China este un partener special al României, o forţă importantă în promovarea creşterii economice la nivel mondial, în menţinerea păcii şi securității mondiale a declarat, luni, prim-ministrul Victor Ponta, în cadrul recepției de marcare a celor 66 de ani de la proclamarea R.P. Chineze, organizată la Ambasada Chinei din București. (Sursa: Xinhua)
În mesajul său, Victor Ponta a evidențiat întâlnirea președinților Xi Jinping și Klaus Iohannis, la Summitului organizat la New York cu ocazia celor 70 de ani de la fondarea Organizației Națiunilor Unite, în cadrul discuțiilor fiind afirmat consensul dezvoltării relaţiilor bilaterale. China este dispusă să asigure o platformă pentru îmbunătăţirea cooperărilor cu România în domeniul energiei, infrastructurii, agriculturii, dar şi în alte domenii semnificative, în beneficiul celor două popoare. Premierul român a mai arătat că aşteaptă cu nerăbdare reuniunea China – ECE, programată în luna noiembrie la Beijing.
La rândul său, ambasadorul R.P. Chineze în România, E.S. Xu Feihong, a declarat că parteneriatul chino-român a marcat un progres semnificativ în domeniul cooperării energetice. Prin intermediul strategiei „O centură, un drum” şi mecanismul de cooperare China – Europa Centrală şi de Est (ECE), România este mai aproape de China pe calea unui destin comun. Partea chineză dorește să folosească această oportunitate pentru ca relațiile de cooperare dintre cele două țări să fie încununate cu rezultate.
La recepția organizată cu ocazia Zilei Naționale a R.P. Chineze au mai fost prezenți Președintele Curții Constituționale a României, ministrul Muncii, membri ai Parlamentului României, reprezentanţi ai companiilor chineze, precum şi diplomați acreditați în România, cei 500 de invitați putând admira expoziția de artă intitulată „România în ochii tinerilor chinezi”.
REFERINȚE >>
Întâlnire Klaus Iohannis – Xi Jinping: Interesul României pentru proiectul Noului Drum al Mătăsii
În România sunt înregistrate 11.731 societăţi cu participare chineză
România și China, interesate de revigorarea fostului Drum al Mătăsii, proiecte în energie, infrastructură și agricultură
Costin Mihalache: Ne dorim ca relațiile economice româno-chineze să ajungă la nivelul celor politice
România – 175 de chinezi au primit avize de muncă, în 2015
INTERVIU – Emil Constantinescu: China a reușit o ascensiune excepțională pe care mulți din Occident nu o înțeleg
CHINA – ECE | Potenţialul de parteneriate China – Europa Centrală şi de Est este enorm
CHINA – ECE | Necesitatea creșterii substanţiale a exporturilor românești, în China
INTERVIU – Titus Corlăţean: “Un nou Drum al Mătăsii nu este contradictoriu cu interesele economice ale UE”
CHINA – ECE | Expoziţia comercială și de investiții, Ningbo 2015