Banca centrală a Chinei (PBOC) a pompat, marţi, cea mai mare sumă din istorie în sistemul financiar al operaţiunilor monetare, după ianuarie 2014, pe fondul eforturilor de a diminua tensiunile existente, informează China Daily. Totodată, banca centrală a Chinei a anunţat reducerea ratelor de referinţă la depozite şi credite cu 25 puncte de bază, simultan cu reducerea cu 50 de puncte de bază a nivelului rezervelor minime obligatorii ale băncilor.
Banca Populară Chineză (PBOC) a investit, marţi, 150 de miliarde yuani (23,4 miliarde USD) în acţiuni repo la şapte zile, bănca centrală cumpărând titluri de valoare la bănci pentru a le revinde în viitor.
Situaţia lichidităţii pe piaţa monetară chineză s-a înăsprit ca urmare a procesului de reaşezare a modului de stabilire a cursului valutar şi deprecierea yuanului. Oficialii băncii centrale chineze susţin că alte 110 miliarde de yuani vor fi injectate în piaţă, pentru a facilita creditarea pe termen mediu, fenomen care va permite băncilor să se împrumute de la banca centrală, garantând cu valori mobiliare.
Pe fondul tulburărilor bursiere şi a poziţiilor oficiale exprimate de guvernul de la Beijing, banca centrală a Chinei a anunţat că va reduce ratele de referinţă la depozite şi credite cu 25 puncte de bază, începând de miercuri, în speranţa de a facilita datoriile întreprinderilor şi de a diminua extinderea riscurilor. (China Daily)
După ajustare, rata la depozitele pe un an pentru instituţiile financiare a scăzut la 1,75%, în timp ce rata de creditare a scăzut la nivelul record de 4,6%. Aceasta este a cincia scădere a ratelor dobânzii dispusă de Banca Poporului din China, începând din luna noiembrie. Ultima reducere cu 25 de puncte de bază a fost înregistrată la 28 iunie.
Tot de miercuri, banca centrală a redus cu 50 de puncte de bază rezervele minime obligatorii ale băncilor, pentru a asigura lichidităţi suficiente în sectorul bancar şi pentru a menţine o creştere stabilă a creditării. Măsura urmăreşte compensarea ieşirilor de capital.
Economistul şef al biroului de cercetare a băncii centrale chineze, Ma Jun, a declarat că reducerea ratelor dobânzilor şi a ratei rezervelor minime obligatorii va ajuta la stabilizarea aşteptărilor, fără a fi schimbată politică monetară „prudentă”.
Pe de altă parte, premierul chinez Li Keqiang a declarat că moneda chineză va „rămâne stabilă”. Liderul chinez a susţinut că ajustarea ratei de curs a yuanului a avut loc ca urmare a schimbării sistemul de stabilire a ratei de referinţă în faţa USD, ca parte a efortului de a reflecta mai bine evoluţiile pieţei mondiale. În acest moment, nu mai există niciun motiv pentru continuarea deprecierii yuanului.
Yuanul s-a depreciat cu aproximativ 3% faţă de dolar, fapt care a generat speculaţii cu privire la relaxarea monetară de către guvernul chinez în condiţiile scăderii exporturilor şi a unei creşteri economice mai slabe.
Premierul Li Keqiang a arătat că economia chineză a fost afectată, într-o oarecare măsură, turbulenţele de pe pieţele globale, dar a susţinut că baza economică rămâne stabilă, iar nivelul de dezvoltare se află încă într-un interval rezonabil.
REFERINŢE >>> Piața bursieră chineză a înregistrat cea mai mare cădere din 2007 Pe fondul prăbuşirii bursei, Beijngul anunţă controale financiare de amploare ECONOMIA CHINEI | Semne pozitive, în ecoul sumbru occidental Chinezii vor trimite în ţară 66 miliarde USD Li Keqiang: China se confruntă cu provocări formidabile, orientându-se spre o nouă normalitate Băncile chineze au devenit forţa dominantă în sistemul bancar mondial Salariul minim la Beijing: 278 USD, pensia minimă: 541 USD STRATEGIE | De la “Made in China”, la “Innovated in China” China are potenţialul de a menţine creşterea într-un ritm raţional China creşte bugetul apărării şi întăreşte legile securităţii naţionale China lansează teoria celor „Patru teme generale”