Arhive autor: Dan Tomozei

Despre Dan Tomozei

gazetar din România

Relaţiile chino – europene, la noua aniversare a Uniunii Europene

Considerat un partenerat al maturităţii, potrivit mesajelor oficiale europene, parteneriatul UE – China a devenit un important pilon al stabilităţii economice pe bătrânului continent. Ţările membre ale Uniunii Europene reconsideră şi reactualizează parteneriatele politice şi economice cu ţara care şi-a … Continuă să citești →

Mai multe galerii | Un comentariu

XINHUA – Anul Tineretului UE-China sărbătorit la Ambasadei României din Beijing

Agenţia de presă chineză XINHUA transmite că la Ambasada României din Beijing a avut loc o prezentare de modă. Un model prezintă un costum românesc în Ambasada română în China. Ambasada română a organizat o zi a porţilor deschise pentru … Continuă să citești →

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

XINHUA – Procesul diplomatului român acuzat de omor în Indonezia se desfăşoară cu ajutorul internetului

Agenţia de presă oficială din China, XINHUA, transmite că procesul fostului diplomat român, Silviu Ionescu, judecat pentru fugă de la locul unui accident rutier, a început la Bucureşti, martorii din Singapore fiind audiaţi prin intermediul Internetului. Ionescu, este judecat pentru … Continuă să citești →

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

Anul Tineretului EU – China la Ambasada României din Beijing

Ambasada României din Beijing a organizat, sâmbătă, „Ziua porţilor deschise pentru tineri„, în cadrul evenimentelor incluse în calendarul Anului Tineretului EU – China. Prima dintre cele 18 ambasade EU din capitala Chinei care derulează activităţi cu această ocazie, Ambasada României … Continuă să citești →

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

CAPITAL – Pieţele din Rusia, China şi ţările arabe, noile ţinte ale Strategiei de Export pentru 2011-2015

Strategia de export a României pentru anii 2011-2015 redactată de specialiştii Ministerului Economiei şi lansată în dezbatere publică mizează pe produsele care în mod tradiţional sunt exportate de ţara noastră, precum cele provenite din industriile de prelucrare a lemnului, auto, … Continuă să citești →

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

China reflectată în presa de la Bucureşti – 07.05.2011

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – Rusia şi China, împotriva intervenţiei terestre în Libia Şeful diplomaţiei ruse a declarat că Rusia şi China s-au înţeles să-şi coordoneze acţiunile pentru a contribui la o stabilizare cât mai rapidă a situaţiei din Africa de … Continuă să citești →

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

Primul Centru Asiatic din România s-a deschis la Sibiu

Primul Centru Asiatic din România a fost inaugurat la Sibiu în cadrul Facultăţii de Inginerie a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. Centrul va fi un loc informal de socializare, culturalizare şi acomodare destinat celor 120 de studenţi din Asia veniţi … Continuă să citești →

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

UE: Republica Moldova trebuie să iasă din actualul blocaj politic

Republica Moldova trebuie să găsească o cale de ieşire din actualul blocaj politic privitor la alegerea unui nou preşedinte, în condiţiile respectării standardelor democratice şi a statului de drept, se arată în mesajul final al celei de-a 13-cea reuniuni a … Continuă să citești →

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

China devine ţinta străinilor în cautarea unui loc de muncă

O analiză publicată de cotidianul China Daily acreditează ideea că numărul tinerilor care aplică pe piaţa forţei de muncă din China este în creştere şi că nivelul de pregătire al aplicanţilor este la rândul său unul ridicat. Statistica oferită de … Continuă să citești →

Mai multe galerii | 2 comentarii

ASEAN prezintă un interes deosebit pentru Uniunea Europeană

Conturarea comunităţii economice ASEAN până în 2015 prezintă un interes deosebit pentru Uniunea Europeană, investitori şi factorii de decizie politică deopotrivă, a declarat comisarul european pentru comerţ, Karel De Gucht (foto), la finalul primului Summit de Afaceri ASEAN – EU, … Continuă să citești →

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

China Daily – România într-o analiză comparativă în care SUA acordă preferenţial statutul de economie de piaţă

Sub titlul „Eliminarea discriminării comerciale„, cotidianul chinez de limbă engleză China Daily, publică, vineri, o analiză în care se arată că „SUA şi UE ar trebui să recunoască statutul Chinei de economie de piaţă şi să oprească restricţiile impuse produselor … Continuă să citești →

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

ADEVĂRUL – Marian Lupu, preşedintele interimar al Republicii Moldova: „Republica Moldova poate adera la UE în 10-20 de ani”

Nu puţini au fost aceia care au intuit, spre sfârşitul anului trecut, înaintea alegerilor parlamentare din Republica Moldova, faptul că Marian Lupu va fi „jokerul” în jocul politic dintre comuniştii lui Vladimir Voronin (PCRM) şi forţele democratice prooccidentale. El însuşi … Continuă să citești →

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

China reflectată în presa de la Bucureşti – 06.05.2011

ADEVĂRUL – Vin chinezii în tot sectorul energetic Mai multe companii de stat din China vor să investească în domeniul producţiei de energie din România, în proiecte de peste şase miliarde de euro. Chinezii se vor implica în proiecte nucleare, … Continuă să citești →

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

JURNALUL NAŢIONAL – Militar român ucis în Afganistan

Caporalul Constantin-Laurenţiu Lixandru a murit joi în Afganistan, după ce a fost rănit grav în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, incident petrecut în timpul unei misiuni de patrulare, conform unui comunicat oficial al MApN. Incidentul s-a produs … Continuă să citești →

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

„Ziua porţilor deschise” la Ambasada României din Beijing

Ambasada României din Beijing va organiza sâmbătă, 7 mai, de la ora 12, „Ziua porţilor deschise pentru tineri”. În cadrul evenimentului vor putea fi admirate o expoziţie de desene şi una de costume populare româneşti pentru femei, sub semnătura Anna … Continuă să citești →

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

RADIO CHINA INTERNAŢIONAL – Al doilea dialog strategic chino-european

Cel de-al doilea dialog strategic chino-european la nivel înalt va avea loc în a două decadă a lunii mai, în Ungaria, a anunţat joi Jiang Yu, purtătorul de cuvânt al ministerului chinez de externe. Oficialul chinez a afirmat că în … Continuă să citești →

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

Europa reconfigurează punţile comerciale în Sud – Estul Asiei

Primul Summit de afaceri ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est) – UE (Uniunea Europeană) s-a desfăşurat, joi, în capitala Indoneziei, Jakarta, scopul declarat şi asumat de ambele părţi fiind acela de a găsi punţi de colaborare în cadrul unor … Continuă să citești →

Mai multe galerii | Un comentariu

China reflectată în presa de la Bucureşti – 05.05.2011

CAPITAL – De ce sunt chinezii de admirat: Fac autostradă la 5.000 de metri înălțime (…) Probabil că pentru regiunea Balcanilor se aplică, însă dacă s-ar duce până în China, Scannapieco ar fi fost luat în râs. De ce? Pentru … Continuă să citești →

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

Reuniune economică România – China, la Beijing

Ambasada României la Beijing (foto) va organiza zilele următoare evenimentul „România – China, masă rotundă în energie şi minerit”, la care şi-au anunţat participarea oficiali de stat, directori de companii miniere şi energetice şi reprezentanţi din administraţia locală din ambele … Continuă să citești →

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

România – Republica Moldova, marile absente din media de limbă română

Constat cu surprindere că atât presa de la Bucureşti cât şi cea de la Chişinău evită să comenteze vizita oficială pe care preşedintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, a făcut-o, la sfârşitul săptămânii trecute în România. „Orbite” de algerile … Continuă să citești →

Mai multe galerii | Lasă un comentariu