:

    Stimate dle Tomozei ,
    Am urmarit interviul pe care l-ati acordat dlui Cristoiu si mi-a placut . Indraznesc sa avansez un gand : prostia asta cu „dimocrasi ” vine in continuarea „pandemiei ” , un instrument care exprima dorinta vestului de a se izola de lumea in ascensiune si pe care n-o mai poate concura intr-un sistem liberal , cu atat mai mult s-o controleze . Este „separarea apelor „. Vom avea doua lumi pe aceeasi planeta .

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.