„Adevărul e infinit și neadevărul e de asemenea infinit” […] iată de ce toate disputele și argumentările cu privire la adevăr și neadevăr sunt fără sens, pe motiv că fiecare pornește de pe propria sa poziție și având la bază interese egosite. (…) Când două persoane dezbat o chestiune […] o a treia nu e capabilă să judece cine are dreptate (…). Uniformitatea lucrurilor este unica lege naturală ce trebuie urmată de omul desăvârșit, care nu aduce argumente ci acționează în concordanță cu natura. (…)
Pasajele de mai sus fac parte din prefața volumului „Zhuangzi”, apărut recent la Editura Radio China Internațional sub semntătura neobositului truditor al literelor dedicate culturilor chineză și română, maestrul Xu Wende, în colaborare cu Sanda Man.
La aproape 83 de ani, cu energia argintului viu, Xu Wende oferă cititorilor de limba română o nouă lucrare din marii clasici ai literaturii chineze: „Zhuangzi”, avându-l ca principal autor pe cel cunoscut sub acest nume sau după numele primit la naștere: Zhuang Zhou (369-286 î.Hr.) – important reprezentat al daoismului, filozof care a influențat în mod esențial cele mai multe dintre elementele filozofiei chineze clasice.
În opinia maestrului Xu Wende, Zhuangzi a fost dominat de „ideea de ‘absolută libertate’ strâns legată de cuvântul ‘rătăcire’, care reprezintă un simbol al evadării din încătușarea spirituală și al dobândirii emancipării”.
Mai mult, truditorul traducător în limba română Xu Wende apreciază că „în concepția sa despre libertatea absolută, necondiționată, Zhuangzi a avut un limbaj comun cu existențialistul francez Jean Paul Sartre (…). Cu 2000 de ani în urmă […] căuta să rezolve aspectul care l-a pus în încurcătură pe Sartre și anume: problema contradicției dintre indivit și comunitate”.
„Zhuangzi”, unica lucrare a filozofului Zhuang Zhou, este împărțită în trei părți: Capitole Interioare (7) – scrise de Zhuangzi, Capitole Exterioare (15) – scrise de discipolii săi, și Capitole Miscelanee (11) – scrise de elevii săi și de alți învățați daoiști.
Xu Wende susține că dominanta filozofică a lui Zhuangzi își are rădăcinile în învățăturile lui Laozi, motiv pentru care urmașii celor doi au conturat școala de gândire Laozi-Zhuangzi, contibuția celui din urmă reprezentând o „dezvoltare și o variere a gândirii lui Laozi”.
Filozofia lui Zhuangzi este rezumată în patru concepții majore: Dao ca origine a lumii, Uniformitatea lucrurilor, Nonacțiune în fața naturii și Rătăcind în libertatea absolută, concepții care fac din Zhuangzi un gânditor complicat și contradictoriu. Și totuși …
Xu Wende apreciază că „în comparație cu școala confucianistă (Rujia), ce excelează în chibzuială și elecvență, Zhuangzi este mai flexibil; în comparație cu școala legistă (Fajia), cu un înalt spirit critic, Zhuangzi e mai îngăduitor; în comparație cu cu școala budistă (Fojia), care accentuează retragerea din lume, Zhuangzi e mai realist”. Pentru că Zhuangzi a furnizat o sursă de energie și a revelat o existență plină de plasticitate a culturii chineze vechi.
O parte dintre lucrările apărute sub semnătura maestrului Xu Wende, în perioada 2015-2017
Am avut, azi, o nouă șansă și m-am bucurat profitând din plin de reîntâlnirea și cadoul născut din truda maestrului Xu Wende. Și ce poate fi mai profund decât să afli care este fraza care l-a marcat pe traducător, după ce a parcurs o lucrare cu o istorie de peste 2000 de ani.
Cu tremurul specific al vocii sale, determinat de o emoție jovială prezentă atunci când vorbește despre traducerile în limba română, maestrul Xu Wende a căutat între paginile noului său volum:
“Ia uite aici. Și inutilul poate fi util: ‘Toată lumea știe că utilitatea-i utilă, dar nu știe că și inutilitatea-i utilă’. Înțelegi?” …
… m-a întrebat, deschizând cartea la pagina 47, Capitolul IV – Lumea pământeană, subliniind cu degetul finalul pasajului în care este redată concluzia uneia dintre întâmplările trăite de Confucius pe când acesta a întâlnit un nebun care îi interpreta cântând învățăturile.
Xu Wende (foto dreapta, alături de Mihail Sadoveanu) s-a născut la 1 iunie 1934, la Shanghai. A studiat la Beijing și București între anii 1951-1956, ulterior activând în diplomația chineză, la București și Beijing. În perioada 1968-1996 a activat în cadrul secției de limba română a Radio China Internațional, fiind unul dintre veterani, unde a deținut funcția de șef de secție (1973-1986). În 1989, a fost invitat la București unde a primit din partea Uniunii Scriitorilor din România „Diploma Eminescu” pentru contribuția adusă la cunoașterea în China a operei și personalității poetului național al românilor. În anul 2009, Ministerul de Externe de la București i-a decernat „Diploma de Excelență” în semn de recunoaștere și prețuire a contribuției aduse la dezvoltarea relațiilor de prietenie și colaborare româno-chineze. În ultimii trei ani și-a pus semnătura pe nouă lucrări de traducere din cultura chineză în limba română.
REFERINȚE >>>
Maestrul Xu Wende, trei noi traduceri în română din clasicele chineze
Eminescu, între pasiunea și filozofia chineză
“Poezii de Mao Zedong”, în limba română
oare nu s-ar traduce si cele patru romane clasice ale literaturii chineze,cum ar fi: „romantism in cele trei regate” si celelate trei.