INTERVIU – Prof. Univ. Dr. Constantin Oprean: România a înfiinţat primul post de inspector şcolar pentru limba chineză

1 Interviu Radio China International - Constantin Oprean_20.07.2016Aflat în China, în cadrul activităţilor de evaluare a programelor derulate în spaţiul Europei Centrale şi de Est, preşedintele Institutului Confucius din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, Prof. Univ. Dr. Constantin Oprean (foto), a efectuat o vizită la sediul Radio China Internaţional, împreună cu colegii profesori din România şi China, şi cursanţi ai institutelor româneşti Confucius. În cadrul unui scurt dialog, profesorul Oprean a vorbit despre oportunităţile social-economice oferite de cooperările din zona culturală, dar şi despre proiectele aniversare ale primului Institut Confucius din România.

Domnule profesor Constantin Oprean, vă mulţumim pentru prezenţa la Radio China Internaţional. Este o vizită care ne onorează şi care, în acelaşi timp, în urma discuţiilor deja avute, creionează noi perspective de cooperare. Aş vrea să intrăm în acest dialog abordând rezultatele şi contactele deja avute de dumneavoastră cu ocazia prezenţei la Beijing.

Bună ziua ascultătorilor dumneavoastră. Sunt uimit de noul sediu al Radio China Internaţional, care este o instituţie cu o faimă deosebită la nivel mondial. Mă bucur că secţia de limba română ocupă un loc important în această instituţie de prestigiu.

Legat de prezenţa noastră la Beijing, este una de evaluare a rezultatelor pe care le-am obţinut în decursul a aproape zece ani la Institutul Confucius din Sibiu, a relaţiilor importante pe care le avem cu China şi cu prietenii din China, dar şi al proiectelor viitoare pe care dorim să le dezvoltăm prin Institutul Confucius în România.

Delegaţie Confucius România la Radio China Internaţional, 2016

Vreau să vă menţionez că datorită activităţii noastre, promovarea limbii şi culturii chineze nu numai în judeţul Sibiu, ci în toată ţara, pentru că la ora actuală avem peste 3.000 de cursanţi de limba chineză, am obţinut pentru prima dată în România înfiinţarea postului de inspector în probleme de limba chineză, la Inspectoratul General Şcolar Sibiu, care răspunde de toate județele limitrofe unde avem clase de limba chineză. Acesta este un lucru deosebit de important pentru că dorim ca acest post să devină un post independent pentru fiecare judeţ în parte, având în vedere că 23 de județe din România, deja, au parteneri provincii din China.

Cum vedeţi din perspectiva schimburilor culturale România-China, prin intermediul Institutelor Confucius, dezvoltarea relaţiilor româneşti pe toate planurile, dar în special pe relaţia social-economică?

Primul obiectiv şi cel mai important, de altfel este misiunea institutelor Confucius, acela de a promova limba şi cultura chineză în fiecare ţară a lumii. Dar, am spus-o de foarte multe ori, că nu trebuie să ne oprim aici, pentru că Institutul Confucius trebuie să reprezinte o punte de legătură cu mediul economic de afaceri, cu mediul social. De aceea, noi suntem un garant important, atât pentru firmele din România, cât şi pentru firmele din China, de a lega colaborări economice fructuoase în toate domeniile, nu doar în domeniul economic, pentru că, sigur, lumea focalizează această relaţie de tip comercial doar în zona economicului. Dar, problemele acestea pot fi extinse în domeniul artei, culturii.

Cu două zile înainte, am avut o întâlnire cu nişte investitori importanţi din China şi cu cel mai important studio de televiziune din China, cu directorul acestuia, care încearcă să investească şi m-a consultat în direcţia posibilităţii creări unei filiale în România, în Sibiu, ca şi producător de filme care să prezinte realităţile din România, chinezilor, şi sigur cele ale Chinei, românilor.

Vorbeaţi la început, dar şi în cadrul discuţiilor pe care le-aţi avut cu conducerea Radio China Internaţional, despre faptul că anul viitor Institutul Confucius din România, cu precădere cel de la Sibiu, marchează un moment aniversar. Cum vedeţi desfăşurarea de anul viitor, care văzut dinspre Beijing spre România, consider că trebuie să aibă o nuanţă de sărbătoare specială.

Deja suntem în pregătiri pentru aniversarea a zece ani de la înfiinţarea primului Institut Confucius în România. Vom avea şi cea de a doua conferinţă ştiinţifică internaţională româno-chineză, pentru că anul trecut am avut prima conferinţă de acest gen, dar pe lângă ea sigur că vom organiza o serie de manifestări, expoziţii, vom aduce perteneri importanţi din China, pentru a prezenta obiectiv realităţi din China. Cred că Radio China Internaţional poate fi un partener important chiar în organizarea acestei conferinţe internaţionale.

Domnule profesor, înainte de a încheia scurtul nostru dialog, aş vrea să ne spuneţi care sunt emoţiile, trăirile dumneavoastră atunci când veniţi în China? Nu sunteţi pentru prima oară, aţi avut diverse contacte, aţi văzut diferite provincii, diferite regiuni din China. Care sunt notele care vă domină?

3 Interviu Radio China International - Constantin Oprean_20.07.2016Sigur că ţin foarte multe conferinţe în România şi vorbesc despre China, despre realităţile Chinei de astăzi. De multe ori colegul meu co-directorul Institutului Confucius din partea chineză îmi spune: “domnule preşedinte, dumneavoastră ştiţi mai multe despre China decât ştiu eu”. Iată de ce, consider că China este a doua casă a mea. O spun cu mare sinceritate, pentru că am cunoscut realităţile Chinei moderne de astăzi, puterea extraordinară a Chinei de astăzi, dar şi abnegaţia poporului chinez care a fost educat în spiritul muncii. Iar creaţia ultimilor ani reprezintă un exemplu extraordinar, un model pe care îl poate prelua toate ţările din lume.

Vorbeam mereu despre autostrada Piteşti-Sibiu, pe care marii noştri constructori au o viziune optimistă că în 2021 va fi finalizată şi le-am dat un exemplu. China, cu câţiva ani în urmă, avea 1.000 de kilometri de autostradă. În 2013 au ajuns la 200 de mii de kilometri de autostradă şi în 2015, în numai doi ani de zile, au crescut de la 200 de mii de kilometri, la 300 de mii de kilometri de autostradă. Ce exemplu mai concret poţi avea, legat de puterea şi de forţa acestui popor care este educat prin muncă şi pentru muncă.

Domnule profesor Constantin Oprean, vă mulţumim pentru prezenţa pe undele Radio China Internaţional, vă dorim succes pentru că programul în China, în această perioadă, continuă altături de cursanţi ai Institututui Confucius din România.

Şi eu vă mulţumesc foarte mult şi vă doresc succes, pentru că faceţi un lucru extraordinar pentru români şi pentru chinezi.

Vă mulţumim.

Beijing, 20 iulie 20164 Interviu Radio China International - Constantin Oprean_20.07.2016

Despre Dan Tomozei

jurnalist din România
Acest articol a fost publicat în China, De departe ... România, Din presa chineză, Europa, Europa - Asia, Înţelege China, Interviuri, Români în China, România, România - China, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns