Eminescu, între pasiunea și filozofia chineză

Prof Xu WendeReputatul profesor şi românist, împătimit al culturii şi limbii române, profesorul Xu Wende/徐文德 (foto) a făcut o pasiune de viaţă din opera şi creaţia poetului naţional al României, Mihai Eminescu. Zilele trecute, în săptămâna în care, la Beijing, graţie Institutului Cultural Român şi a asociaţiilor chineze de prietenie cu poporul român, Eminescu a fost evocat aşa cum se cuvine, profesorul ajuns la aproape 82 de ani, a fost participant direct la evenimentele dedicate geniului român, în condiţiile în care China este una din ţările asiatice în care creaţia şi opera eminesciană este analizată şi studiată de zeci de ani, element şi reper de mândrie românească în cadrul culturii mondiale.

Mihai Eminescu, editie ChinaIată, în cele ce urmează, comunicarea profesorului Xu Wende, pregătită în limba română, destinată evenimentului desfăşurat la 16 ianuarie, la sediul Asociaţiei Studenţilor chinezi Reîntorşi din Europa şi America, acolo unde, actorul Emil Boroghină şi artista Costanţa Bălaşa-Donosă au susţinut evenimentul “Dragoste nepreţuită pentru cultura română: Universalitatea eminesciană”, la care au fost prezenţi diplomaţi şi universitari chinezi care au activat în România şi în ţările Europei Centrale şi de Est, mulţi cunoscători ai culturii şi limbii române.

<< Mihai Eminescu (Foto dreapta – ediția în limba chineză, în traducerea lui Feng Zhichen/冯志臣) aparţine nu numai României, ci şi Chinei şi întregii omeniri. După cum a precizat eminescologul Acad. Mihai Cimpoi, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Uniunii de Creaţie din Republica Moldova, „China este pomenită des în Caietele lui Eminescu”. După domnia sa, există o punte directă între abisul ontologic eminescian şi abisul ontologic daoist, Eminescu cunoscând temeinic fiolozofia chineză antică şi chiar Cartea despre Dao şi virtute (Dao de Jing) a lui Laozi.

Din Istoria Literaturii Române aflăm că, în epoca studiilor făcute la Viena şi Berlin, Eminescu a frecventat cursurile facultăţii de folozofie. Or ştim noi că, în secolul al XIX-lea, Cartea despre Dao şi virtute a lui Laozi a văzut succesiv lumina tiparului în Franţa, Anglia, Germania şi Rusia. În prezent, există peste 60 de ediţii numai în limba germană, iar în mai bine de 30 de limbi străine au apărut peste 500 de ediţii.

Deşi nu se știe precis în ce măsură a cunoscut Eminescu filozofia chineză antică şi în special daoismul, cred totuşi că Eminescu, ca şi alte mari personalităţi ale României – Diminitrie Cantemir, Vasile Alecsandri, George Coşbuc, B.P. Haşdeu, Lucian Blaga, Nicolae Iorga şi alţii – a avut deschideri largi spre cultura universală. Dacă Eminescu a cunoscut într-adevăr temeinic filozofia din China antică, nu-i era, fără îndoială, străin daoismul.

Cultul originilor, al acelui timp când „fiinţă nu era, nici nefiinţă” (Scrisoarea I) îl leagă direct pe Eminescu de filozofia chineză antică. După filozoful chinez Laozi (sec. VI î.Hr.). întemeietorul daoismului, „Dao” este originea tututor lucrurilor şi a universului. Dao-ul dă naştere la Unu, Unul se compune din doi în opoziţie (Yin şi Yang). Doi-ul dă naştere la Trei, Trei-ul dă naştere tuturor lucrurilor din lume (capitolul 42 al cărţii “Dao de Jing – Cartea despre Dao şi virtute”). Deci, am putea găsi, bunăoară, o oarecare legătură dintre abisul antologic eminescian şi abisul ontologic daoist, astfel încât putem spune, într-un anumit sens, să acele două culturi, chineză şi română, se întâlnesc din întâmplare în capodopera lui Eminescu, “Luceafărul”, care în data de 14 februarie 2009 a intrat în Guinness World Record ca fiind cea mai lungă poezie de dragoste din lume. În această mirifică poezie de dragoste, poetul român a imaginat geneza lumii în următoarele versuri:

„Şi din a haosului văi
Jur împrejur de sine,
Vedea, ca-n ziua ceadentâi,
Cum izvorau lumine.”

În „Luceafărul”, versul „Nu e nimic şi totuşi e” reflectă viziunea lui Eminescu asupra legii dialectice. După Laozi, contradicţiile sunt universale:

„A fi şi a nu fi dau naştere unul la altul,
Dificilul şi uşorul se formează unul faţă de altul.” (capitolul 2)

Laozi uneşte în Dao cele două extreme ale fenomenului universal: fiinţă substanţială şi Neant (materialist şi spiritual). În poemul “Luceafărul” găsim, de asemenea, viziunea lui Eminescu asupra haosului, asupra Nimicului.

“Căci unde-ajunge nu-i hotar,
Nici ochi spre a cunoaşte,
Şi vremea-ncearcă în zadar
Din goluri a se naşte.”

Socot deci, că Eminescu se doreşte cu prisosinţă, prin Luceafărul, Glosă, Odă (în metro antic) şi în multe altele, a fi un mare poet filosof.

Criticul literar român Titu Maiorescu a afirmat că Eminescu a fost înzestrat cu darul de a întrupa adânca sa simţire şi cele mai înalte gânduri într-o frumuseţe de forme, sub al cărei farmec limba română pare a primi o nouă viaţă. După mine, se poate chiar spune că Eminescu era poezia însăşi şi poezia nu poate muri, având viaţă în vecie.

Astăzi, lumea adevenit o “comunitate de oameni care împărăşeşte aceeaşi soară”, aşa cum a afirmat de atâtea ori preşedintele Xi Jinping, “satul global” devenind o realitate. În acest context, am convingerea că schimburile culturale între popoare reprezintă o tendinţă irezistibilă.Cauza frumusetii - 15 poeti chinezi contemporani

Ca întotdeauna, culturile şi civilizaţiile din diferite spaţii ale planetei noastre se influenţează reciproc şi se întrepătrund. Doresc, cu toată sinceritatea, ca schimburile culturale între China şi România să se intensifice pe zi ce trece.
Acum, v-aş arăta un rod concret al acestor schimburi culturale, o carte apărută recent în România, intitulată “Cauza frumuseţii – 15 poeţi chinezi contemporani”, în româneşte de Xu Wende, Lia-Maria Andreiţă, Ion Andreiţă. Iată un fragment din poezia “Cauza frumuseţii”, de Lei Shuyan:

“Ca şi semănăturile
Poezia
Nu trebuie recoltată
Până nu răspândeşte în jur
Mireasma boabelor pline

Poezia este rodul de aur
Din pomul cugetării!
Cine doreşte să-i simtă
Gustul
Trebuie să înveţe
Mai întâi
Să cugete”. – Lei Shuyan

În această carte găsim şi o suită de poezii închinate României, semnate de poetul Yan Chen, membru al Uniunii Scriitorilor din China, fiind succesiv redactor şef al revistelor: “Literatura Poporului”, “Noul Observator”, “Poezii” – din Beijing. El a fost oaspete al României. Vă prezint poezia “Steagul Tricolor”, de Yan Chen:

“De la portul Mării Negre,
Cu transatlanticele sale,
Şi până-n pajişti carpatine –
Românie! Românie!
Steagul tău cel tricolor
Flutură cu mândrie!

Culoarea-albastră
Cer senin înseamnă,
Nepoluat de fum
Ori de război –
Al limbertăţii vând fiind vestit
De doina fluieraşilor

Culoare galbenă, de aur,
Pământul cel mănos
Simbolizează,
Pe care se întind
Fără margini,
Valuri de grâu gemând
De spicele grele,
Ogoare cultivate cu porumb –
Din Delta Dunării
Şi până-n Mureş,
Mai sus
În nordul cel mai nord
O! Maiestuoasă Românie,
Steagul tău cel tricolor
Flutură cu mândrie!

Sub un cer paşnic,
Pe pâmânt lucrat –
Iată condiţia de-a fi,
Elementară,
Dorinţa totodată,
Peste timp,
De care omenirea,
Cât se pare, nu prea s-a bucurat

În luptele eroice purtate
Oamenii-au înţeles
Un adevăr:
Cu viaţa şi sângele lor
Patria trebuie apărată –

De-asta culoarea roşie
Din steag
E-atât de aprinsă
Şi-atât de vie

De la pădurile de sonde,
Înalte ca şi munţii
Dimprejur,
Şi până la blajinele plantanţii
Cu struguri buni
Şi nobili,
Rod bogat –
O! Românie, Românie!
Imaculatu-ţi tricolor
Flutură cu mândrie!

Oamenii tăi îi văd
Iubind trecutul,
Sărutând urma fiecărui pas
Al glorioasei lor
Istorii –
Mândri de fiecare piesă
Păstrată în al lor tezaur
Spiritual.

Fie ca indealurile lor
Să ia avânt în libertate,
Izvoarele creaţiei să curgă
Pe vaduri tumultuoase
De izbândă –
Atunci, culoarea roşie
Aprinsă,
Se va preface-n roi de trandafiri
Şi de mireasmă-mbătătoare.

Din cartiere care râd în soare,
Cu blocuri noi
Din noul Bucureşti
Şi până-n izba cea îndepărtată,
Ascunsă printer arbori seculari –
O! Românie, României
Frumosul tău steag tricolor
Flutură cu mândrie!” >>

Prof Xu Wende_Dan Tomozei AsAşa cum am arătat şi cu alte ocazii, Xu Wende, la 82 de ani sfidează timpul şi energiile, continuând să fie implicat în proiecte de traducere din şi în limbile chineză şi română, în preocupările din această periodă regăsindu-se literatura chineză antică, scrierile lui Confucius şi Laozi, traduceri de care se vor putea bucura şi cititorii de limbă română.  Între proiectele aflate în lucru se regăsesc Analectele (论语)Cartea despre Tao şi virtute (道德经) și Cartea cântecelor (诗经), care urmează să vadă lumina tiparului în China. În anul 1981, împreună cu Ge Baoquan şi Li Ninglai, Xu Wende a publicat volumul “Eminescu – Poezii”, apărut la Editura Yiwen din Shanghai.

Eforturile profesorului Xu Wende au fost recompensate în anul 2000 cu Medalia Comemorativă „150 ani de la naşterea lui Mihail Eminescu”, conferită de preşedintele Emil Constantinescu, la împlinirea a 150 ani de la naşterea geniului român.

REFERINŢE >>>
Eminescu, etern în sufletul chinezilor!
Emil Boroghină: Eminescu este românul suprem, este egalul lui Shakespeare!

Tinerii chinezi au celebrat Ziua Culturii Române – Mihai Eminescu
Regal Mihai Eminescu la ICR Beijing
Vă este teamă de Eminescu?
“Poezii de Mao Zedong”, în limba română

Despre Dan Tomozei

jurnalist din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, China, De departe ... România, Înţelege China, Români în China, România, România - China, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Eminescu, între pasiunea și filozofia chineză

  1. dumitrucopilu spune:

    Excelent, voi reține textul pentru următoarea mea carte, ”Dimensiunea și valoarea universală a moștenirii culturale a lui Mihai Eminescu”, sub genericul !Eminesciana antologată” din serialul ”Eminescu Universalul”, din acesta în noiembrie 2015 a apărut ultima mea carte despre traducerea și ecoul operei în 80 de limbi din peste 250 de țări, inclusiv din China. Despre carte v-am scris, – coperta cărții prin simbolistica reprezentării și datele din titlu ar spune mai mult decât un articol. O puteți extrage și recomanda din textul cărții pe care vi l-a expediat

Lasă un răspuns